Turcia nu „plânge” după F-35. Pe TCG Anadolu vor opera avioane de luptă fără pilot alături de drone de atac
Autor: Tudor Curtifan pe 09 aug, 09:29 | Forțele aeriene

Viitorul avion de luptă fără pilot pe care îl vor dezvolta turcii. Imagine concept, sursă foto: Baykar

Industria din Turcia a demonstrat de mai multe ori că e capabilă să finalizeze programe de succes, unul din cele mai elocvente exemple fiind dronele Bayraktar TB2 dezvoltate de Baykar. Acum, turcii investesc într-un program care va putea echipa nava TCG Anadolu nu doar cu o generație nouă de drone, dar și cu avioane de luptă fără pilot.

Turcia dezvoltă TCG Anadolu - navă multi-rol de asalt amfibiu de tip LHD (Landing Helicopter Dock), care pe lângă elicoptere, ar fi trebuit să opereze și avioane Harrier sau F-35B. TCG Anadolu este realizată din combinarea caracteristicilor unei nave de asalt cu designul unui portavion uşor, și este construită prin transfer tehnologic și asistență de spaniolii de la Navantia.

Doar că decizia Ankarei de a nu renunța la sistemele de apărare antiaeriană rusești S-400 a dus, după un întreg scandal cu aliații americani, la iminenta excludere a Turciei din programul F-35 - aeronavele de generația a V-a, dezvoltate de SUA cu implicarea unor aliați.

Turcia a rămas așadar fără F-35, dar s-a mișcat rapid. Pe fondul politicii de a dezvolta sisteme autohtone și de a reduce dependența de armamentul străin, Turcia a decis ca TCG Anadolu să fie echipat cu sisteme de luptă fără pilot. Și se pare că nu doar drone, ci și avioane fără pilot.

 

Noile drone TB3 ale Baykar vor echipa nava TCG Anadolu  

 

Imagine concept a navei TCG Anadolu echipată cu noile drone TB3. Sursă foto: Baykar 

În luna mai a acestui an publicația noastră a scris mai pe larg despre decizia Turciei de a echipa nava cu drone. Atunci, așa cum a semnalat și DefenseRomania, directorul general al companiei turce Baykar Defense, Haluk Bayraktar, a prezentat în premieră o noua imagine cu viitorul portavion uşor TCG Anadolu de pe care decolează un vehiculul aerian fără pilot (UAV).

Noua dronă Bayraktar TB3 – în curs de dezvoltare – este o versiune îmbunătăţită a Bayraktar TB2, echipată cu un motor dezvoltat de Turkish Aerospace Industries.

În aceste zile, Selcuk Bayraktar, director tehnologic al dezvoltatorului turc, a confirmat, citat de Defense News, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Ankara, că noul UAV are la bază modelul TB2, dar va fi mai mare și cu performanțe mai puternice.

Noua dronă va avea o greutate de 1.450 de kilograme și o autonomie de 24 de ore. Primul zbor al TB3 e programat să aibă loc în 2022.

 

De pe TCG Anadolu Turcia va putea lansa și avioane de luptă fără pilot

 

Viitorul avion de luptă fără pilot pe care îl vor dezvolta turcii. Imagine concept, sursă foto: Baykar

Dar pe lângă sistemul UAV, Turcia va dezvolta și un avion de luptă fără pilot care va opera tot de pe portavionul ușor TCG Anadolu. Despre acest lucru a scris și publicația turcă Daily Sabah, citându-l tot pe Selcuk Bayraktar.

Se pare că turcii au ajuns la concluzia că, după excluderea din programul F-35, decât să investească timp și resurse în cercetarea și dezvoltarea unui avion care să ia locul aeronavei americane, mai bine se axează pe avioane fără pilot, considerate viitorul aviației militare.

Vorbim despre programul MIUS - dezvoltarea unui avion fără pilot. 

Potrivit reprezentantului companiei dezvoltatoare, primul zbor al avionului fără pilot ar trebui să aibă loc în 2023.

Oficialul turc a declarat că avionul va putea atinge o viteză de până la 800 km/h și va avea o autonomie de cinci ore.

Forțele aeriene Vezi toate articolele