Un grup iranian revendică 28 de atacuri cibernetice asupra Israelului
Autor: Eduard Pascu pe 02 aug, 19:08 | Cyber

Un război cibernetic face ravagii între Iran și Israel, deoarece un alt grup iranian a susținut că a lansat o serie de atacuri cibernetice asupra infrastructurii feroviare a Israelului începând din 14 iulie.

Un grup care poartă numele Cyber ​​Avengers a declarat că au fost vizate peste 150 de servere ale căilor ferate ale Israelului, afectând operațiunile la 28 de stații de tren și de metrou. Declarația a fost făcută pe paginile Telegram care aparțin Gărzilor Revoluționare din Iran (IRGC), transmite Anadolu.

„Operațiunea cibernetică majoră” a fost lansată pe 14 iulie la 1.20 a.m., ora atacului aerian din luna ianuarie, din Bagdad, asupra generalului Qassem Soleimani. Operațiunea a continuat timp de 10 zile și s-a încheiat pe 24 iulie. Cu toate acestea, grupul a avertizat că „ce este mai rău abia urmează”, sugerând că războiul cibernetic dintre cele două țări este probabil să escaladeze. De asemenea, grupul a prezentat o hartă a rețelei feroviare din Israel, identificând cele 28 de stații vizate, inclusiv Ierusalimul, Universitatea Tel Aviv și Ben Gurion.

După mai mult de șase zile de la încheierea operațiunii, acesta a spus că stațiile sunt încă nefuncționale din cauza „daunelor produse echipamentelor și infrastructurii”.

Scopul operațiunii, a spus grupul anonim, a fost de „a arăta că putem planifica coliziunea a zeci de trenuri, dacă dorim acest lucru”. Același grup, la începutul acestei luni, și-a asumat responsabilitatea pentru întreruperile masive de energie din Israel. Totuși, afirmația nu a putut fi dovedită, potrivit unor experți cibernetici.

În ultimele luni, atacurile asupra infrastructurii de apă a Israelului au fost legate de grupuri de hakeri. Războiul cibernetic luat amploare în aprilie, când o serie de stații de tratare a apelor uzate, stații de pompare și uzine de apă din Israel au fost supuse unor atacuri cibernetice de amploare. Atacurile, potrivit unor experți, au fost efectuate asupra softului computerului care controlează pompele de apă.

În luna mai, portul Shahid Rajaee din sudul Iranului a fost blocat zile la rând în urma unui atac cibernetic. Autoritățile iraniene au acuzat „hackerii străini”, fără a numi Israelul.

Recent, în Iran au avut loc o serie de explozii „misterioase”, care sunt catalogate drept sabotaj, dar guvernul iranian a respins speculațiile.

Incidentul de la uzina nucleară de la Natanz la începutul acestei luni a fost de asemenea suspect. Autoritățile de Securitate din Iran au spus că a fost identificată cauza, dar au refuzat să divulge detalii din „motive de securitate”. 

Citește și: Atac cibernetic masiv în Israel. Iranul și Fâșia Gaza sunt principalii suspecți

Te-ar putea interesa și...
Cyber Vezi toate articolele