Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vot negativ istoric în Camera Comunelor
Strategica
Data publicării:
În această seară, guvernul May a pierdut întâlnirea cu istoria. Din 650 de membrii ai Camerei Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic) 432 au votat împotriva formulei BREXIT propusă de către primul ministru Theresa  May. Cifra este covârșitoare, istorică și ar trebui să exprime decesul politic al celei de-al doua femeie prim ministru din istoria mulţi seculară a democrației Regatului Unit. 
EXCLUSIV

Iar pentru ca lucrurile să fie clare, speakerul Camerei, a dorit confirmarea prin voce a votului. La auzul opțiunii nu, un cor de voci din toate colțurile Camerei s-a făcut auzit, îngropând politic planul BREXIT propus și cu el guvernul May.

O asemenea lovitură politică era de așteptat

Atunci când s-a aflat și de anexa secretă, aprobată de către Theresa May în cadrul negocierile BREXIT cu Uniunea Europeană, votul pe muchie pentru un BREXIT condus de May s-a prăbușit ca un castel de cărți. Căci în acel acord, guvernul May acceptase o mișelie franceză introdusă de către UE, ca pe teritoriul Irlandei de Nord, parte integrantă a regatului, să se aplice legile şi codul comercial al Uniunii Europene, astfel că britanicii practic aveau, pe același teritoriu național două sisteme de justiție, două coduri comerciale și o graniță vamală. Parlamentul britanic a luat foc acum două luni, obligând-o pe May să publice anexa secretă, fapt care a dus la amânarea votului parlamentar pentru aprobarea planului aprobat cu Uniunea Europeană.

Trimisă cu forța de către partidul ei să renegocieze anexa secretă, atât la Berlin cât și la Paris, britanică a fost primită cu dispreț, Macron fiind de-a dreptul (așa cum ne-a obișnuit individul de când este președinte) bădăran, numindu-i pe cei care au promovat BREXIT mincinoși. Era clar încă din decembrie anul trecut, că May nu vă primii aprobarea de a controla BREXIT și că formula să pro europeană, a jumătăților de măsură, a compromisurilor insultătoare cu o Uniune Europeană care, de mult timp, a încetat de a mai răspunde așteptărilor cetățenilor britanici, va fi anulată de către deputații britanici.

Practic în această seară Regatul Unit nu are nici un fel de guvern legitim. Unite prin forța votului negativ, ambele partide britanice vor dori fiecare să câștige puterea. Opțiunile lui Theresa May sunt limitate, dacă nu cumva inexistente. Deja liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, a anunțat că pregătește o moțiune de neîncredere la adresa guvernului conservator. Într-o situație normală, după acest vot quais-unanim ar fi urmat, în minute, demisia guvernului.

De data aceasta demisia lui May este însă departe de a se întâmpla pentru simplul motiv că opoziția condusă de un fost activist comunist pro sovietic și antisemit, subiect al multor investigații ale serviciilor de securitate britanice pentru legăturile sale cu agenți de spionaj ai defunctei Uniuni Sovietice, a anunțat că în cazul unor alegeri anticipate vor propune un nou referendum asupra BREXIT. Riscul este că acest referendum să fie pierdut efectiv de partida ieșirii din UE. Ciudatul conducător laburist Corbyn dorește un socialism englez ca în Europa, dezvoltat pe baza clientelei ideologice bine finanțate de către Uniunea Europeană.

Mai mult, ecuația scoțiană este și ea foarte complexă. Ca urmare a subsidiilor europene, Scoția, altădată o parte subdezvoltată din cadrul regatului, a devenit bogată. Adevărata fabrică de diplome pentru tot felul de străini care doresc să facă studii la instituții venerabile, nefiind însă și cele mai reputabile (ce bine dă pe un CV de nouveau riche european că are studii terminate în UK!), Scoția este și pepiniera neo-marxismului de limbă engleză. Alături de școlile și universităților americane din Vermont și Massachusets, Scoția este cea mai socialistăentitate teritorială din lumea engleză.

Ieșirea Marii Britanii din UE pune capăt expansiunii economice false pe banii europeni ai Scoției, mai mult pune în pericol întreaga birocrație culturală clădită pe minciuna neo-marxistă care stă la baza imperialismului uniunii europene. Ca atare, aceste clase sociale extrem de bine plătite, elitiști fără muncă, s-au coalizat pentru a crea noul filon filosofic al independenței scoțiene. Din una dintre cele mai loiale părți ale Regatului Unit, Scoția, încurajată de către Uniunea Europeană, a devenit independentistă, amenințând cu ieșirea din UK și rămânerea în interiorul mecanismul european.

Șantajul la care fost supus Regatul Unit a fost letal pentru libertatea de negociere a guvernului May. Efectul scoțian a fost devastator, în primul rând, pentru negocierile BREXIT. Uniunea Europeană, supărată pe Londra, dorește să o pedepsească prin ruperea teritoriului național. Miza naționalistă a Scoției transgender și plină de europenism marxist, este de fapt un gest anti-britanic de maximă severitate plătit cu bani și influență din cadrul Uniunii Europene.

Iar că finalul să fie apoteotic, ca în orice dramoletă franceză, Uniunea Europeană nu dorește să recunoască granița dintre Regatul Unit şi Irlanda, reușind prin acest refuz aberant, reaprinderea subiectului Ulster/Belfast, în subsidiar, să pună în discuție până și înțelegerile de pace semnate din Vinerea Sfântă, negociate de administraţia americană Clinton, acum două decenii. Iată și una din explicațiile pentru declarațiile ferme și publice ale președintelui Trump, care a susținut (susține) o ieșire bruscă şi nenogociată din Uniunea Europeană a Marii Britanii.

Interesele americane au fost sacrificate pe altarul european, iar May nu a reușit să își asigure aliatul cel mai important, pe cel american, că aceste interese americane, economice și politice, vitale pentru securitatea propriei țări vor fi prezervate și apărate. Izolarea internațională americană aplicată primului ministru May este vizibilă și nu a putut ascunde de loc falsul declarațiilor cu privire la atașamentul americano-britanic. Planul BREXIT pregătit de către May, incluzând anexa secretă negociată cu leaderii Uniunii Europene, a aruncat în aer cea mai lungă și profitabilă comuniune de interese vestice din timpurile moderne.

Iată de ce acest vot negativ, atât de masiv, reprezintă atât decesul politic al acestei doamne care a fugit cu toată viteza de apărarea intereselor țării sale, refugiindu-se într-o lingvistică irațională, prezentând un narativ mincinos și plin de capcane antibritanice, dar presupune și găsirea unei soluții reale pentru a pune în aplicare referendumul de ieșire din UE. Un sfârșit politic care înseamnă și un nou început pentru Regatul Unit, pentru Europa (și ce vă mai reprezenta ea în următorii ani) precum și pentru SUA. Căci ceilalți actori globali, așteaptă, cu interes, apusul gloriei unei țări care a fost odată un imperiu deasupra căruia soarele nu apunea niciodată.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Gen. Sîrski, șeful Armatei Ucrainei deplânge situația „deosebit de dificilă”. Rușii împing masiv partea centrală a frontului pentru a-l sparge
Tudor Curtifan: Vorbim mult prea puțin de diplomația militară și sacrificiul pe care l-a făcut Armata pentru integrarea României în NATO
EXCLUSIV
Tezaurul furat. Documente din arhivele secrete ruse despre aurul României. Istoricul Ilie Schipor vine la Obiectiv EuroAtlantic
Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, președintele român Klaus Iohannis și premierul olandez Mark Rutte. Foto: Administrația Prezidențială a României
EXCLUSIV
Iohannis sau Rutte? Următorul secretar general al NATO va trebui să înțeleagă profunda amenințare a Rusiei
E.S. Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Kiev, în cadrul unui interviu acordat DefenseRomania
EXCLUSIV
E.S. Victor Micula, ambasadorul României la Kiev, la Obiectiv EuroAtlantic. România, un „mister pozitiv” pentru Ucraina și de ce înfrângerea Ucrainei ar avea consecințe catastrofale
Ministrul de externe al Republicii Moldova: Relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istorie şi nu există premise de îmbunătăţire
Rachete balistice, testate pe bandă rulantă de Phenian. Cu un arsenal de câteva zeci de focoase nucleare, Nordul are sprijinul major al Rusiei
Franța cere Chinei să trimită "un mesaj clar Rusiei" cu privire la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei
Fără sprijinul SUA, retragerea trupelor ucrainene de pe front riscă să continue. ATACMS sunt "răspunsul", spune Zelenski
Cinci posibile scenarii pentru desfășurarea de trupe franceze în Ucraina
Statele nordice analizează posibilitatea unor schimbări în domeniul militar: Se doreşte formarea unui ''mini-NATO'' - crearea unei forțe aeriene nordice comune
Congresul SUA trebuie să aprobe ajutorul deoarece Ucraina are nevoie de apărare aeriană suplimentară - Casa Albă
Zelenski: Avem nevoie de ATACMS pentru a ataca aerodromurile din Crimeea, nu teritoriul Rusiei
Estonia nu crede în miracole: Trebuie să ne dublăm cheltuielile de apărare pentru a putea rezista Rusiei (șeful militar al Armatei)
Raport ECFR: Europenii cred că Rusia va câștiga războiul, dar vor să continue să ajute Ucraina
20 de ani de când România a aderat la NATO: Un act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică
Ucraina construiește tot mai multe fortificații, dar procesul nu este suficient de rapid: Liderii militari ucraineni au crezut că sprijinul occidental "nu se va opri niciodată"
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Președintele Lituaniei: Consens "din ce în ce mai larg" în rândul liderilor UE cu privire la necesitatea de a-l învinge pe Putin
Sursă foto: Agerpres
EXCLUSIV
Tot ce trebuie să știi după masacrul de la Moscova și de ce Statul Islamic a atacat Rusia. Vulnerabilități și oportunități pentru Kremlin
Avioane F-35 românești la Mihail Kogălniceanu? Modernizarea istorică a bazei coincide cu achiziția României de avioane F-35
Rezistă Armata României în fața unui atac al Rusiei? Cum s-a ajuns la scenariul în care România ar cădea în 72 de ore
Cum a preluat Putin puterea. Ștefan Popescu: Boris Elțîn nu a avut mână bună, dar nu trebuie subestimat. Putin reprezintă revanșa serviciilor
Orban, calul troian al Rusiei? Cum poate Ungaria bloca Articolul 5 în cazul unui război declanșat de Rusia asupra Europei
Dacă tot e Rusia cu ochii pe România generalul Bălăceanu propune să transformăm Dobrogea într-un portavion terestru nescufundabil
Generalul Ben Hodges îi îndeamnă pe ucraineni să menţină atacurile asupra instalațiilor petroliere rusești: Rusia ar fi mai puțin capabilă să finanțeze acest război

Ştiri Recomandate

”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă rachetă balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
pixel