Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zidul subteran al Israelului. Victoria din Gaza, explicată de Ovidiu Raețchi: Operațiunile Hamas în Israel, prin tuneluri, nu au mai existat
Strategica
Data publicării:
Confruntarea dintre Israel și grupările teroriste Hamas și Jihadul Islamic Palestinian, din luna mai a acestui an, a ținut capul de afiș nu doar pentru presa de specialitate, pentru cea de pe zona de politică externă, dar și pentru cea generalistă. Au fost 11 zile de conflict, aproximativ 4.000 de rachete lansate din Gaza spre Israel, numeroase operațiuni aeriane ale Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) și din păcate, victime printre civili.
Soldați ai Armatei Israelului. Sursă foto: IDF
Soldați ai Armatei Israelului. Sursă foto: IDF

În pofida narativului folosit de Hamas, cele 11 zile de conflict au demonstrat clar superioritatea militară a Israelului și victoria Tel Avivului. Față de confruntările precedente dintre Israel și Hamas, de data aceasta nu doar că nu a mai fost nevoie de o invazie terestră a Fâșiei Gaza, dar Hamas nu a mai avut capacitatea de a ataca prin tuneluri în teritoriul israelian, sau de a apela la atacuri sinucigașe împotriva populației civile ori împotriva forțelor IDF. Iar acest lucru se datorează unui „zid subteran” prin care Israelul a blocat celebrele tuneluri folosite de teoriștii din Gaza.

 

Conflictul din Gaza din mai dintre Israel și Hamas, o „radiografie a situației diplomatice și militare” din Orient

 

Ovidiu Raețchi, autorul volumului „Tzahal. O istorie armatei israeliene” și unul dintre cei mai documentați și avizați experți pe zona Orientului Mijlociu, a analizat în cadrul emisiunii „Pe Plan Extern” difuzată de DC News TV, de săptămâna trecută, alegerile din Israel și conflictul din Gaza din luna mai. Iar ceea ce s-a întâmplat în cele 11 zile de confruntări e o radiografie a situației diplomatice și militare din Orient, e de părere Raețchi.

„Conflictul din Gaza ne-a oferit o radiografie a situației diplomatice și militare în Orientul Mijlociu în acest moment. Am observat pe de o parte poziționarea foarte moderată a puterilor sunnite, care au acorduri de pace cu Israelul, respectiv Egiptul și Iordania, dar și a celor din valul Abraham precum Emiratele Arabe Unite și Marocul”, spune acesta.

Ovidiu Raețchi a subliniat și poziția Hezbollah, care nu a intervenit în conflict și a lansat doar câteva tiruri de rachete din Liban, de solidarizare cu Hamas. „Dar știm că atunci când Hezbollah vrea cu adevărat să intervină o face”.

 

Zidul subteran al Israelului a contribuit la victoria împotriva Hamas în cele 11 zile de confruntări din Gaza

 

Ovidiu Raețchi a explicat succesul Israelului prin creșterea semnificativă a capacității de a izola Fâșia Gaza. În acest sens a dat exemplul proiectului clasificat „zidul subteran” prin care Israelul a blocat de această dată celebrele tuneluri ale Hamas din Gaza în teritoriul israelian.

„Cel mai important e faptul că am sesizat o scădere semnificativă a capacității de amenințare exercitată de Hamas. Explicația din punctul meu de vedere e creșterea semnificativă a capacității israeliene de a izola Fâșia Gaza. În primul rând datorită completării zidului de frontieră, care e mai vechi în Gaza, cu un zid subteran, care din informațiile mele a fost finalizat chiar în această perioadă. Se lucra la el în urmă cu 3-4 ani, e posibil ca pandemia să îl fi întârziat, dar oricum lucrările au un caracter clasificat, zidul având o valoare militară extraordinară”, a precizat Ovidiu Raețchi. 

Ovidiu Raețchi a sesizat că în comparație cu alte confruntări, de data aceasta au dispărut atacurile Hamas în teritoriul israelian, dând exemple de atacuri sinucigașe care vizau populația civilă, despre atacuri împotriva IDF, tancuri atacate la graniță și răpiri ale personalului militar, toate acestea petrecându-se în conflictele precedente. „Nu am mai avut nicio operațiune semnificativă de acest gen”, a conchis Raețchi, care a subliniat că e de părere că zidul subteran construit de Israel are un rol foarte important în acest succes.

„Cred că zidul subteran are un rol extrem de important pentru că operațiunile Hamas aveau loc prin celebrele tuneluri ale Hamas dintre Israel și Fâșa Gaza”, a precizat Raețchi.

Acesta a sesizat și un fapt interesant în teroria privind succesul zidului subteran al Israelului prin care a blocat tunelurile Hamas. În momentul în care IDF a lansat capcana și a anunțat că a invadat Gaza, teroriștii Hamas s-au ascuns în tuneluri care ulterior au fost bombardate de aviația militară israeliană. 

„Tunelurile erau folosite pentru a se ascunde războinicii nu pentru a ataca Israelul. Cu alte cuvinte tunelurile există încă, însă nu mai pot fi folosite pentru a pătrunde în Israel ci doar pentru a găzdui militari și armament Hamas”, a conchis Ovidiu Raețchi.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
De ce ar putea fi nevoie de trupe NATO în Ucraina? Experții explică presiunea ce ar putea fi pusă pe Rusia și lipsurile de care se va lovi Ucraina
Secretarul american al Apărării confirmă temerile aliaţilor europeni: Dacă Ucraina va cădea, statele baltice ar putea fi în pericol
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Modul în care piața neagră aprovizionează trupele rusești cu sisteme Starlink: Achiziţia se face cu ajutorul unei reţele de contrabandă
SUA confirmă atenționarea aliaților cu privire la sprijinul pe care China l-a acordat în ultimele luni Rusiei: Complexul militar-industrial rus este principalul beneficiar
SUA intenționează să desfășoare cele mai moderne sisteme de rachete în regiunea Indo-Pacific, pe fondul amenințărilor Coreei de Nord
Gen. Sîrski, șeful Armatei Ucrainei deplânge situația „deosebit de dificilă”. Rușii împing masiv partea centrală a frontului pentru a-l sparge
Tudor Curtifan: Vorbim mult prea puțin de diplomația militară și sacrificiul pe care l-a făcut Armata pentru integrarea României în NATO
EXCLUSIV
Tezaurul furat. Documente din arhivele secrete ruse despre aurul României. Istoricul Ilie Schipor vine la Obiectiv EuroAtlantic
Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, președintele român Klaus Iohannis și premierul olandez Mark Rutte. Foto: Administrația Prezidențială a României
EXCLUSIV
Iohannis sau Rutte? Următorul secretar general al NATO va trebui să înțeleagă profunda amenințare a Rusiei
E.S. Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Kiev, în cadrul unui interviu acordat DefenseRomania
EXCLUSIV
E.S. Victor Micula, ambasadorul României la Kiev, la Obiectiv EuroAtlantic. România, un „mister pozitiv” pentru Ucraina și de ce înfrângerea Ucrainei ar avea consecințe catastrofale
Ministrul de externe al Republicii Moldova: Relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istorie şi nu există premise de îmbunătăţire
Rachete balistice, testate pe bandă rulantă de Phenian. Cu un arsenal de câteva zeci de focoase nucleare, Nordul are sprijinul major al Rusiei
Franța cere Chinei să trimită "un mesaj clar Rusiei" cu privire la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei
Fără sprijinul SUA, retragerea trupelor ucrainene de pe front riscă să continue. ATACMS sunt "răspunsul", spune Zelenski
Cinci posibile scenarii pentru desfășurarea de trupe franceze în Ucraina
Statele nordice analizează posibilitatea unor schimbări în domeniul militar: Se doreşte formarea unui ''mini-NATO'' - crearea unei forțe aeriene nordice comune
Congresul SUA trebuie să aprobe ajutorul deoarece Ucraina are nevoie de apărare aeriană suplimentară - Casa Albă
Zelenski: Avem nevoie de ATACMS pentru a ataca aerodromurile din Crimeea, nu teritoriul Rusiei
Estonia nu crede în miracole: Trebuie să ne dublăm cheltuielile de apărare pentru a putea rezista Rusiei (șeful militar al Armatei)
Raport ECFR: Europenii cred că Rusia va câștiga războiul, dar vor să continue să ajute Ucraina
20 de ani de când România a aderat la NATO: Un act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică
Ucraina construiește tot mai multe fortificații, dar procesul nu este suficient de rapid: Liderii militari ucraineni au crezut că sprijinul occidental "nu se va opri niciodată"
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Președintele Lituaniei: Consens "din ce în ce mai larg" în rândul liderilor UE cu privire la necesitatea de a-l învinge pe Putin
Sursă foto: Agerpres
EXCLUSIV
Tot ce trebuie să știi după masacrul de la Moscova și de ce Statul Islamic a atacat Rusia. Vulnerabilități și oportunități pentru Kremlin

Ştiri Recomandate

Obuzierele K9 Thunder vor veni cu 18.000 obuze. România achiziționează patru versiuni diferite ale proiectilului de 155 mm
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
Putem ajuta, spune Varșovia. Bărbații ucraineni eligibili pentru mobilizare ar putea fi returnați Kievului
Informații recente arată că Turcia se gândește să operaționalizeze sistemul antiaerian rusesc S-400
Zaharova: Ucraina și-a primit ”recompensa”. Iată de ce sunt atât de nervoși oficialii de la Moscova, după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
"Nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor": Un oficial american a recunoscut că bombele de înaltă precizie GLSDB, furnizate Ucrainei, au fost ineficiente pe front
SUA speră că furnizarea rachetelor ATACMS va determina Berlinul să trimită Ucrainei rachete Taurus: Este o decizie pe care trebuie să o ia Germania
Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cel mai puternic simbol ale puterii militare americane este pus în dificultate
Occidentul trebuie să evite să devină la fel de dependent de China cum a fost de Rusia
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
pixel