Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia caută cu disperare un salvator pentru tancul Altay
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Oficialii turci din domeniul achizițiilor militare, precum şi angajaţii unei companii militare private au negociat cu o companie sud-coreeană pentru a salva de la eşec programul primului tanc principal de luptă turces, Altay.

Potrivit publicației militare americane Defense News, o sursă oficială turcă, care lucrează în cadrul programului pentru tancul Altay, a declarat, sub protecţia anonimatului, că acest program s-a confruntat cu întârzieri majore din cauza faptului că Turcia nu are acces şi nu dispune de tehnologia necesară pentru a produce trei componente importante, cum ar fi motorul, transmisia și blindajul.

„Nu sunt în măsură să dau o dată pentru începerea producției în serie (a tancului Altay n.r). Tot ce știu este că ne străduim din răsputeri să facem acest lucru posibil”, a precizat oficialul turc pentru Defense News.

Programul de producție al Turciei pentru primul său tanc principal de luptă (MBT), de nouă generație, Altay a început să prindă contur în anul 2018, când guvernul de la Ankara și compania turcă BMC au semnat contractul pentru acesta.

Contractul prevede fabricarea unui prim lot de 250 de unități, suport logistic pe toată durată de viață operațională și construirea unui centru de mentenanţă. Ca parte a contractului, compania BMC ar trebui să proiecteze, să dezvolte și să producă şi o versiune fără echipaj a tancului Altay.

Entuziasmaţi peste măsură de acest program, turcii au inclus într-un document guvernamental, în anul 2019, tancul Altay ca un obiectiv care trebuie realizat până în anul 2020. La sfârşitul anului 2019, Ethem Sancak - acționar principal la BMC - a declarat, fără a ţine cont că se înregistrau deja întârzieri, că tancul Altay va fi lansat în termen de 24 de luni.

Din câte se pare, aşteptările lui Ethem Sancak au fost prea optimiste. Defense News precizează că programul de investiții al Turciei, pentru 2021, lansat la începutul acestei luni, nici măcar nu menționează programul Altay.

Programul Altay este împărțit în două faze: T1 și T2. Faza T1 acoperă producția primelor 250 de unități, iar T2 implică dezvoltarea şi producerea unei versiuni mult mai avansate. În cadrul programului Altay, Turcia şi-a propus să producă în cele din urmă 1.000 de tancuri, urmând să fie produsă și o versiune fără echipaj.

 

Turcii vor un colac de salvare pentru programul tancului Altay

 

Potrivit Defense News, compania BMC a purtat discuții cu compania sud-coreeana Hyundai Rotem pentru a rezolva problemele legate de lipsurile tehnologice care au ţinut pe loc programul militar pentru tancul Altay. Compania BMC poartă discuţii, prin Hyundai Rotem, cu alţi doi producători sud-coreeni din domeniul apărării: producătorul de motoare Doosan și S&T Dynamics, care produce transmisii automate.

Coreea de Sud a întâmpinat probleme similare cu programul său de producție în serie a tancului K2 Black Panther. Realizarea la termen a programului K2 Black Panther a întâmpinat întârzieri tot din cauza problemelor legate de motor și transmisie.

Primele 100 de tancuri K2 Black Panther au fost construite cu un motor Doosan de 1.500 de cai putere și o transmisie automată S&T Dynamics. În cadrul unui al doilea contract, tancurile au început să fie livrate la sfârșitul anului 2016. Dar, după ce transmisia S&T Dynamics a eșuat în timpul mai multor testele de rezistenţă, sud-coreenii au anunțat că al doilea lot de tancuri K2 Black Panther va fi unul ’’hibrid”, deoarece acestea vor avea un motor dezvoltat local și un sistem de transmisie RENK – fabricat de compania germană cu acelaşi nume.

Cu alte cuvinte, turcii vor să folosească pe tancul lor un motor coreea foarte bun, dar şi o transmisie pe care nici coreenii nu o mai folosesc pe tancurile K2 Black Panther.

La început, Turcia spera să doteze tancul Altay cu motorul german MTU și transmisia RENK, dar discuțiile care au avut loc în ultimii ani cu producătorii germani au eșuat din cauza faptului că Germania a oprit vânzările de arme „susceptibile de a fi folosite” de Ankara. Germania este unul dintre numeroasele guverne europene care au limitat exporturile către Turcia din cauza ofensivei sale în nord-estul Siriei împotriva miliţiei kurde Unităţile de Protecţie Populară (YPG).

Programul Altay datează de la mijlocul anilor 1990, dar abia în noiembrie 2018 guvernul turc a acordat BMC un contract de mai multe miliarde de dolari pentru începerea producţiei în serie.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Sistem de apărare antiaeriană MBDA Mistral 3, integrat pe un blindat Vamtac 4x4, prezentat de gigantul european în cadrul expoziției Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
România are pe masă o soluție rapidă de rezolvare a problemei SHORAD/VSHORAD: Achiziția comună de sisteme Mistral 3 cu livrare rapidă
Acord istoric între Franța și Germania pentru Eurotank. Viitorul tanc de ultimă generație va înlocui tancurile Leopard și Leclerc
Germania semnează un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru mai multe sisteme de rachete antiaeriene Patriot
După ce s-a rupt „contractul secolului” cu Franța apar primele hopuri în cadrul AUKUS cu privire la construcția de submarine nucleare
Spania trimite Ucrainei încă 20 de tancuri Leopard 2
SUA vând Bahrainului tancuri M1A2 Abrams. Contractul ar putea ajunge la valoarea de 2,2 miliarde de dolari
Turcii de la Otokar au rămas singuri în competiția privind achiziția de blindate 4x4 a României. Motivele pentru care ceilalți grei au spus „pas”
Bacăul, capitala industriei de apărare din România. Ministrul Tîlvăr a vizitat centrele de mentenanță F-16 și HIMARS, dar și fabricile unde se produc drone Watchkeeper X
Premieră pentru Ucraina, dezvăluită de o fotografie: Avioane MiG-29 ucrainene pot lansa bombe ghidate franceze AASM (Hammer)
WSJ: Printre furnizorii de muniție care iau parte la inițiativa condusă de Cehia pentru a ajuta Ucraina sunt şi aliați ai Rusiei, spun oficialii cehi
Barracuda pentru Olanda. Noul model de submarin francez Blacksword Barracuda a fost selectat de olandezi pentru înlocuirea clasei Walrus
Premierul Ciolacu dă asigurări că fabrica de pulberi care va fi construită în România, și din finanțare UE, va fi „cea mai modernă”
România are planuri mari: Drone maritime de suprafață și drone submarine. Lecția predată de Ucraina în Marea Neagră, învățată
Una din marile puteri ale Asiei se alătură programului Eurodrone. Drona dezvoltată de industria europeană, la un pas să intre pe piața asiatică
Norocul României vine tot de la UE: Finanțare pentru o fabrică de pulberi construită în România de nemții de la Rheinmetall alături de ROMARM
„Triunghiul Weimar” s-a angajat să obțină mai multe arme pentru Ucraina
Noutăți și vești bune pentru Armata României. Momentul livrării primelor sisteme antiaeriene portabile KP-SAM Chiron din Coreea a fost anunțat
Dovadă că ajutorul din partea SUA este crucial pentru Ucraina: Opt obuziere americane M777 au fost dezmembrate pentru a repara unul singur
Au deschis șampania la Avioane Craiova. A avut loc primul zbor al unui avion IAR-99 SM modernizat din lotul celor 10 (Video)
Compania germană Rheinmetall intenționează să deschidă cel puțin 4 fabrici de armament în Ucraina
Numitor comun pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei: Rachete de ultimă generație AIM-120 și AIM-9X. Diferențe însă într-un acord gigant anunțat de SUA
Statele Unite anunță o producție la capacitate maximă pentru programul F-35 Lightning II
La ce altitudine și cu ce viteză a zburat Kaan, avion turc de generația a 5-a. După ce euforia a trecut turcii se confruntă cu prima problemă mare
Germania nu este împotriva trimiterii de rachete Taurus în Marea Britanie dacă Londra trimite Storm Shadows în Ucraina
Europa nu e încă pregătită de un război cu Rusia. Airbus propune unificarea proiectelor avioanelor de generația a 6-a Tempest și FCAS și renunțarea la rivalități
Europa contraatacă în încercarea de a rupe hegemonia industriei SUA pe piața de armament. România poate sparge gheața printr-o achiziție comună condusă de Franța
Rusia lansează producția în serie a bombelor M54 de 1,5 tone. Ucraina trebuie să se pregătească pentru momentul în care Forțele Aerospațiale Ruse vor utiliza intens aceste arme
Cehia a colectat fondurile necesare pentru achiziționarea unui prim lot de 300.000 de obuze de artilerie destinate armatei ucrainene
Marea Britanie încearcă să motiveze tot mai mult Germania pentru a ajuta substanţial Ucraina: Trimiterea rachetelor Taurus nu va duce la escaladarea războiului
US Army testează un prototip de mortier autopropulsat foarte avansat tehnologic

Ştiri Recomandate

Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
pixel