Ucraina este pregătită să atace republicile separatiste, dar se teme de o reacție militară a Rusiei
Autor: Ionel Copcea pe 15 Martie, 21:34 | Ucraina

Jurnalul Strana din Kiev a informat, pe 15.03.2021, citând o sursă din mediul militar, că trupele ucrainene sunt gata să treacă la ofensivă și așteaptă doar un ordin din partea conducerii politico-militare. Însă, cu toate acestea, există temerea față de implicarea unităților luptătoare rusești.

După cum a precizat sursa, acum există avantaje serioase de partea Forțelor Armate ale Ucrainei: trupele sunt mai numeroase, mai bine dotate și asigurate. În plus, reprezentanții Kievului au luat în considerare lecțiile învățate în timpul recentei confruntări militare din Nagorno-Karabakh în ceea ce privește întrebuințarea dronelor, care se află și în arsenalul armatei ucrainene. Astfel, trupele au nevoie doar de un ordin din partea comandantului suprem pentru începerea ofensivei.

Conform unui plan de rezervă, care ia în calcul intervenția trupelor rusești, înaintarea trupelor ucrainene va fi oprită, iar armata ucraineană va trebui să se retragă, pentru a evita căderea într-o capcană. 

Trebuie precizat faptul că o reacție militară a autorităților de la Moscova în cazul unei ofensive a trupelor ucrainene este destul de probabilă. Deja sisteme de război electronic din Rusia funcționează pe teritoriul Donbas, iar la frontiera cu republicile separatiste se află mai multe unități ale armatei ruse, care sunt dotate cu artilerie și echipamente grele.

Potrivit estimărilor Ministerului ucrainean al Apărării, pentru desfășurarea și începerea acțiunilor de luptă, trupele ruse au nevoie de mai puțin de o zi.

Comentariu autorului: În ultimele zile, au existat mai multe informații potrivit cărora Forțele Armate ale Ucrainei au concentrat trupe și tehnică militară, inclusiv tancuri, atât în proximitatea republicilor separatiste, cât și în apropierea Peninsulei Crimeea.

Printre motivele care ar putea accentua iminența unei ofensive ucrainene în estul țării în acest moment se pot enumera: tendința de scădere a încrederii cetățenilor în actualul președinte ucrainean, Volodimir Zelenski, impasul internațional la care s-a ajuns în reglementarea situației din estul Ucrainei, împlinirea în această perioadă a șapte ani de la anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea și, nu în ultimul rând, faptul că Ucraina se bazează pe un sprijin din ce în ce mai consistent din partea Occidentului. 

Cu toate acestea, în cazul reluării ostilităților din estul Ucrainei, cel mai probabil va trebui să fie pus în practică planul de rezervă al Ministerului ucrainean al Apărării. Aproape cu certitudine, va exista o reacție a părții ruse, care poate merge chiar până la ocuparea unor noi teritorii din Ucraina, aflate dincolo de republicile separatiste.

Este destul de evident că autoritățile de la Moscova sunt deranjate de prelungirea nesfârșită a sancțiunilor internaționale, precum și de intensificarea prezenței NATO în Regiunea Mării Negre. De asemenea, este de așteptat ca o acțiune agresivă a autorităților ucrainene să fie folosită ca pretext de către Rusia pentru a-și rezolva mai multe probleme în această zonă, precum stabilirea unei comunicații terestre între teritoriul rus și Transnistria, reluarea aprovizionării cu apă a Peninsulei Crimeea de pe teritoriul ucrainean și închiderea totală a accesului Ucrainei la Marea Neagră.

Ucraina Vezi toate articolele