Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sub presiunea armamentului nuclear, Putin ar putea conduce Rusia într-o nouă etapă în politica mondială
Strategica
Data publicării:
Potrivit expertului german Thomas Jaeger, președintele rus Vladimir Putin intenționează ca, folosindu-se de noul armament nuclear, să conducă Rusia către o nouă etapă în politica mondială. Armamente precum Poseidon și Zircon sunt considerate elemente cheie pentru păstrarea suveranității și pentru asigurarea statutului și influenței Rusiei în rândul superputerilor.
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin.ru
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin.ru

„Prin dezvoltarea noilor arme, președintele Putin vrea să păstreze suveranitatea și statutul Rusiei. În primul rând, acesta se bazează pe două tipuri de arme - drona nucleară subacvatică Poseidon și racheta hipersonică navală Zircon. Astfel, Putin vrea să declare începutul unei noi etape în politica mondială”, se arată într-un articol semnat de Jaeger și publicat în revista germană Focus.

„Încă o dată, guvernele lumii s-au confruntat cu o situație tensionată și s-au întrebat ce obiective urmărește președintele Putin”, a subliniat expertul german referindu-se la comasarea trupelor rusești la granița cu Ucraina, Acesta a precizat că politica externă și militară a Moscovei ajută Rusia să se poziționeze ca o superputere mondială, servește la eliminarea oricărei influențe externe în străinătatea apropiată și la prezența Rusiei în puncte strategice ale lumii - în Orientul Mijlociu și Apropiat, Africa sau zona Arctică. 

„În viitor, în soluționarea conflictelor internaționale ar trebui luate în considerare și interesele rusești și chiar evitate acțiunile împotriva lor. Dar care măsuri ar trebui considerate ca fiind defensive și care dintre ele ca ofensive (influență crescândă în lume)? Principala dificultate constă în evaluarea acestui lucru și nu numai pentru secretarul de stat Blinken”, a scris expertul german în articolul său.

 

Rusia vrea statutul de superputere. Moscova se simte amenințată de SUA și China

 

Jaeger a reamintit faptul că, recent, Statele Unite au creat un nou tip de Forțe Armate, respectiv Forțele Spațiale, iar China urmează să construiască o stație spațială în următorii ani. Astfel, spațiul va fi din ce în ce mai controlat de aceste state și va deveni inaccesibil țărilor terțe, iar acest lucru va fi perceput de Rusia ca o amenințare care riscă să îi submineze poziția în topul superputerilor militare, la care a lucrat mult în ultimii ani.

Din 2008, Rusia lucrează la crearea de arme, care să ofere posibilitatea unui al doilea atac, chiar dacă spațiul este controlat de alte puteri. Acum, o lovitură nucleară de răspuns a Rusiei poate fi lansată din adâncurile oceanului.

Jaegera atras atenția că, împreună cu racheta hipersonică Zircon (3M22), care nu poate fi deviată datorită vitezei sale enorme, Rusia creează o nouă clasă de descurajare. În timpul testelor din 2020, racheta Zircon a dezvoltat o viteză medie de 6.000 de kilometri pe oră. Racheta poate purta un focos nuclear, iar sistemele de apărare antiaeriană împotriva acesteia sunt încă neputincioase.

„Misiunea acestor două noi tipuri de arme este de a asigura statutul și influența Rusiei în lume, prin mijloace militare. Obiectivul lor principal constă în împiedicarea atragerii Rusiei într-un posibil conflict între China și Statele Unite și subordonarea către una dintre părți”, a menționat Jaeger.

În opinia sa, Putin vrea să păstreze suveranitatea Rusiei prin mijloace militare. Iar progresele în domeniul armamentului sugerează că poate face acest lucru.

„Având în vedere avansul geopolitic planificat de Moscova în Arctica și așteptarea ca sursele de energie fosilă să nu fie înlocuite imediat, așa cum planifică alte țări, Rusia va rămâne viabilă din punct de vedere economic, deoarece Putin își aduce țara într-o nouă etapă în politica rusă și mondială”, este concluzia cuprinsă în articol.

2. Imagini di... (explozie-rusia-armata-exercitii_83120100.jpg)

Imagini din timpul unor exercițiului de luptă  Vostok-2018 al Armatei Rusiei, care a avut loc sub privirile lui Vladimir Putin. Sursă foto: Kremlin.ru

 

Rușii spun că occidentalii sunt „deosebit de îngrijorați” de torpila Poseidon, „această superarmă rusească”

 

În context, directorul general al Biroului Nordic de proiectare, care se ocupă cu crearea de nave de suprafață de diferite clase, Andrey Dyachkov, a declarat că racheta hipersonică Zircon reprezintă un atu pentru Rusia pe termen lung și a adus Marina rusă la un nivel complet nou. El a menționat că navele purtătoare de rachete rămân principala componentă a tuturor flotelor mondiale și această tendință va continua și în viitor. În 2020, prima lansare cu succes a rachetei hipersonice Zircon a fost realizată de pe fregata Amiral Gorshkov. În luna aprilie a acestui an, ministrul Apărării al Federației Ruse, Serghei Shoigu, a anunțat, în cadrul unei ședințe a Colegiului Ministerului rus al Apărării, că anul acesta se vor încheia testele rachetei Zircon.

În ceea ce privește torpila Poseidon, deși au fost exprimate o serie de opinii privind lipsa ei de utilitate, rușii consideră că experții militari occidentali sunt “deosebit de îngrijorați cu privire la această superarmă rusească”. Caracteristicile făcute publice spun că reprezintă o torpilă stealth cu propulsie nucleară concepută pentru a ocoli sistemele de apărare a coastelor inamice de-a lungul fundului mării. Dispozitivul fără pilot este dezvoltat pentru a transporta un focos cu un randament de mai multe megatone, a cărui utilizare poate provoca o undă radioactivă, ce va face ca porțiunile vizate ale litoralului să nu mai fie locuibile timp de câteva decenii. “Dacă drona subacvatică Poseidon va pătrunde pe coasta americană, atunci cea mai mare parte a infrastructurii SUA va fi expusă riscului de distrugere. Orașe întregi precum New York, Los Angeles sau San Francisco pot fi acoperite cu un tsunami radioactiv. Chinezii ar trebui, de asemenea, să se teamă: aceeași soartă pot avea majoritatea orașelor principale chinezești, inclusiv Shanghai și Beijing, în cazul unui conflict cu Rusia”, consideră autorul german impresionat de tehnologia rusească.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Un semnal pentru Putin | Unde ar putea fi desfășurate forțele NATO în Ucraina dacă s-ar da curs iniţiativei lui Macron: Graniţele cu Transnistria şi Belarus sunt luate în calcul
20.000 de militari aliați vor traversa fluviul Vistula, cel mai mare din Polonia, într-o demonstrație de forță pentru descurajarea Rusiei
Triada nucleară a Chinei se dezvoltă incredibil de rapid, avertizează generalii americani. Progrese rapide, înregistrate și în tehnologia spațială
Rusia și China mimează cu stângăcie preocuparea pentru soluționarea diplomatică a războiului din Ucraina 
Condiții cât o capitulare: Rusia a cerut imediat după invazie reducerea Armatei Ucrainei la 85.000 de oameni și 350 de tancuri pentru a-i „aproba” aderarea la UE
Rusia se scufundă în dictatură și represiune. Curtifan compară asasinarea lui Nemțov (2015) în fața Kremlinului și asasinarea lui Navalnîi
Cele 4 avioane Gripen, justificarea Ungariei în fața Rusiei pentru decizia de a spulbera o neutralitate istorică
Mark Galeotti: Macron i-a oferit lui Putin un „cadou propagandistic”, deoarece a întărit narațiunea că Rusia luptă în general cu Occidentul, nu cu Ucraina
Pentru a-l opri pe Putin, se ia în considerare "totul". După Franța și Olanda, Estonia nu exclude trimiterea de trupe în Ucraina
Vladimir Putin amenință NATO cu războiul nuclear. Polonia a spus de acum câteva zile cum va răspunde amenințărilor. ”Nu vom mai fi niciodată o colonie rusă”
Evaluări eronate în privinţa derulării războiului din Ucraina | Șeful Statului Major General al forțelor armate cehe: Predicțiile pesimiste sunt de fapt alimentate de propaganda rusă
Ana Cătăuță: Rusia nu a fost niciodată o democrație. Democrațiile pun mai greu industria de apărare în mișcare, dar o fac pe termen lung
Documente secrete despre doctrina nucleară a Rusiei: Bombele nucleare tactice vizează Europa, în timp ce pentru SUA rușii au pregătit bombe strategice
General estonian: Discuția privind trimiterea de trupe NATO în Ucraina este un semnal pentru Rusia
EXCLUSIV
Cum s-a ales Rusia cu încă 2.600 de km graniță cu NATO și controversa prezenței NATO în Ucraina | Ana Cătăuță, la Obiectiv EuroAtlantic
Germania refuză din nou să livreze Ucrainei rachete Taurus de teamă să nu fie târâtă într-un război contra Rusiei. Nemții rămân lideri în Europa în sprijin militar
Rusia pregătește revendicări teritoriale împotriva SUA în zona Alaskăi. Rușii vor să acționeze atent, așteptându-se ca americanii să nu stea cu mâinile încrucișate
David Cameron: Statele occidentale nu au făcut tot ce au putut pentru ca Ucraina să facă față invaziei ruse
Ocupant rus în timpul invadării neprovocate a Ucrainei. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Au trecut 730 de zile de când Rusia a cucerit puterea politică și a readus Ucraina în sfera ei de influență în 3 zile
Ambasadorul Ucrainei în România confirmă prețul plătit de Armata rusă la Avdiivka: 45.000 de morți pentru a rade orașul de pe fața Pământului
Organizarea Armatei ruse revine la forma din timpul URSS. Nordul Flancului NATO va fi supravegheat de Regiunile Militare Moscova și Leningrad
După 2 ani de ”Operațiune Z”, Kievul reamintește că Rusia e un uriaș cu picioare de lut: Cele două avioane Beriev A-50 vedeau și coordonau toate acțiunile aeriene din Ucraina
Turcia își asigură locuri în primele rânduri la intrarea în Marea Roșie. Mișcare strategică făcută de turci în regiune
Noi amenințări lansate de Rusia pentru a da frisoane Occidentului: Putin spune că 95% din forțele nucleare ale Rusiei au fost modernizate
General american: Înfrângerea Rusiei în Ucraina sau conflict înghețat. Ucraina trebuie să reziste iar o nouă contraofensivă e posibilă în 2025
Fost înalt oficial al SUA pune reflectorul pe Armata britanică: ”UK nu are resursele necesare pentru a face față unei posibile amenințări din partea Rusiei”
SUA "nu au un plan B" în ceea ce privește pachetul de ajutor suplimentar destinat Ucrainei: Suntem concentrați 100% pe ''planul A"
"Dacă nu-i oprim pe ruși, vom avea un front NATO de 2.500 de mile" - generalul american Wesley Clark despre necesitatea de a ajuta Ucraina
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Linia de despărțire de la Avdiivka: Manualele de tactică atrag atenția că ''linia de despărțire'' este una dintre zonele cele mai vulnerabile

Ştiri Recomandate

Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Un Su-35, cel mai promovat avion rus, „pierde lupta” cu forța gravitațională (Video). Avionul e posibil să fi fost doborât chiar de ruși
Zelenski: Rusia pregătește o ofensivă și nu suntem pregătiți
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Cehia vrea blindate de ultima generaţie: Contractul pentru 76 de tancuri Leopard 2A8 tot mai aproape de a fi parafat
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder
”Putem face mai mult”. Cehia ridică miza și anunță că ar putea procura 1,5 milioane de obuze pentru Ucraina
Rusia pregătește o ploaie de rachete hipersonice Zircon peste Ucraina. Rușii au concentrat și pregătit zeci de rachete în Crimeea
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Lukașenko recunoaște că planificatorii atacului de la Crocus au vrut să treacă prin Belarus, infirmând astfel planificarea de către Kiev a unei “ferestre” de trecere la granița ruso-ucraineană
"Ei știu unde să lovească". Experții în studii de securitate analizează de ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean
pixel