Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA au bombardat infrastructuri ale milițiilor pro-iraniene din Siria
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Statele Unite au lovit în noaptea de joi spre vineri infrastructuri utilizate de miliţiile pro-iraniene în Siria, prima operaţiune militară a administraţiei Biden decisă ca răspuns la atacurile recente împotriva intereselor occidentale din Irak, transmite AFP.
Sursă foto: F-16.net
Sursă foto: F-16.net

Descriind această operaţiune militară drept una "defensivă", purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, John Kirby, a declarat că loviturile au distrus "mai multe infrastructuri situate la un post de frontieră utilizat de miliţiile susţinute de Iran, în special Kataeb Hezbollah", transmite Agerpres.

"Loviturile au fost autorizate ca răspuns la atacurile recente asupra personalului american şi a Coaliţiei din Irak şi la ameninţările în curs împotriva acestui personal", a precizat Kirby.

Trei atacuri au fost atribuite grupărilor armate pro-iraniene într-o singură săptămână, în contextul în care Washingtonul cere regimului de la Teheran să facă concesii pentru a reveni la acordul din care SUA s-au retras în 2018 la iniţiativa fostului preşedinte Donald Trump.

Luni, câteva rachete au aterizat lângă ambasada americană la Bagdad. Sâmbătă, mai multe tiruri au vizat baza aeriană irakiană Balad rănind un angajat irakian al unei companii americane care se ocupa de întreţinerea avioanelor de luptă F-16. Pe 15 februarie, o bază militară care găzduieşte trupe de coaliţie străine pe aeroportul din Erbil a fost lovită de rachete, atac în urma căruia două persoane au fost ucise, dintre care un antreprenor civil străin.

Potrivit oficialilor americani, modul de operare este acelaşi cu cel al zecilor de atacuri asupra intereselor occidentale care au avut loc în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2019 şi sfârşitul anului 2020.

"Este acelaşi stil de atac şi rapoartele serviciilor de informaţii indică că vor urma altele", a declarat un oficial american pentru AFP, sub condiţia anonimatului.

"Acest răspuns militar proporţional a fost efectuat în paralel cu măsurile diplomatice, în special consultări cu partenerii coaliţiei antijihadiste din Irak şi Siria", a mai spus Kirby.

"Operaţiunea trimite un mesaj clar: preşedintele Biden va proteja forţele americane şi pe cele ale coaliţiei"."În acelaşi timp, am acţionat calculat, pentru a calma situaţia din estul Siriei şi din Irak", a conchis purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), cel puţin 17 luptători pro-iranieni au fost ucişi în cadrul acţiunii forţelor americane în Siria.

"Loviturile au distrus trei camioane cu muniţie" (...) Sunt mulţi morţi. Cel puţin 17 luptători au murit, conform unui bilanţ preliminar, toţi membri ai Hachd al-Chaabi" - o coaliţie de foşti paramilitari pro-iranieni integraţi în statul irakian - a declarat pentru AFP directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Hamas e practic învinsă militar în Gaza după 6 luni. Israelul va face curățenia finală de teroriști în ofensiva care va urma în Rafah
Drone de sute de dolari, la concurență cu Javelinele. Oficial NATO: În ultimele luni, dronele FPV au distrus peste două treimi din tancurile rusești
Iron Dome-ul naval, folosit pentru prima dată de Israel. Sistemul de apărare aeriană C-Dome a doborât o dronă care amenința portul Eilat
Odată cu retragerea israeliană din sudul Fâșiei Gaza nu ne îndreptăm spre rezolvarea conflictului, ci am putea asista la deschiderea unui nou front
Rusia intenționează să șteargă Harkovul de pe fața pământului. S-a propus o inventariere rapidă a sistemelor Patriot pentru vedea ce poate fi trimis imediat Ucrainei
”Elitnîi Raket”. Modernele rachetele de croazieră rusești Kh-101 au probleme; britanicii presupun că sunt asamblate în grabă
Rușii au "proiectat" un tanc "țestoasă", fiind total învelit într-o ''carapace'' de metal (Foto/Video)
Drone ucrainene au atacat un centru de antrenament pentru pregătirea piloţilor, aflat în regiunea rusă Voronej (Video)
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
A venit rândul Flotei ruse de la Marea Baltică. Un incendiu a izbucnit la bordul corvetei ”Serpuhov”, staționată în Kaliningrad
Estonia a localizat, împreună cu Cehia, aproape 2,5 milioane de piese de artilerie
Donbasul și Crimeea la Rusia sau continuarea livrărilor de arme pentru Ucraina? Cât de ușor îi va fi lui Trump să-și pună în aplicare Planul de pace în 24 de ore
Chiar dacă înregistrează tot mai multe pierderi pe front, forțele rusești accelerează ritmul operațiunilor ofensive în Ucraina
Israelul își retrage trupele din sudul Fâșiei Gaza, dar sfârșitul războiului este departe
Ucraina și-a făcut calculul. Pentru a închide complet cerul în fața rachetelor Rusiei e nevoie de 25 de sisteme Patriot cu șase până la opt baterii fiecare
Ucraina are nevoie urgentă de soldați. Zelenski cere Radei să renunțe la populism și să aprobe noua lege a mobilizării după patru luni de dezbateri
Zelenski se teme de epuizarea sistemelor de apărare antiaeriană ale Ucrainei. Intensitatea bombardamentelor ruse epuizează rachetele interceptoare ucrainene
Record de blindate pierdute într-o singură luptă de ruși după un blitzkrieg eșuat. Ucrainenii au distrus 73 de blindate într-un atac masiv rus
SUA sunt în alertă maximă. Iranul ar putea lansa în aceste zile un atac asupra unor obiective israeliene sau americane în Orient după ce IDF a eliminat înalți oficiali militari iranieni
Noi atacuri masive asupra Ucrainei, polonezii ridică din nou avioane de luptă. Morți și răniți după ce rușii au lovit clădiri rezidențiale în Harkov
”Rezultatele sunt impresionante”. Cel puțin șase avioane rusești au fost distruse și opt au fost grav avariate în atacul asupra aerodromului Morozovsk (surse)
Israelul vrea să prevină o criză umanitară în Gaza prin redeschiderea unui alt punct de trecere a frontierei
Dronele ucrainene au atacat aerodromul militar Morozovsk de lângă Rostov. Rusia spune că a distrus peste 40 de ținte aeriene
Se deblochează și muniția pentru viitoarele F-16 ale Ucrainei. Undă verde pentru rachete ghidate aer-sol
Rusia a ales planul de pace pentru Ucraina în 12 puncte propus de China
Ucrainenii inovează din nou: Avionul ultraușor Aeroprakt A-22, folosit ca „rachetă de croazieră lentă” în atacul asupra fabricii de drone Shahed
Moscova susține că Franța va trimite militari din Legiunea Străină în Ucraina
Kuleba: Nu exagerez când spun că Europa va fi în război iar rachete vor cădea în Bruxelles. Sistemele Patriot pot intercepta rachete în Ucraina sau o vor face în Europa

Ştiri Recomandate

Senatul SUA dezbate ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
Monarhiile din Golf se tem că un conflict regional le-ar perturba serios proiectele de dezvoltare
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Toți ochii către Coreea de Sud: România, la un pas de K9 Thunder. Când ar putea fi semnat contractul pentru obuziere autopropulsate
Marina rusă pierde o navă valoroasă, de dinainte de Primul Război Mondial: Nava de salvare Komuna avea capacități unice pentru Flota din Marea Neagră
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Cheltuielile militare globale din 2023 au depășit 2,4 trilioane de dolari. Sunt pe creștere toate statele NATO, exceptând România, Grecia și Italia
SUA au decimat în Ucraina Armata Rusiei fără să piardă niciun soldat. Un senator american anunță ATACMS: Podul dintre Crimeea și Rusia trebuie distrus
Forțele ruse au capturat un Leopard 2A6 al armatei ucrainene (FotoVideo): Este de așteptat ca tancul capturat să fie supus unei examinări înainte de a fi prezentat publicului
Mesajul transmis de Statele Unite către Putin a fost că este prea devreme pentru a deschide șampania. Senator american: America a revenit în ofensivă
Şeful spionajului militar ucrainean: Ucraina se va confrunta cu o situație dificilă începând cu jumătatea lunii mai, dar nu se va întâmpla un Armaghedon
Premieră pentru U.S. Army: Primește primul tanc M10 Booker, dezvoltat în cadrul programului militar MPF
Prima avariere confirmată a unui Patriot (Foto/Video): SUA "extrag" de pe frontul din Ucraina un sistem de rachete avariat
Implicațiile deciziei privind ajutorul american pentru Ucraina merg foarte departe – biroul președintelui Zelenski
Rușii se apropie de încercuirea orașului Chasiv Iar. Trupele ruse au preluat controlul asupra localității Bogdanivka
pixel