Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Timp de aproape o lună, trupele ruse vor executa exerciții tactice de amploare, în poligoane din Regiunea Astrakhan
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat că, pe 18.08.2020, trupele regiunii au început pregătirile pentru executarea unor exerciții tactice cu dublă partidă, la nivel divizie și brigadă.

Activitățile de pregătire pentru luptă de amploare cu marile unități ale Regiunii Militare Sud se vor desfășura, în perioada 24 august - 20 septembrie, în poligoane din Regiunea Astrakhan.

Astfel, divizia de infanterie moto din Cecenia a Armatei 58 arme întrunite va îndeplini misiuni de instrucție și luptă în poligonul Kapustin Yar. Acesteia i se vor opune unități militare aparținând marilor unități de infanterie moto din Osetia de Nord și Ingushetia, care fac parte din aceeași armată. La activitățile planificate vor participa peste 6.000 de militari și aproximativ 2.500 de unități de armamente și tehnică militară și specială.

În același timp, pe teritoriul poligonului Ashuluk, va fi executat un exercițiu tactic cu dublă partidă la nivel brigadă, cu participarea marilor unități de infanterie moto din Ținutul Stavropol și Republica Karaceay-Cerkessia aparținând Armatei 49 arme întrunite.

Pentru participarea la exerciții, marile unități au efectuat marșuri, în mod combinat, pe distanțe cuprinse între 500 și 1.000 de kilometri. Exercițiile se vor desfășura sub conducerea comandantului Trupelor Regiunii Militare Sud, general de armată Aleksandr Dvornikov.

“În cadrul trupelor a avut loc astăzi aprobarea structurii aparatului de conducere a exercițiilor, care va permite ca, împreună cu instruirea comandanților marilor unități și unități militare, să perfecționeze coeziunea conducerii brigăzilor și diviziei”, a declarat Dvornikov.

Potrivit precizărilor acestuia, forma cu dublă partidă de desfășurare a exercițiilor va contribui la dezvoltarea unui spirit de concurență între comandanți și la dorința de a domina adversarul convențional, ceea ce va duce la căutarea de soluții nestandardizate, în afara șabloanelor și la utilizarea vicleniei militare. 

În cadrul pregătirilor pentru examenul principal din acest an al Trupelor Regiunii Militare Sud, respectiv exercițiul de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020, în prezent, marile unități și unități militare ale regiunii desfășoară activități de asigurare multilaterală a forțelor, în cadrul unui complex de exerciții speciale, pe categorii de asigurare, sub conducerea organelor centrale de conducere militară ale Forțelor Armate ale Federației Ruse.

Activitățile de instrucție din perioada actuală de pregătire se desfășoară ținând cont de particularitățile situației epidemiologice, pentru a preveni infectarea în masă a personalului cu noul coronavirus.

Comentariul autorului: La exercițiul tactic cu dublă partidă la nivel divizie, care va fi executat în poligonul Kapustin Yar, vor participa militari din cadrul Diviziei 42 Infanterie Moto - Khankala, Brigăzii 19 Infanterie Moto - Vladikavkaz și Brigăzii 136 Infanterie Moto - Buinaksk din compunerea Armatei 58 arme întrunite - Vladikavkaz.

Cel de-al doilea exercițiu tactic cu dublă partidă, la nivel brigadă, care se va desfășura în poligonul Ashuluk, va implica participarea Brigăzii 206 Infanterie Moto - Budennovsk și Brigăzii 34 Infanterie Moto (vânători de munte) - Zelenchukskaya aparținând Armatei 49 arme întrunite - Stavropol.

Activitățile de pregătire pentru luptă anunțate de reprezentanții ruși includ două elemente surprinzătoare. În primul rând, perioada foarte lungă de desfășurare, de aproape o lună de zile. De regulă, exerciții de acest gen sunt executate pentru o perioadă de cinci până la șapte zile. În al doilea rând, este vorba despre locurile de desfășurare, întrucât poligoanele Kapustin Yar și Ashuluk din Regiunea Astrakhan sunt specializate pentru acțiunile trupelor de rachete și de apărare antiaeriană. În mod normal, acțiunile trupelor de infanterie moto sunt desfășurate în poligoanele de arme întrunite din sudul Federației Ruse.

Probabil, toate aceste particularități sunt legate de exercițiul de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020, planificat pentru luna septembrie. După cum au anunțat anterior reprezentanții militari ruși, planul exercițiului a fost modificat, în așa fel încât activitățile principale să nu se desfășoare în proximitatea frontierelor, ci în interiorul teritoriului rus. În acest fel, partea rusă intenționează să evite speculațiile privind declanșarea unei invazii asupra teritoriului Ucrainei, cu trupele participante la exerciții.

 

 

 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
M2 Bradley a supraviețuit pe frontul din Ucraina după o lovitură directă de rachetă antitanc (video)
SUA vor redeschide liniile de producție pentru blindatele M2 Bradley și obuzierele M777. ”Avem comenzi pentru sute de unități noi”
Cu ce armament militar nou a defilat Armata României: De la blindate JLTV, la radare GSR. În premieră, a fost prezentat și avionul Bombardier 75 al MAI
Președintele bulgar pro-rus s-a opus prin veto furnizării către Ucraina a blindatelor sovietice BTR-60. Rumen Radev vorbește de „protejarea granițelor bulgare”
Tancul T-90M primește o ”modernizare” rapidă: Inginerii ruși au instalat blindaj Kontakt-1 și plasă pentru protecția anti-dronă
Polonia va cumpăra încă 150 de obuziere sud-coreene K9 și va avea o artilerie de temut, cu peste 1.000 de obuziere autopropulsate
România se pregătește să primească primul tanc american Abrams din cele 54 cumpărate. Abrams - primul tanc cu adevărat modern din istoria Armatei
Premieră în România: Forțele speciale defilează cu noile blindate americane JLTV, alături de mașini Land Cruiser, model 2022, echipate cu mitraliere
Forțați de situația din teren, ucrainenii apelează uneori la tactica sacrificării unor blindate
Tancul Leopard 2A8 atrage toate privirile: Un grup de cinci state europene va achiziționa cea mai modernă versiune a tancului german
Ucraina păstrează în rezervă tancurile americane Abrams M1A1. Acestea ar putea fi folosite pe câmpul de luptă în primăvara anului viitor
Obuzierul NORA B52, mândria industriei sârbe de apărare, revitalizează cooperarea militară dintre Serbia și Algeria
Zi încărcată pentru Armata Poloniei: Au sosit din SUA 26 de tancuri M1A1 Abrams și 11 lansatoare Himars
România mai are o șansă să salveze proiectul Saur 2, dar blindatul românesc amfibiu trebuie „schimbat la față”. Industria anunță că e pregătită
Militarii taiwanezi s-ar putea antrena în viitor pe teritoriul SUA
Cum explică Armata României că un sistem Patriot a ratat lansarea unei rachete. Spînu: Într-o situație reală de luptă nu ar fi existat niciun impact
Ucraina va avea 200 de tancuri Leopard 1A5, dar nu-și permite luxul să renunțe la vechile tancuri sovietice T-72
Forțele pentru Operații Speciale americane au pierdut cinci militari și un elicopter într-un accident din estul Mării Mediterane
Armata Kievului nu-și permite pierderile Rusiei. Media occidentală estimează că 70 de mii de militari ucraineni au murit pentru țară
Forțele pentru Operații Speciale americane au pierdut cinci militari și un elicopter în estul Mării Mediterane
India poate deveni prima țară străină care va produce blindate americane Stryker
Cât ne costă de fapt cele 54 de tancuri Abrams în cea mai modernă versiune. MApN explică de ce SUA au anunțat o valoare dublă a contractului
Abrams pentru România a „trecut” în SUA. Valoarea achiziției de tancuri americane Abrams e estimată la 2.5 miliarde de dolari
Forțe speciale cu blindate americane. Au ajuns în România primele 33 de JLTV americane pentru forțele speciale române
Ce știm despre Redback - mașinile de luptă propuse Armatei României. Coreenii vor intra în competiție într-un tandem cu Redback
Armata rusă vrea să spargă ”poarta Donețkului”, dar progresele la Avdiivka au o nuanță: Obuzierele autopropulsate Caesar toacă batalioanele Storm-Z
Mașină de luptă Ascod. Varianta cu mortier de 120 mm, prezentată la Expoziția Internațională de Apărare și Securitate FEINDEF, de la Madrid, mai 2023
EXCLUSIV
Mașina de luptă ASCOD și obuzierul pe roți ATMOS pot ajunge în România via Automecanica Moreni. Parteneriatele urmează să fie parafate
Intrarea Israelului în Gaza nu va fi o „plimbare prin parc”. Tancurile Merkava vor înfrunta sisteme rusești antitanc Kornet moderne
Trupele de Desant Aerian ale Rusiei vor avea o nouă divizie specializată. Aceasta va fi constituită pe baza brigăzii de desant-asalt de la Ulyanovsk

Ştiri Recomandate

Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Un Su-35, cel mai promovat avion rus, „pierde lupta” cu forța gravitațională (Video). Avionul e posibil să fi fost doborât chiar de ruși
Zelenski: Rusia pregătește o ofensivă și nu suntem pregătiți
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Cehia vrea blindate de ultima generaţie: Contractul pentru 76 de tancuri Leopard 2A8 tot mai aproape de a fi parafat
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder
”Putem face mai mult”. Cehia ridică miza și anunță că ar putea procura 1,5 milioane de obuze pentru Ucraina
Rusia pregătește o ploaie de rachete hipersonice Zircon peste Ucraina. Rușii au concentrat și pregătit zeci de rachete în Crimeea
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Lukașenko recunoaște că planificatorii atacului de la Crocus au vrut să treacă prin Belarus, infirmând astfel planificarea de către Kiev a unei “ferestre” de trecere la granița ruso-ucraineană
"Ei știu unde să lovească". Experții în studii de securitate analizează de ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean
pixel