Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA mulțumesc României pentru găzduirea scutului de la Deveselu. Ministrul Aurescu și consilierul SUA pentru securitate au discutat și despre vize și Marea Neagră
Strategica
Data publicării:
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marţi, o convorbire telefonică cu consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, Jake Sullivan, prilej cu care cei doi înalţi oficiali au salutat aniversarea, la 13 septembrie, a 10 ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite ale Americii şi a semnării Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în ţara noastră, a informat MAE.

Acest moment a fost marcat şi printr-o declaraţie comună de presă emisă de Ministerul român al Afacerilor Externe şi Departamentul de Stat al SUA.

 

SUA mulțumesc României pentru găzduirea sistemului Aegis Ashore la Deveselu



Potrivit MAE, Jake Sullivan a adresat mulţumiri ministrului Aurescu pentru angajamentul "ferm" pe care România îl are pentru consolidarea securităţii transatlantice şi pentru promovarea valorilor şi intereselor comune, ţara noastră având o contribuţie "esenţială" la stabilitatea şi rezilienţa regională. Oficialul american a exprimat apreciere deosebită pentru găzduirea de către România a facilităţii antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu, care contribuie la consolidarea apărării comune la nivel aliat şi la descurajarea ameninţărilor şi de la operaţionalizarea căreia s-au împlinit cinci ani în luna mai.

Ministrul Aurescu a arătat că discuţia, desfăşurată în marja momentului simbolic aniversar, reprezintă o bună oportunitate de a evalua stadiul Parteneriatului Strategic, aflat la un nivel "excelent" de profunzime şi substanţă, şi de a dezvolta şi adânci, pe mai departe, cooperarea România-SUA, pe toate dimensiunile parteneriatului, în baza principiilor şi liniilor majore de acţiune stabilite prin cele două documente.

Cei doi înalţi demnitari au discutat despre modalităţile concrete de consolidare în continuare a Parteneriatului Strategic bilateral şi de întărire a cooperării dintre România şi SUA, atât prin intensificarea dialogului politico-diplomatic, inclusiv la cel mai înalt nivel, cât şi prin demersuri comune de răspuns la provocările actuale la nivel internaţional.

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA a arătat, în acest sens, că Administraţia SUA apreciază implicarea şi participarea României în calitate de preşedinţie a Comunităţii Democraţiilor (2019-2022), care va fi relevantă şi pentru Summitul Democraţiilor care va fi găzduit de către preşedintele Biden la finalul anului. Jake Sullivan a evocat şi participarea preşedintelui Biden la Summitul Bucureşti 9 găzduit cu succes de către preşedintele Klaus Iohannis, virtual, în luna mai, precum şi aprecierea deosebită a Administraţiei SUA pentru angajamentul României în cadrul acestui format.

 

Rolul important al României în Europa Centrală și de Sud-Est și la Marea Neagră



În cadrul discuţiei a fost abordat şi rolul important al României în zona Europei Centrale şi de Sud-Est şi la Marea Neagră, precum şi eforturile semnificative ale ţării noastre în ceea ce priveşte consolidarea securităţii şi stabilităţii regionale, mai precizează MAE. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat angajamentul şi acţiunile concrete de sprijin ale României în relaţia cu parteneri precum Ucraina şi Georgia, implicarea dinamică şi substanţială în cadrul formatelor de cooperare regionale, precum Bucureşti 9, Trilaterala România-Polonia-Turcia şi Iniţiativa celor Trei Mări, dar şi angajamentul pentru securitatea comună, inclusiv prin contribuţia României în cadrul NATO.

În cadrul convorbirii a avut loc şi un schimb de evaluări cu privire la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi provocările persistente de securitate pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice. În acest context, ministrul Aurescu a pledat pentru necesitatea consolidării posturii de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic al NATO, la Marea Neagră, mai ales printr-o abordare unitară şi coerentă.

"Cei doi înalţi oficiali au agreat ca România şi SUA să menţină, în următoarea perioadă, o coordonare strânsă privind securitatea la Marea Neagră, fiind apreciată contribuţia României, inclusiv la nivel conceptual, ţinând cont de expertiza sa regională şi poziţionarea geostrategică", informează MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu a discutat cu înaltul oficial american şi despre coordonarea pe tema adaptării NATO şi a procesului de negociere a unui Nou Concept Strategic. El a accentuat încă o dată importanţa pe care România o acordă creşterii prezenţei militare a SUA în România şi la Marea Neagră.

Şeful diplomaţiei române şi consilierul pentru securitate naţională al SUA au abordat şi subiectul consolidării rezilienţei strategice, subliniind importanţa coordonării cu partenerii care împărtăşesc aceleaşi valori şi priorităţi, în primul rând la nivel transatlantic, precum şi necesitatea promovării în regiune a democraţiei, prosperităţii şi a statului de drept. Ministrul Bogdan Aurescu a amintit, în acest context, inaugurarea, la Bucureşti, a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă şi a evidenţiat oportunităţile oferite de acest hub la nivel transatlantic, precum şi regional.

 

Rail2Sea şi Via Carpathia



Bogdan Aurescu a reiterat importanţa celor două proiecte majore de interconectare regională, Rail2Sea şi Via Carpathia, promovate de România inclusiv în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, de natură să sprijine dezvoltarea economică şi mobilitatea militară, precum şi interesul pentru o implicare, inclusiv financiară, a SUA în concretizarea acestora. Astfel, şeful diplomaţiei române a pledat pentru necesitatea consolidării prezenţei economice şi de investiţii americane, pe lângă o prezenţă militară crescută a SUA în regiune.

 

Problema vizelor



Ministrul Aurescu a subliniat, şi cu acest prilej, semnificaţia pe care România şi cetăţenii români o atribuie accederii în programul Visa Waiver. Astfel, cele două părţi au agreat menţinerea unui dialog apropiat în următoarea perioadă pentru a identifica soluţii concrete comune care pot contribui la înregistrarea unor progrese tangibile în acest sens. Şeful diplomaţiei a evocat şi obiectivul strategic al României de aderare la OCDE.

Consilierul pentru securitate naţională a mulţumit pentru măsurile luate de România în ceea ce priveşte securitatea reţelelor 5G şi pentru intrarea recentă în vigoare a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, ţara noastră fiind considerată de Administraţia SUA un model regional în abordarea acestor domenii strategice. Conform MAE, a fost subliniat interesul comun pentru concretizarea rapidă a oportunităţilor de cooperare în sectorul energiei nucleare civile din România, care vor aprofunda dimensiunea strategică a relaţiei bilaterale. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Beijingul schimbă radical abordarea și renunță la referirea de „reunificare pașnică” cu Taiwanul
Iranul a încercat să controleze Marea Roșie și a oferit nave de luptă și drone unui stat din regiune, în schimbul unei baze militare pe coastă
Macron revine asupra iniţiativei trimiterii de forţe militare în Ucraina: Nu luptăm împotriva poporului rus și refuzăm să ne angajăm în logica escaladării
Un semnal pentru Putin | Unde ar putea fi desfășurate forțele NATO în Ucraina dacă s-ar da curs iniţiativei lui Macron: Graniţele cu Transnistria şi Belarus sunt luate în calcul
20.000 de militari aliați vor traversa fluviul Vistula, cel mai mare din Polonia, într-o demonstrație de forță pentru descurajarea Rusiei
Triada nucleară a Chinei se dezvoltă incredibil de rapid, avertizează generalii americani. Progrese rapide, înregistrate și în tehnologia spațială
Rusia și China mimează cu stângăcie preocuparea pentru soluționarea diplomatică a războiului din Ucraina 
Condiții cât o capitulare: Rusia a cerut imediat după invazie reducerea Armatei Ucrainei la 85.000 de oameni și 350 de tancuri pentru a-i „aproba” aderarea la UE
Rusia se scufundă în dictatură și represiune. Curtifan compară asasinarea lui Nemțov (2015) în fața Kremlinului și asasinarea lui Navalnîi
Cele 4 avioane Gripen, justificarea Ungariei în fața Rusiei pentru decizia de a spulbera o neutralitate istorică
Mark Galeotti: Macron i-a oferit lui Putin un „cadou propagandistic”, deoarece a întărit narațiunea că Rusia luptă în general cu Occidentul, nu cu Ucraina
Pentru a-l opri pe Putin, se ia în considerare "totul". După Franța și Olanda, Estonia nu exclude trimiterea de trupe în Ucraina
Vladimir Putin amenință NATO cu războiul nuclear. Polonia a spus de acum câteva zile cum va răspunde amenințărilor. ”Nu vom mai fi niciodată o colonie rusă”
Evaluări eronate în privinţa derulării războiului din Ucraina | Șeful Statului Major General al forțelor armate cehe: Predicțiile pesimiste sunt de fapt alimentate de propaganda rusă
Ana Cătăuță: Rusia nu a fost niciodată o democrație. Democrațiile pun mai greu industria de apărare în mișcare, dar o fac pe termen lung
Documente secrete despre doctrina nucleară a Rusiei: Bombele nucleare tactice vizează Europa, în timp ce pentru SUA rușii au pregătit bombe strategice
General estonian: Discuția privind trimiterea de trupe NATO în Ucraina este un semnal pentru Rusia
EXCLUSIV
Cum s-a ales Rusia cu încă 2.600 de km graniță cu NATO și controversa prezenței NATO în Ucraina | Ana Cătăuță, la Obiectiv EuroAtlantic
Germania refuză din nou să livreze Ucrainei rachete Taurus de teamă să nu fie târâtă într-un război contra Rusiei. Nemții rămân lideri în Europa în sprijin militar
Rusia pregătește revendicări teritoriale împotriva SUA în zona Alaskăi. Rușii vor să acționeze atent, așteptându-se ca americanii să nu stea cu mâinile încrucișate
David Cameron: Statele occidentale nu au făcut tot ce au putut pentru ca Ucraina să facă față invaziei ruse
Ocupant rus în timpul invadării neprovocate a Ucrainei. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Au trecut 730 de zile de când Rusia a cucerit puterea politică și a readus Ucraina în sfera ei de influență în 3 zile
Ambasadorul Ucrainei în România confirmă prețul plătit de Armata rusă la Avdiivka: 45.000 de morți pentru a rade orașul de pe fața Pământului
Organizarea Armatei ruse revine la forma din timpul URSS. Nordul Flancului NATO va fi supravegheat de Regiunile Militare Moscova și Leningrad
După 2 ani de ”Operațiune Z”, Kievul reamintește că Rusia e un uriaș cu picioare de lut: Cele două avioane Beriev A-50 vedeau și coordonau toate acțiunile aeriene din Ucraina
Turcia își asigură locuri în primele rânduri la intrarea în Marea Roșie. Mișcare strategică făcută de turci în regiune
Noi amenințări lansate de Rusia pentru a da frisoane Occidentului: Putin spune că 95% din forțele nucleare ale Rusiei au fost modernizate
General american: Înfrângerea Rusiei în Ucraina sau conflict înghețat. Ucraina trebuie să reziste iar o nouă contraofensivă e posibilă în 2025
Fost înalt oficial al SUA pune reflectorul pe Armata britanică: ”UK nu are resursele necesare pentru a face față unei posibile amenințări din partea Rusiei”

Ştiri Recomandate

Suedia ia în considerare furnizarea de avioane de luptă Gripen către Ucraina
Kievul revizuiește cifrele: Ținta de 500.000 pentru mobilizare a fost ”redusă semnificativ”. Noua lege privind mobilizarea e aproape gata
Raport ECFR: Europenii cred că Rusia va câștiga războiul, dar vor să continue să ajute Ucraina
O dronă militară s-ar fi prăbuşit într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei (Video): Primele imagini cu craterul format de prăbușirea dronei
Ucraina construiește tot mai multe fortificații, dar procesul nu este suficient de rapid: Liderii militari ucraineni au crezut că sprijinul occidental "nu se va opri niciodată"
Franța îşi mută afacerile cu armament în America de Sud: Macron discută despre o posibilă cooperare cu Brazilia în ceea ce privește avionul Rafale
Danemarca vinde 24 de avioane F-16 Argentinei. Experții sunt indignați de situație, în timp ce Putin promite să "distrugă" avioanele F-16 ucrainene
Rușii au lovit din nou ținte ucrainene de la Harkiv la Lviv. Au fost vizate mai multe obiective energetice de pe întreg teritoriul Ucrainei
Nici vorbă de retragere. SUA au planuri mari cu F-22: Rază de acțiune mai mare la viteze supersonice și noile rachete AIM-260 de ultimă generație
20 de ani de când România a aderat la NATO: Un act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică
Au intrat și rușii în Marea Roșie. Nave de luptă rusești se îndreaptă spre estul Mediteranei pentru a întări gruparea de acolo aflată la cel mai redus nivel istoric
Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Su-35, cel mai promovat avion rus sau Su-27? Cert e că un avion rus „pierde lupta” cu forța gravitațională” (Video). Posibil doborât chiar de ruși
Zelenski: Rusia pregătește o ofensivă și nu suntem pregătiți
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Cehia vrea blindate de ultima generaţie: Contractul pentru 76 de tancuri Leopard 2A8 tot mai aproape de a fi parafat
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
pixel