Thales a testat prima dronă cu combustie pe hidrogen
Autor: Eduard Pascu pe 13 mai, 12:21 | Industrie de apărare

Sursa foto: Thales

Thales, Drones-Center și ZenT au realizat un zbor demonstrativ cu o dronă propulsată prin celule de combustie pe bază de hidrogen. Scopul testelor a fost să probeze fezabilitatea industrială și operațională a dronei pe bază de hidrogen, care are caracteristici de performanță îmbunătățiți și protejează mediul.

Dronele folosite în aplicații profesionale trebuie să combine eficiența operațională cu cele mai înalte nivele de siguranță a zborului, anduranța și raza de acțiune fiind criterii-cheie, se arată într-un comunicat al companiei.

Există deja diferite tehnologii de propulsie care îndeplinesc aceste criterii, dar combustia pe bază de hidrogen reprezintă o metodă foarte eficientă de creștere a anduranței unei drone prin aceea că are o masă redusă și o densitate energetică de hidrogen ridicată.

Noua generație de drone cu propulsie pe bază de hidrogen va fi capabilă să efectueze misiuni mai lungi, care astăzi nu sunt posibile. În cele din urmă, ele vor putea să zboare până la 3 ore cu o sarcină de 3 kg, îndeplinind criteriile pentru 90% din misiunile de supraveghere a site-urilor și de inspecție industrială.

Testele au evidențiat capacitatea dronei de a zbura cel puțin 2 ore pe baza unei alimentări cu hidrogen de doar un minut. Dronele propulsate pe bază de hidrogen au avantajul că pot efectua zboruri la intervale de timp mai scurte și au o performanță de zbor uniformă, ceea ce nu este cazul sistemelor alimentate pe bază de baterie.

Pila de combustie poate fi instalată pe teren, iar drona este proiectată să ofere flexibilitatea necesară pentru a configura rapid sarcina utilă în funcție de tipul misiunii.

Pentru a se conforma reglementărilor în vigoare, pe dronă a fost instalată soluția ScaleFlyt Geocaging în vederea realizării zborului demonstrativ. Această soluție Thales combină expertiza în robotică, tehnologiile din domeniul securității și sistemele certificate de avionică pentru a livra capabilități de zbor fiabile pentru operațiunile cu drone.

Dezvoltată cu sprijinul Autorității Civile în Aviație din Franța (DGAC), soluția ScaleFlyt Geocaging garantează faptul că drona rămâne în zona desemnată pe toată durata zborului. 

Industrie de apărare Vezi toate articolele