Un partid turc cere regimului să preia controlul asupra Bazei Incirlik și să evacueze trupele americane de pe teritoriul țării
Autor: Tudor Curtifan pe 26 apr, 16:09 | Forțele aeriene

Un F-15 al US Air Force, decolând de la Baza Aeriană Incirlik, Turcia. Sursă foto: US Air Force

Partidul Patrioților, formațiune politică turcă de factură ideologică pro-rusă și profund anti-americană, cere Ankarei să preia controlul asupra Bazer Aeriene Incirlik și să ceară trupelor Statelor Unite ale Americii să părăsescă teritroiul turc.

Dogu Perincek, președintele Partidului Patrioților, într-un interviu acordat agenției de presă ruse Tass, e de părere că Ankara ar trebui să ceară trupelor americane să părăsescă Turcia în termen de 15 zile.

Solicitarea vine după ce Joe Biden a recunoscut genocidul armean, devenind astfel primul preşedinte al Statelor Unite care a calificat astfel moartea a 1,5 milioane de armeni masacraţi de Imperiul Otoman în 1915. Turcia refuză să se raporteze la evenimentul din 1915 ca la un genocid.

Genocidul armean este recunoscut de peste 20 de ţări. Totodată, numeroşi istorici admit că masacrarea armenilor a fost un genocid, dar acesta este puternic contestat de Turcia.

Partidul Patrioților, prin vocea președintelui său, Dogu Perincek, cere autorităților să preia controlul bazei Incirlik și să ceară trupelor americane să părăsescă Turcia. 

„Armata turcă trebuie să preia imediat controlul asupra întregii Baze Aeriene Incirlik iar trupele americane să părăsească Turcia în termen de 15 zile”, le-a precizat Perincek jurnaliștilor ruși. 

De precizat că solicitarea radicală a lui Perincek, reprezentant al unui partid minuscul, vine mânușă propagandei ruse care a făcut din Incirlik un narativ, alimentând scenariul potrivit cărora SUA ar putea retrage arsenalul nuclear de la Incirlik, cu scopul de a crea disensiune între aliați.

O astfel de ipoteză a fost abordată nu doar de presa internațională, cât și la nivel decizional. În septembrie 2020, politica externă tot mai agresivă purtată de președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a îndemnat pe câţiva oficiali americani să ia în considerare intensificarea pregătirilor pentru o posibilă retragere a efectivelor militare ale SUA din baza aeriană Incirlik din Turcia şi mutarea acestor în Grecia.

Un astfel de scenariu a fost ridicat după numeroase defecțiuni ale regimului Erdogan, de la achiziționarea rachetelor rusești S-400 și excluderea din programul F-35, la disputa din Marea Mediterană cu Grecia, un alt stat membru NATO.

 

Istoria bazei aeriene Incirlik, un punct strategic foarte important

 

Baza Aeriană Incirlik, Turcia. Sursă foto: US Air Force

Baza Aeriană Incirlik a găzduit începând cu anul 1955 mai multe unităţii ale Forțelor Aeriene ale SUA. Denumită inițial Baza Aeriană Adana, numele a fost schimbat în Baza Aeriană Incirlik în 1958. După ce Statele Unite şi-au retras în 1963 toate rachetele nucleare – ca urmare a Crizei Rachetelor din Cuba – Baza Aeriană de la Incirlik serveşte acum ca un bastion important al proiectării forţei americane în Orientul Mijlociu, fiind sediul central al US 39th Air Base Wing şi găzduieşte peste 50 de bombe nucleare gravitaționale B61.

Baza Incirlik a fost folosită atât de forţele turce, cât şi de militarii americani, fiind vitală pentru misiunile coaliţiei occidentale de bombardare a jihadiştilor Statului Islamic din Siria şi Irak, începând cu anul 2015 şi până la decizia președintelui Donald Trump din 2018 de a retrage ce mai mare parte a forțele SUA din Siria.

Incirlik nu este bază americană, ci este condusă de turci, iar forţele NATO au nevoie de aprobarea guvernului de la Ankara pentru misiunile pe care le desfăşoară de pe acesta baza. În timpul şi după tentativa de lovitură de stat din Turcia, din 2016, autorităţile de la Ankara au sistat alimentarea cu energie electrică a bazei, iar securitatea bombe nucleare a fost asigurată de turci.

Forțele aeriene Vezi toate articolele