Turcia i-a eliberat pe cei doi jurnalişti arestaţi pentru filmarea unei fabrici de drone la Istanbul
Autor: Eduard Pascu pe 07 dec 2020 / 17:15 | Intelligence

Turcia i-a pus în libertate luni pe cei doi jurnalişti ruşi arestaţi săptămâna trecută după ce au fost acuzaţi că filmau fără acreditare o fabrică de drone la Istanbul, relatează AFP, citând o sursă.

Un tribunal din Istanbul a ordonat eliberarea lui Aleksei Petruşko şi a cameramanului său Ivan Malâşkin, a indicat un responsabil turc pentru agenţia de presă franceze, fără să ofere alte detalii. Citând surse, agenţia de presă oficială rusă TASS comunică la rândul său punerea în libertate a celor doi jurnalişti.Aceştia, angajaţi ai postului rusesc de televiziune NTV, au fost arestaţi joi la Istanbul în timp ce filmau fără acreditare o fabrică de drone, potrivit autorităţilor turce. Conform NTV, ei sunt suspectaţi de spionaj, transmite Agerpres.Semn al riscului de complicaţii diplomatice legate de acest caz, Kremlinul declarase anterior luni că speră în "eliberarea apropiată" a celor doi jurnalişti.Anterior, agenţia de presă Interfax a transmis că cei doi angajaţi ai NTV, arestaţi la Istanbul, urmează să fie deportaţi din Turcia în timpul apropiat, citând serviciul de presă al canalului respectiv de televiziune.Relaţiile între Turcia şi Rusia, două ţări moştenitoare ale unor imperii rivale, s-au îmbunătăţit în ultimii ani sub impulsul preşedinţilor lor, Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin, care împărtăşesc acelaşi stil autoritar de guvernare. 

Citește și: Turcia a arestat doi jurnaliști ruși care filmau la o fabrică de drone

Intelligence Vezi toate articolele