Un C-17 Globemaster III al NATO a încălcat „masiv” spațiul aerian al Austriei. Viena compară incidentul cu „un șofer care gonea pe contrasens”
Autor: Tudor Curtifan pe 10 sep, 21:15 | Forțele aeriene

C-17 Globemaster III din flota Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria. Sursă foto: SACProgram.org

Un avion C-17 Globemaster III a încălcat "masiv" spaţiul aerian austriac vineri, susţine Ministerul Apărării de la Viena, relatează Agerpres, care citează DPA. Aeronava C-17 aparține Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria.

 

Se pare că avionul C-17 a survolat lacul Attersee, de lângă Salzburg, la o altitudine de numai 1000 de metri, în locul celei regulamentare de circa 10.000 de metri.Avionul s-a comportat "ca un şofer care conduce pe contrasens pe autostradă" şi a pus în pericol grav aviaţia, a declarat un purtător de cuvânt.Avionul a fost escortat de două aeronave austriece Eurofighter în afara spaţiului aerian austriac, către Ungaria, unde este staţionată flota de C-17 a NATO.Incidentul de vineri a reprezentat cea mai gravă încălcare a spaţiului aerian austriac din ultimii 20 de ani, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Forțele aeriene Vezi toate articolele