SUA și India au semnat un acord militar major ce urmărește contracararea Chinei
Autor: Tudor Curtifan pe 27 oct, 19:31 | News

Statele Unite şi India au semnat, la New Delhi, un acord-cheie în domeniul militar şi au convenit intensificarea cooperării lor în regiunea indo-pacifică pe fondul tensiunilor cu China, informează Agerpres, citând dpa.

'Sunt bucuros să spun că Statele Unite şi India fac paşi pentru cooperarea împotriva tuturor formelor de ameninţare, şi nu doar a acelora reprezentate de Partidul Comunist Chinez', a afirmat Mike Pompeo într-un briefing de presă comun după discuţiile între şefii diplomaţiilor şi apărării din cele două ţări.Mike Pompeo, şeful Pentagonului, Mark Esper, şi omologii lor indieni, Subrahmanyam Jaishankar, respectiv Rajnath Singh, au mai abordat combaterea pandemiei, extinderea legăturilor militare şi situaţia din Afganistan.Cele două ţări au semnat, de asemenea, acorduri în domeniile energiei nucleare, observării Pământului şi medicinei alternative.

 

Acordul militar dintre India și SUA a fost semnat pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre cele două și China

Potrivit lui Esper, SUA şi India sprijină împreună o regiune 'indo-pacifică liberă şi deschisă pentru toţi, mai ales în lumina agresiunilor în creştere şi a activităţilor destabilizatoare ale Chinei'.Întâlnirea din cadrul dialogului bianual strategic a avut loc cu doar o săptămână înaintea scrutinului prezidenţial din SUA şi într-o perioadă în care India este implicată într-o dispută militară cu China de-a lungul graniţei comune din Himalaya.SUA şi India şi-au sporit cooperarea în materie militară în ultimii ani, cele două state fiind îngrijorate de poziţiile agresive ale Chinei în regiunea Asia-Pacific.Acordul de bază pentru schimburi şi cooperare geospaţială (BECA), semnat marţi, va servi drept unul din cele trei acorduri de bază dintre SUA şi India cu privire la schimbul de informaţii sensibile şi de echipamente militare sofisticate.Acordul va oferi acces Indiei la sisteme americane de date precum GPS de înaltă calitate şi date în timp real care vor creşte eficienţa echipamentelor militare cumpărate din SUA, precum rachete, drone şi avioane.În ultimele decenii, SUA au devenit un furnizor major de aparatură militară pentru India, contractele încheiate începând din 2008 pentru avioane de luptă, elicoptere militare şi mortiere fiind estimate la peste 20 miliarde de dolari.

 

SUA vor ca India să renunțe la tehnica militară sovietică

O parte consistentă a echipamentelor militare ale Indiei provin în continuare din Rusia, o situaţie pe care SUA încearcă să o schimbe.

Totodată, potrivit Al Jazeera, Pompeo și-a exprimat dorința ca India să achiziționeze aeronave americane F-18 și să își reducă dependența de tehnica militară sovietică.

Amintim că India organizează cea mai mare licitație din istorie pentru aeronave de vânătoare. La aceasta participă Lockheed Martin cu F-21, dar și cei de la Boeing care propun Indiei F/A-18, suedezii de la Saab cu Gripen, Airbus care propune Eurofighter Typhoon, francezii de la Dassault Aviation cu Rafale, dar vor fi prezenți și rușii cu MiG-35 și Su-35.Responsabilii americani şi indieni s-au referit şi la viitoarele exerciţii maritime Malabar din noiembrie, la care vor participa SUA, India, Japonia şi Australia - un format de dialog cunoscut drept Quad şi considerat un demers de a ţine sub control China.O politică dură în privinţa Chinei este una din temele-cheie ale campaniei prin care preşedintele american Donald Trump încearcă să fie reales.

CITEȘTE ȘI: SUA vor să câștige cea mai mare licitație de aeronave din istorie și promit pe F-21 tehnologii deținute de F-35 și F-22

Te-ar putea interesa și...
News Vezi toate articolele