Tensiuni în Marea Chinei de Sud. Indonezia desfășoară o parte din Forțele Navale pe Insula Natuna
Autor: Eduard Pascu pe 23 noi 2020 / 16:14 | Forțele navale

Indonezia va desfășura o parte din forța navală de la Jakarta în Marea Chinei de Sud, iar trupele de luptă vor avea cartierul general pe insulele Natuna în urma tensiunii tot mai mari cu China.

În cadrul unei conferințe de presă, șeful Statului Major al Forțelor Navale din Indonezia, amiralul Yudo Margono, a declarat că flota de comandă pentru luptă navală (Guspurla I), care este desfășurată în prezent în capitala Jakarta, va fi transferată definitiv pe Insula Natuna.

Forța este însărcinată cu desfășurarea luptelor maritime și a operațiunilor amfibii pentru a menține suveranitatea în marea teritorială, transmite Anadolu.

Desfășurarea are loc în urma creșterii tensiunii în Marea Chinei de Sud și în regiune în general.

Amiralul a mai spus că în afară de regiunea Natuna, Marina Indoneziană anticipează și vulnerabilități la frontierele maritime, inclusiv strâmtoarea Malacca, Ambalat (n.red.- Zonă Economică din Marea Celebes disputată cu Malaezia) și Oceanul Pacific.

Insulele Natuna se învecinează cu Marea Chinei de Sud, cea mai mare parte fiind revendicată de China, în ciuda revendicărilor concurente din partea altor națiuni din Asia de Sud-Est, inclusiv Vietnam, Filipine și Malaezia.

Se crede că în jurul insulelor sunt bogate rezerve de petrol și gaze nedescoperite. Insulele sunt situate pe un pasaj crucial pentru transportul comercial.

În 2019-2020, au existat mai multe escaladări între Indonezia și China din cauza încălcărilor teritoriului de către o navă a pazei de coastă chineze în apele disputate din jurul insulei, revendicate de Jakarta.

Citește și: Indonezia vrea să cumpere toată flota de avioane Eurofighter Typhoon a Austriei

Te-ar putea interesa și...
Forțele navale Vezi toate articolele