Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Viitorul şef al Pentagonului, obiective: descurajarea Chinei din punct de vedere militar, combaterea extremismul din armata SUA şi retragerea din Afganistan
Forțele terestre
Data publicării:
Viitorul secretar american al Apărării, Lloyd Austin, s-a angajat marţi să combată extremismul în rândul militarilor americani, după ce soldaţi în civil au participat la asaltul susţinătorilor preşedintelui în exerciţiu Donald Trump asupra Capitoliului, informează AFP.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin

,,Activităţile la care am asistat recent în rândurile noastre, în ceea ce priveşte comportamente potenţial rasiste sau extremiste, sunt în opinia mea absolut inacceptabile", a declarat Austin, în vârstă de 67 de ani, ales de Joe Biden pentru a deveni primul afro-american la conducerea Pentagonului, potrivit Agerpres.

,,Voi face tot ce se poate pentru a scăpa armata noastră de rasişti şi extremişti", a declarat Lloyd Austin în faţa comisiei pentru forţele armate din Senatul american, în contextul în care 12 soldaţi ai Gărzii Naţionale au fost eliminaţi din dispozitivul de securitate al ceremoniei de învestire a preşedintelui Joe Biden ca parte a unei proceduri de identificare a unor posibile legături cu grupări extremiste.

,,Sarcina Departamentului Apărării este de a proteja America de duşmanii noştri, dar nu o putem îndeplini dacă o parte din aceşti duşmani se ascund în rândurile noastre", a continuat fostul general al armatei terestre a cărui numire urmează să fie confirmată de senatori.

 

China este cea mai dificilă problemă



Când a fost rugat să numească principala ameninţare cu care se confruntă Statele Unite, Lloyd Austin a menţionat pandemia de COVID-19 înaintea Chinei.

Aceasta "a ucis peste 400.000 de americani. Sunt pur şi simplu nişte pierderi incredibile", a remarcat el, apreciind că Pentagonul ar putea face mai mult pentru a combate boala. Dar ,,China este cea mai dificilă problemă a noastră (...) şi cea mai complexă", a adăugat el, subliniind că SUA doresc să descurajeze Beijingul din punct de vedere militar, dar să coopereze economic cu China.

Viitorul secretar al apărării a fost în general vag în ceea ce priveşte planurile sale de şef al armatei americane, dar în răspunsurile scrise adresate oficialilor aleşi a precizat că intenţionează să re-examineze deciziile privind retragerile militare din Germania şi Somalia adoptate în administraţia Trump, conform dorinţei liderului de la Casa Albă.



Pe de altă parte, Lloyd Austin a susţinut retragerea din Afganistan

 

,,Mi-ar plăcea să văd că acest conflict se încheie cu o reglementare negociată", a declarat el, adăugând că "ar fi utilă în viitor concentrarea asupra operaţiunilor de combatere a terorismului".

Întrebat despre Iran, cu care preşedintele ales Joe Biden a afirmat că ar dori să reia dialogul, Austin a spus că Teheranul rămâne "un element destabilizator în regiune" şi că, prin urmare, ar fi periculos pentru regim să aibă acces la arme nucleare. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Rusia susține că a distrus două tancuri Leopard 2 lângă Kupiansk
Cu o industrie de apărare tot mai activă, Ungaria va produce blindate de luptă Gidran 4x4 în parteneriat cu Turcia
De ce achiziționează România doar 26 de lansatoare Javelin? Sistemele americane intră în dotarea unității de elită a Armatei, forțele speciale
România are deja o baterie Patriot complet funcțională și se pregătește pentru operaționalizarea celui de-al doilea sistem
K9, livrate la timp pe bandă rulantă. Polonia primește încă 18 obuziere K9 Thunder, o soluție aflată și pe masa României
Forțarea cursurilor mari de apă: Diviziile americane vor avea câte o brigadă de geniu
Un militar român e „cel mai bun luptător” într-o competiție din SUA. Probele deosebit de dificile au inclus efort fizic masiv, mental și operațiuni tactice urbane
Tancurile Merkava au intrat în Khan Younis. Israelul avansează în Gaza și, în premieră, artileria lovește cu obuziere de pe teritoriul Fâșiei
HIMARS e de azi hipersonic. SUA au început livrarea noilor rachete PrSM. Versiunile viitoare vor lovi și ținte în mișcare la 1.000 km distanță
Francezii sunt optimiști că Eurotank va vedea lumina zilei în ciuda zvonurilor. Tancul franco-german de ultimă generație a „apărut” din nou în public
”Am capturat un Bradley al ucrainenilor din 'no man's land' și îi vom afla toate punctele slabe”. Rușii susțin că IFV-ul american pare a fi o versiune modernă
Emiratele Arabe Unite au angajat sute de veterani americani pentru a-și moderniza armata, cooptând inclusiv generali cu 4 stele
M2 Bradley a supraviețuit pe frontul din Ucraina după o lovitură directă de rachetă antitanc (video)
SUA vor redeschide liniile de producție pentru blindatele M2 Bradley și obuzierele M777. ”Avem comenzi pentru sute de unități noi”
Cu ce armament militar nou a defilat Armata României: De la blindate JLTV, la radare GSR. În premieră, a fost prezentat și avionul Bombardier 75 al MAI
Președintele bulgar pro-rus s-a opus prin veto furnizării către Ucraina a blindatelor sovietice BTR-60. Rumen Radev vorbește de „protejarea granițelor bulgare”
Tancul T-90M primește o ”modernizare” rapidă: Inginerii ruși au instalat blindaj Kontakt-1 și plasă pentru protecția anti-dronă
Polonia va cumpăra încă 150 de obuziere sud-coreene K9 și va avea o artilerie de temut, cu peste 1.000 de obuziere autopropulsate
România se pregătește să primească primul tanc american Abrams din cele 54 cumpărate. Abrams - primul tanc cu adevărat modern din istoria Armatei
Premieră în România: Forțele speciale defilează cu noile blindate americane JLTV, alături de mașini Land Cruiser, model 2022, echipate cu mitraliere
Forțați de situația din teren, ucrainenii apelează uneori la tactica sacrificării unor blindate
Tancul Leopard 2A8 atrage toate privirile: Un grup de cinci state europene va achiziționa cea mai modernă versiune a tancului german
Ucraina păstrează în rezervă tancurile americane Abrams M1A1. Acestea ar putea fi folosite pe câmpul de luptă în primăvara anului viitor
Obuzierul NORA B52, mândria industriei sârbe de apărare, revitalizează cooperarea militară dintre Serbia și Algeria
Zi încărcată pentru Armata Poloniei: Au sosit din SUA 26 de tancuri M1A1 Abrams și 11 lansatoare Himars
România mai are o șansă să salveze proiectul Saur 2, dar blindatul românesc amfibiu trebuie „schimbat la față”. Industria anunță că e pregătită
Militarii taiwanezi s-ar putea antrena în viitor pe teritoriul SUA
Cum explică Armata României că un sistem Patriot a ratat lansarea unei rachete. Spînu: Într-o situație reală de luptă nu ar fi existat niciun impact
Ucraina va avea 200 de tancuri Leopard 1A5, dar nu-și permite luxul să renunțe la vechile tancuri sovietice T-72

Ştiri Recomandate

Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
pixel