Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Talibanii le transmit celor care au colaborat cu NATO în timpul „ocupației” să se „căiască”, dar să nu le fie frică
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Talibanii le-au cerut luni interpreţilor forţelor internaţionale să se "căiască", dar să rămână în Afganistan după plecarea trupelor occidentale, relatează Agerpres, citând AFP.
Sursă foto: US Army
Sursă foto: US Army

Insurgenţii îi asigură într-un comunicat pe afganii deveniţi translatori pentru forţele internaţionale că "nu vor fi expuşi la niciun pericol" din partea lor şi că "nimeni nu trebuie să părăsească ţara".

"Mulţi afgani s-au rătăcit pe parcursul ultimilor 20 de ani de ocupaţie şi au lucrat cu forţele străine ca interpreţi, gărzi sau altceva, iar acum că forţele străine se retrag le este frică şi încearcă să plece din ţară", se arată în comunicat.

"Emiratul islamic doreşte să le transmită că ar trebui să se căiască pentru ce au făcut în trecut şi să nu se mai angajeze în viitor în astfel de activităţi, similare cu o trădare împotriva islamului şi a propriei lor ţări. Dar nimeni nu trebuie să plece din ţară", subliniază talibanii.

Potrivit acestora, "Emiratul islamic nu caută necazuri, ci îi cheamă să se întoarcă la o viaţă normală şi să-şi servească ţara. Nu se expun la niciun pericol din partea noastră. Nu îi vedem ca pe duşmanii noştri, ci imediat ce vor abandona rândurile inamicului vor redeveni afgani obişnuiţi, în patria lor, şi nu trebuie să se teamă".

"Totuşi, dacă invocă un anume pericol pentru a obţine un aşa-zis azil, este problema lor şi nu a mujahedinilor", se mai menţionează în comunicat.

 

De frica repercusiunilor, traducătorii iau cu asalt ambasadele occidentale pentru a obține viză de imigrație după retragerea NATO



După accelerarea retragerii trupelor NATO, ce ar urma să se încheie cel târziu pe 11 septembrie, mii de traducători şi interpreţi ai ambasadelor şi forţelor militare internaţionale iau cu asalt consulatele sperând să obţină o viză de imigraţie, de teama represaliilor în cazul în care talibanii se întorc la putere la Kabul.

În ultimii ani, vizele acordate de SUA s-au redus însă drastic, responsabili americani afirmând că unii extremişti se dau drept traducători. Potrivit ambasadei americane la Kabul, circa 18.000 afgani aşteaptă procesarea cererilor, iar potrivit unui raport al universităţii Brown un număr similar de angajaţi afgani au primit deja viză, în ultimii 20 de ani.

Guvernul britanic a afirmat în ce-l priveşte că doreşte să accelereze "relocarea" personalului său afgan, 1358 afgani fiind deja acceptaţi de Londra, iar alţi peste 3000 ar urma să beneficieze de acest program.

La rândul ei, Franţa a acordat începând de la sfârşitul lui mai circa 100 de vize unor angajaţi ai ambasadei şi altor servicii oficiale franceze de la Kabul, precum şi rudelor acestora. După retragerea armatei franceze din Afganistan, la sfârşitul lui 2012, mulţi interpreţi au afirmat că au fost ameninţaţi şi continuă să solicite viză pentru Franţa, dar au obţinut-o mai puţin de jumătate din cei 770 de afgani care erau atunci angajaţi ai guvernului francez.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Ucraina are nevoie urgentă de soldați. Zelenski cere Radei să renunțe la populism și să aprobe noua lege a mobilizării după patru luni de dezbateri
Zelenski se teme de epuizarea sistemelor de apărare antiaeriană ale Ucrainei. Intensitatea bombardamentelor ruse epuizează rachetele interceptoare ucrainene
Record de blindate pierdute într-o singură luptă de ruși după un blitzkrieg eșuat. Ucrainenii au distrus 73 de blindate într-un atac masiv rus
SUA sunt în alertă maximă. Iranul ar putea lansa în aceste zile un atac asupra unor obiective israeliene sau americane în Orient după ce IDF a eliminat înalți oficiali militari iranieni
Noi atacuri masive asupra Ucrainei, polonezii ridică din nou avioane de luptă. Morți și răniți după ce rușii au lovit clădiri rezidențiale în Harkov
”Rezultatele sunt impresionante”. Cel puțin șase avioane rusești au fost distruse și opt au fost grav avariate în atacul asupra aerodromului Morozovsk (surse)
Israelul vrea să prevină o criză umanitară în Gaza prin redeschiderea unui alt punct de trecere a frontierei
Dronele ucrainene au atacat aerodromul militar Morozovsk de lângă Rostov. Rusia spune că a distrus peste 40 de ținte aeriene
Se deblochează și muniția pentru viitoarele F-16 ale Ucrainei. Undă verde pentru rachete ghidate aer-sol
Rusia a ales planul de pace pentru Ucraina în 12 puncte propus de China
Ucrainenii inovează din nou: Avionul ultraușor Aeroprakt A-22, folosit ca „rachetă de croazieră lentă” în atacul asupra fabricii de drone Shahed
Moscova susține că Franța va trimite militari din Legiunea Străină în Ucraina
Kuleba: Nu exagerez când spun că Europa va fi în război iar rachete vor cădea în Bruxelles. Sistemele Patriot pot intercepta rachete în Ucraina sau o vor face în Europa
Piloții ucraineni zboară deja cu F-16. Etapele finale de instrucție se desfășoară în două state NATO, dar nu și la Centrul de pregătire din România
O poveste cu final așteptat? Ucraina va distruge podul Kerci în prima parte a lui 2024, spun oficialii Direcției de informații a Armatei ucrainene
Șeful NATO va propune un fond de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina
Serviciile ucrainene afirmă cu Rusia are 950 de rachete de înaltă precizie cu rază de peste 350 km. Vor mai urma atacuri masive după care refacerea stocului
Militarii ruşi au surprins momentul în care Forțele Aeriene Ucrainene le atacă poziţiile cu bombe ghidate (Foto/Video)
Israelul a prezentat condoleanțe publice după incidentul de la World Central Kitchen din Gaza. IDF deschide o anchetă
Dronele de recunoaștere ale Ucrainei devin la fel de utile ca rachetele GMLRS pentru sistemele HIMARS (Foto/Video)
După ce au luat Bahmutul, rușii forțează la periferia orașului Chasiv Yar. Ținta sunt cele două obiective vitale din Donețk - orașele Sloviansk și Kramatorsk
Germania va plăti aproape 600 de milioane pentru 180.000 de obuze de artilerie ce vor fi livrate prin inițiativa cehă de muniție pentru Ucraina
Teritoriul Rusiei, lovit la 1.200 km în adâncime: Fabrica de drone Shahed din Tatarstan, lovită de UAV-urile serviciilor speciale ale Armatei ucrainene
Înalți comandanți ai Gardienilor Revoluției, uciși de Israel după un atac asupra unei anexe a ambasadei Iranului în Siria. Teheranul cere „un răspuns internațional”
Generali iranieni și alți înalți oficiali militari, uciși de Israel într-o clădire a Ambasadei Iranului din Siria. Iranul cere „un răspuns internațional”
Rusia a refăcut un IFV ucrainean Marder 1A3 pe care l-a capturat de pe front: Ministerul rus al Apărării laudă performanţa capturării acestui blindat
Un bilanț al Forțelor Terestre Ucrainene arată cât de intense sunt atacurile ruşilor din ultima perioadă: Peste 300 de drone tactice au fost distruse în luna martie
Șeful Armatei, despre ”miile de prizonieri” ucraineni de la Avdiivka: Din păcate, 25 de militari au fost capturați, dar societatea rusă ar trebui să afle cât a pierdut armata lor

Ştiri Recomandate

O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Industria de apărare din România face primii pași pentru a se implica în posibila achiziție de blindate turcești Cobra II 4x4 pentru Armată
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Studiul „Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat”, prezentat în SUA. NSC: E necesară o strategie americană pe termen lung la Marea Neagră
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac
Serviciile ucrainene de informaţii confirmă că au efectuat un atac asupra unei uzine unde Rusia îşi produce bombardierele Tu-22M
Europa se pregătește deja pentru ce se va întâmpla dacă Ucraina va pierde: ''Noua Rusie'' își intensifică deja operațiunile în zonele gri ale Europei de Est
După ce a rămas fără “obiectul muncii”, Rusia a început retragerea contingentului de menținere a păcii din Nagorno-Karabah
Europa are 100 de baterii Patriot și nu poate furniza șapte dintre acestea Ucrainei? Acest argument nu convinge pe nimeni, spune Borrell
Ucraina încă rezistă la porțile Europei, dar capturarea Chasiv Yar deschide rușilor direcții noi. Scenariul cel mai prost: Căderea Ucrainei ar genera riscuri pentru tot Flancul Estic al NATO (ISW)
Confruntarea Iran-Israel: Statele Unite continuă să sporească gradul de pregătire și de integrare a sistemelor de apărare aeriană în Orientul Mijlociu
După o ședință specială referitoare la situaţia din Ucraina, Comisia pentru Informații a SUA a cerut aprobarea imediată a ajutorului militar până la sfârșitul săptămânii
Teheranul avertizează Israelul să nu răspundă: Vom lovi cu arme pe care nu le-ați mai văzut până acum. ”Va fi instantaneu, fără avertisment”
Noapte albă pentru ruși: După ce au distrus un radar ce ”vedea” la 700 km, ucrainenii au lovit un aerodrom militar din Crimeea și o fabrică de rachete S-400 de lângă Moscova
Semnal puternic al SUA: Bombardierele strategice B-1B revin în Turcia, într-o misiune de instruire ”îndelung planificată”
Trei drone necunoscute au fost reperate la aeroportul civil Mihail Kogălniceanu
pixel