Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA au nevoie de o prezență militară permanentă în țările baltice, cele mai vulnerabile în fața Rusiei
Strategica
Data publicării:
”Este timpul să facem durabilă prezența militară americană în statele baltice”, a precizat John R.Deni autor al cărții „Coaliția celor lipsiți de voință și de pregătire: realinierea europeană și viitorul geopoliticii americane”, publicată la începutul acestui an.
US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia

Într-un articol din 24 septembrie, pentru publicația Defense News, John R. Deni, care este și profesor la Institutul de Studii Strategice al Colegiului de Război al US Army, consideră că prezența militară americană sporadică în țările baltice, corelată cu prezența aproape permanentă în Polonia trimite mesajul greșit, într-un moment critic, celor mai vulnerabili aliați ai NATO, dar și președintelui rus Vladimir Putin.

În special ca urmare a retragerii SUA din Afganistan și a preocupărilor generate de credibilitatea americană, doar o prezență militară consistentă a SUA în fiecare dintre statele baltice poate reasigura în mod convingător aliații că Washingtonul îi susține, în timp ce îi semnalează lui Putin angajamentul american solid la NATO. Retragerea aparent grăbită și haotică a SUA din Afganistan a determinat unii aliați americani din Europa să pună la îndoială angajamentul Washingtonului față de NATO, precizează John R. Deni cu privire la necesitatea de a reface încrederea aliaților în SUA.

Acesta argumentează, în continuare, soliditatea legăturii SUA – Europa, precizând că orice comparație a angajamentului transatlantic cu cel pentru Afganistan este absurdă. ”Conexiunile culturale, istorice, demografice, de apărare, comerciale și de investiții ale Americii cu Europa sunt inegalabile. Nu este o exagerare să spunem că modul de viață american - ca să nu mai vorbim de rezultatul marii competiții de putere care se desfășoară acum între Statele Unite, pe de o parte, și China și Rusia, pe de altă parte - depinde de o relație strânsă și sigură cu Europa. Nu este la fel cu Afganistanul.”

 

Pericolul asupra țărilor baltice, înconjurate la propriu de Rusia

 

Pe lângă argumentele de reconsolidare a încrederii în SUA, Deni aduce în atenție și pericolul militar efectiv în care se află țările baltice, înconjurate la propriu de Rusia, prin enclava Kaliningrad - cea mai militarizată bucată de pământ din Europa, Belarus, Rusia și estul Mării Baltice controlat tot de Rusia. Amenințarea militară pentru statele baltice este apreciată, de John R. Deni, cu mult peste nivelul lor de pregătire.

Recentul exercițiu strategic ruso-belarus ”Vest 2021”, cu o participare totală de 200.000 de militari a avut printre piesele centrale de scenariu și un contraatac asupra forțelor NATO aflate pe teritoriul lituanian și polonez, a exemplificat Deni cum se poate materializa amenințarea militară pentru statele baltice.

La îngrijorarea legată de diferența evidentă de nivel de pregătire militară, se adaugă și problema recentă a numărului mare de migranți care vin din Belarus și pot destabiliza  ușor țările baltice fără capacități puternice de gestionare a unor astfel de situații, a precizat Deni evidențiind un alt risc.

John R. Deni atrage atenția și asupra embargoului comercial deschis de China împotriva Lituaniei, ca răspuns atât la decizia autorităților lituaniene de a permite Taiwanului să deschidă un post diplomatic la Vilnius sub numele „Taiwan”, cât și ca urmare a retragerii Lituaniei dintr-un efort [economic] condus de chinezi de a coopta țările din Europa Centrală și de Est, cunoscut ca inițiativa ”17+1”.

În plus, Lituania a fost supusă unor atacuri cibernetice extinse atribuite atât Rusiei, cât și Chinei, a mai precizat Deni, completând tabloul de amenințări și riscuri la adresa țărilor baltice.

 

SUA ar putea consolida nord-estul Europei în trei moduri

 

O mică, dar permanentă prezență americană în Lituania ar consolida securitatea SUA și a aliaților din nord-estul Europei în trei moduri. În primul rând, ar indica în mod clar aliaților și adversarilor că suveranitatea lituaniană și integritatea teritorială sunt un interes vital american. În al doilea rând, ar putea fi utilizat pentru a umple golurile din capacitățile de apărare lituaniene de astăzi, în special în ceea ce privește antitancul, artileria, UAV-urile și războiul electronic. Și, în cele din urmă, ar oferi Vilniusului încrederea de care are nevoie pentru a investi mai mult în zona cibernetică cu caracter ofensiv, război electronic și operații de informații, permițându-i să răspundă mai bine la cele mai frecvente atacuri din Rusia și China, precizează John R. Deni, despre obiectivele prezenței americane, în viziunea sa.

Principalele obiecții față de o prezență permanentă a SUA sunt că ar putea cumva să încalce termenii unui acord din 1997 dintre NATO și Rusia sau că l-ar putea intimida pe președintele Putin, provocând o contrareacție în spirală. O prezență americană atent calibrată, în cadrul unui angajament deja existent al NATO față de regiune, nu ar trebui să provoace îngrijorare.

De exemplu, în cadrul inițiativei NATO de Prezență Avansată (Enhanced Forward Presence  - EFP), Germania conduce un grup de luptă multinațional de aproximativ 1.100 de militari în Lituania, începând cu 2017. Adăugând un contingent american de aproximativ 120 de militari la această prezență NATO, precum și la unitățile similare din Letonia și Estonia, cu grea ar putea fi considerate gesturi destabilizatoare, dar ar merge departe în liniștirea aliaților și descurajarea Rusiei, a prezentat John R. Deni varianta sa de prezență americană permanentă în țările baltice.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Dacă tot e Rusia cu ochii pe România generalul Bălăceanu propune să transformăm Dobrogea într-un portavion terestru nescufundabil
Generalul Ben Hodges îi îndeamnă pe ucraineni să menţină atacurile asupra instalațiilor petroliere rusești: Rusia ar fi mai puțin capabilă să finanțeze acest război
Vestea bună e că Ucraina a stabilizat frontul, cea rea că Rusia dublează producția mai multor versiuni de bombe aeriene FAB
EXCLUSIV
Putin, 87%: Undă verde pentru războiul Rusiei. Europa care nu are voie să repete greșelile din anii 1930 | Ștefan Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Oficial militar american: China va fi pregatita să invadeze Taiwanul până în 2027 și este "singura țară" care poate "răsturna" actuala ordine mondială
O delegație militară NATO vizitează Kievul pentru prima dată de la începutul invaziei ruse: Pesimiștii nu câștigă războaie. Cu ajutorul nostru, Ucraina poate și va învinge
Kuleba explică declarațiile lui Macron despre dislocarea aliaților în Ucraina: E vorba de instructori, nu de luptători
Arme pentru Ucraina, din bani rusești. Rusia „ia foc” și denunță „furt și banditism” propunerea de a achiziționa din fondurile rusești înghețate arme pentru Ucraina
Franța e a 4-a putere nucleară dar e pe punctul de a accelera mult producția. Cele 290 de focoase actuale, considerate insuficiente
Un oficial din Departamentul de Stat al SUA confirmă: Rusia a folosit rachete din Coreea de Nord de cel puțin 10 ori în Ucraina
Germania a anunțat un nou ajutor militar important pentru Ucraina. Dar, Taurus nu e pe listă
Secretarul american al Apărării deschide ''al 20-lea Ramstein'': Lumea liberă nu va lăsa Ucraina să eșueze. Vom fi cu toții mai puțin în siguranță dacă Putin va reuși să câştige
Rachete Taurus pentru Ucraina: Lista avioanelor de pe care pot fi lansate rachetele germane nu include aeronave de tip sovietic
Rusia încearcă să lanseze o ofensivă pe mai multe fronturi. Cum poate răspunde Ucraina şi de ce nu va putea câștiga războiul doar cu drone?
Kaja Kallas, contracandidata lui Klaus Iohannis la NATO: Putin se pricepe foarte bine să răspândească frică, dar se teme de un război cu Alianţa
S-a calculat impactul asupra întregii lumi în cazul în care China blochează militar Taiwanul. Greșelile Europei în fața Rusiei, lecție pentru statele din Pacific
Rusia se adaptează cu o viteză incredibilă și face o armată low-tech, de tip sovietic, pentru un conflict cu NATO
Infanteria grea a SUA „blindează” Europa de Sud-Est. Mii de mijloace de luptă, tancuri Abrams și vehicule Bradley dislocate de americani
"Cei care nu vor să susțină Ucraina nu aleg pacea, ci înfrângerea", declară președintele Franței, Emmanuel Macron
Franța examinează ideea trimiterii de trupe în Ucraina încă din iunie 2023 | Macron: O eventuală victorie a Moscovei ar "reduce credibilitatea Europei la zero"
Ion Petrescu, colaj DefenseRomania, foto arhivă proprie și MApN
EXCLUSIV
România, 20 de ani de la aderarea la NATO. Care ne-ar fi fost soarta fără summitul de la Praga din 2002? Ion Petrescu, la Obiectiv EuroAtlantic la DefenseRomania
Statele Unite şi Polonia sunt un model pentru ceea ce însemna parteneriat de securitatea transatlantică: Varşovia, apel către alți aliați de a crește cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Lupta partizanilor anti-Putin pe teritoriul rus: Prima reacție a Rusiei după incursiunea transfrontalieră a legiunii Libertatea Rusiei și Batalionului Siberian
Conceptul de război cibernetic și electronic a fost adus la un nou nivel. Experții din SUA cer Congresului investiții majore pentru a contracara China și Rusia
Angel Tîlvăr: Prezența militarilor americani pe teritoriul României consolidează menținerea stabilității regionale
Zelenski, mesaj pentru statele occidentale: Atât timp cât noi suntem în picioare, armata franceză se va afla pe teritoriul Franței şi nu în Ucraina
''Trebuie să trasăm linii roșii pentru Rusia, nu pentru noi înșine'': Oficiali și experți occidentali evaluează posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina
Radiografia arsenalului nuclear rusesc – o sumă cu necunoscute în creștere
Ministrul ucrainean de externe despre iniţiativa lui Macron de a trimite trupe în Ucraina: Toată lumea știe, dar le este frică să o spună. Dacă Rusia nu este oprită, va fi un război în Europa
Războiul împotriva Ucrainei a accelerat ruptura dintre Occident și țările arabe. Experții analizează riscurile apropierii acestora de Rusia

Ştiri Recomandate

Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Industria de apărare din România face primii pași pentru a se implica în posibila achiziție de blindate turcești Cobra II 4x4 pentru Armată
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Studiul „Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat”, prezentat în SUA. NSC: E necesară o strategie americană pe termen lung la Marea Neagră
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac
Serviciile ucrainene de informaţii confirmă că au efectuat un atac asupra unei uzine unde Rusia îşi produce bombardierele Tu-22M
pixel