SUA au dislocat în România sisteme HIMARS. Acestea au ajuns la Kogălniceanu din Germania
Autor: DefenseRomania Team pe 10 apr, 20:26 | Forțele terestre

Sursă foto: U.S. Embassy Bucharest

Exerciţiul RAPID FALCON II, a avut loc sâmbătă, 10 aprilie, în Baza 57 Aeriană "Mihail Kogălniceanu", cu participarea unor structuri de artilerie aparţinând Statului Major al Forţelor Terestre şi ale forţelor militare americane dislocate în Europa.

Potrivit celor de la MApN, forţele militare americane au participat cu două sisteme mobile de artilerie - HIMARS din cadrul Brigăzii 41 Artilerie Terestră dislocată în garnizoana Grafenwoehr din Germania.La activitate a participat personal din cadrul Statului Major al Apărării, Statului Major al Forţelor Terestre şi militari artilerişti de la Brigada 8 Rachete Operativ Tactice "Alexandru Ioan Cuza" din garnizoana Focşani.Scopul activităţii a fost dezvoltarea şi consolidarea cooperării militare dintre Forţele Terestre ale României şi cele ale Statelor Unite ale Americii. În acelaşi timp, activitatea a reconfirmat nevoia de interoperabilitate consolidată şi nivelul superior de instruire dintre militarii români şi americani, atât în cadru bilateral, cât şi aliat.Exerciţiul a fost organizat cu respectarea tuturor normelor şi măsurilor privind prevenirea şi limitarea răspândirii noului coronavirus impuse de autorităţi la nivel central şi local.

 

Exercițiul RAPID FALCON II la Constanța Exercițiul RAPID FALCON II, a avut loc sâmbătă, 10 aprilie, în Baza 57 Aeriană...

Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro pe Sâmbătă, 10 aprilie 2021

 

România a achiziționat și ea HIMARS

 

Amintim că la mijlocul lunii febraurie echipamente ale primului Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare - HIMARS care a intrat în dotarea Armatei României au sosit în țară, în Portul Constanța.

HIMARS este unul dintre cele mai fiabile sisteme de sprijin de luptă testate și utilizate în misiuni reale de Forțele Terestre și Corpul de Infanterie Marină ale SUA și oferă o capacitate de luptă superioară, asigurând structurilor militare un avantaj substanțial, oferind comandanților opțiuni pentru succesul misiunii în operațiile specifice.

Achiziţia sistemului HIMARS face parte dintre cele opt programe esenţiale prevăzute în Planul de înzestrare a Armatei României 2017 - 2026.

România devine astfel prima țară din Europa Centrală și de Est care operează atât sisteme Patriot, cât și HIMARS.

Forțele terestre Vezi toate articolele