Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia discută cu firme americane pentru extragerea gazelor din Marea Neagră
News
Data publicării:
Turcia a dezvăluit datele tehnice privind descoperirile sale de gaze din Marea Neagră firmelor energetice americane Chevron şi Exxon Mobil, înaintea unei posibile cooperări privind extragerea acestor zăcăminte de gaze, a declarat vineri pentru Reuters un oficial turc din apropiere acestor discuţii.

Până acum, autorităţile de la Ankara au insistat că vor dezvolta pe cont propriu depozitele de gaze descoperite în Marea Neagră, depozite care ar conţine aproximativ 540 de miliarde metri cubi de gaze naturale, transmkite Agerpres.

În acest context, un parteneriat oficial cu companii americane ar reprezenta o schimbare majoră în Marea Neagră, unde şi Rusia are interese. Dacă depozitele de gaze descoperite în Marea Neagră vor putea fi extrase comercial, acest lucru va elimina dependenţa Turciei de importurile energetice din Rusia, Iran şi Azerbaidjan.

Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, a anunţat că obiectivul ţării sale este să devină un exportator net de energie. Luni, Erdogan urmează să aibă prima sa întâlnire oficială cu preşedintele american, Joe Biden, iar cooperarea energetică ar putea calma tensiunile dintre cele două state membre NATO provocate, printre altele, şi de decizia Turciei de a achiziţia un sistem antirachetă rusesc.

Oficialul turc, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a precizat că până acum guvernul de la Ankara a avut o atitudine rezervată faţă de interesul companiilor străine pentru depozitele de gaze descoperite de Turcia în Marea Neagră.

"Însă acum ... Exxon Mobil şi Chevron s-au întâlnit cu Turkish Petroleum şi au primit datele referitoare la descoperiri", a spus oficialul turc, făcând referire la compania petrolieră de stat din Turcia. "Cele două companii au primit datele tehnice şi au decis că este nevoie de mai mult timp pentru a colabora în acest domeniu", a adăugat oficialul.

Turcia intenţionează ca, începând din 2023, să înceapă să pompeze gaze din depozitele din Marea Neagră. Însă înainte de aceasta trebuie construite conductele offshore şi facilităţile de procesare.

Oficialul citat de Reuters susţine că "există mult mai multe gaze" în Marea Neagră. "Se poate ajunge la un acord de cooperare" cu companiile americane în timp ce lucrările de explorare continuă atât în Marea Neagră cât şi în Marea Mediterană, a apreciat oficialul turc.

"Turkish Petroleum trebuie să se alăture unui consorţiu pentru a dezvolta aceste zăcăminte din motive tehnice şi financiare, iar geopolitica este un factor important care va decide care va fi compania aleasă", spune John Bowlus, cercetător la Universitatea Kadir Has din Istanbul. Potrivit acestuia, Exxon "a părut întotdeauna cel mai probabil candidat" având în vedere că grupul american operează un perimetru din apele teritoriale ale României, amplasat în apropiere de câmpul Sakarya unde se află depozitele de gaze descoperite de Turcia.

În România, ExxonMobil şi OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42 - 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participaţii egale în proiect, iar decizia finală de investiţii pentru extracţia resurselor nu a fost încă luată.

Anul trecut, Exxon Mobil a confirmat că analizează o posibilă ieşire din proiectul offshore Neptun din România, adăugând că a început să ofere informaţii potenţialilor cumpărători. Până acum, în proiectul Neptun au fost investiţi 1,5 miliarde de dolari, din care jumătate de OMV.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
După două amânări, rușii au lansat Angara-A5, prima rachetă spațială produsă de Rusia de la prăbușirea URSS
Parlamentul European a aprobat Pactul privind migrația. Legile care reglementează migrația și azilul nu sunt pe placul Ungariei și Poloniei
Suedia cere răspuns NATO la bruiajul rusesc asupra semnalului GPS
F-35 devine hipersonic. A fost prezentată noua rachetă Mako care va putea fi integrată și pe alte aeronave americane
Găgăuzia vrea să-și mute toate conturile din sectorul public la o bancă de stat din Rusia
Ceremonia evenimentului „România - NATO, 20 de ani”. MApN marchează două decenii de la aderarea României la NATO
Kremlinul vrea propriii săi Patrioți: Rusia ar putea avea un Minister al Educației Patriotice care va forma generațiile de ”pionieri” ruși
Drone de sute de dolari, la concurență cu Javelinele. Oficial NATO: În ultimele luni, dronele FPV au distrus peste două treimi din tancurile rusești
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Armata SUA a predat Kievului un lot consistent de arme care provin din Iran. Armele au fost confiscate după inspecții ale navelor ce duceau mărfuri în Yemen
Rusia și Japonia nu au reușit să facă pace după al Doilea Război Mondial, iar Kremlinul a venit acum cu motivul: SUA sunt de vină
Compania chineză Huawei a dat în judecată toată România: CSAT, Administrația Prezidențială, Primul Ministru și Ministerul Cercetării, chemate în instanță
Marea Britanie mizează pe descurajarea nucleară. Sunt prevăzute investiții de zeci de miliarde în tehnologie și expertiză de vârf
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
Premieră după al Doilea Război Mondial. Avioanele au început să aducă soldați germani în Lituania
A venit rândul Flotei ruse de la Marea Baltică. Un incendiu a izbucnit la bordul corvetei ”Serpuhov”, staționată în Kaliningrad
O brigadă germană gata de luptă va fi dislocată permanent în coasta Rusiei. Până în 2027 numărul militarilor germani din Lituania va ajunge la 5.000
Mină marină, găsită în Delta Dunării. Echipa pirotehnică s-a deplasat la fața locului
Implicațiile Inteligenței Artificiale în domeniul militar vor fi dezbătute în cadrul unei Conferințe Internaționale organizate la București
Un nou „succes” strategic al Rusiei: Norvegia își va dubla cheltuielile militare în cadrul unui plan de apărare „istoric” pe termen lung
Tudor Curtifan: Vorbim mult prea puțin de diplomația militară și sacrificiul pe care l-a făcut Armata pentru integrarea României în NATO
Iohannis: Rusia a readus războiul în Europa iar Articolul 5 e mai relevant ca oricând. România, un pilot de stabilitate în Flancul Estic
Populiștii au învins în Slovacia. Peter Pellegrini, susținut de premierul Fico, a câștigat alegerile prezidențiale
Din nou tensiuni între două puteri nucleare. India spune că intră în Pakistan când vrea, în contextul amenințărilor teroriste
Găgăuzia amenință că își va declara independența dacă Moldova face pași spre Unirea cu România. Bașcana pro-rusă îl atacă pe premierul Ciolacu
Varșovia evită să spună pe cine susține în cursa pentru ”șefia” NATO, dar are un comentariu important. În paralel, mesajul pentru Rusia e clar: ”Ne putem permite un conflict pe termen lung”
”Rezultatele sunt impresionante”. Cel puțin șase avioane rusești au fost distruse și opt au fost grav avariate în atacul asupra aerodromului Morozovsk (surse)
Drona navală eșuată în apele teritoriale românești a fost transferată în poligonul de la Capu Midia

Ştiri Recomandate

Senatul SUA dezbate ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Toți ochii către Coreea de Sud: România, la un pas de K9 Thunder. Când ar putea fi semnat contractul pentru obuziere autopropulsate
Marina rusă pierde o navă valoroasă, de dinainte de Primul Război Mondial: Nava de salvare Komuna avea capacități unice pentru Flota din Marea Neagră
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Cheltuielile militare globale din 2023 au depășit 2,4 trilioane de dolari. Sunt pe creștere toate statele NATO, exceptând România, Grecia și Italia
SUA au decimat în Ucraina Armata Rusiei fără să piardă niciun soldat. Un senator american anunță ATACMS: Podul dintre Crimeea și Rusia trebuie distrus
Forțele ruse au capturat un Leopard 2A6 al armatei ucrainene (FotoVideo): Este de așteptat ca tancul capturat să fie supus unei examinări înainte de a fi prezentat publicului
Mesajul transmis de Statele Unite către Putin a fost că este prea devreme pentru a deschide șampania. Senator american: America a revenit în ofensivă
Şeful spionajului militar ucrainean: Ucraina se va confrunta cu o situație dificilă începând cu jumătatea lunii mai, dar nu se va întâmpla un Armaghedon
Premieră pentru U.S. Army: Primește primul tanc M10 Booker, dezvoltat în cadrul programului militar MPF
Prima avariere confirmată a unui Patriot (Foto/Video): SUA "extrag" de pe frontul din Ucraina un sistem de rachete avariat
Implicațiile deciziei privind ajutorul american pentru Ucraina merg foarte departe – biroul președintelui Zelenski
Rușii se apropie de încercuirea orașului Chasiv Iar. Trupele ruse au preluat controlul asupra localității Bogdanivka
pixel