SUA ar putea trimite în Ucraina armament greu inclusiv sisteme de rachete Patriot
Autor: Eduard Pascu pe 22 apr, 10:47 | Ucraina

Comitetul pentru Relații Externe din cadrul Senatului american a aprobat un ajutor pentru refacerea capacității de luptă a armatei ucrainene inclusiv pentru instruirea militarilor. Totodată Casa Albă analizează posibilitatea trimiterii de sisteme de rachete Patriot în Ucraina pentru descurajarea acțiunilor ostile de la granița cu Rusia.

Proiectul privind ajutorul în valoare de 300 de milioane de dolari a fost votat în unanimitate și se referă la ajutoare militare pentru Ucraina, inclusiv asistență, transmite The National News.

Comitetul a adoptat Legea privind parteneriatul de securitate din Ucraina, inițiată de un grup de senatori, inclusiv democratul Bob Menendez și republicanul Jim Risch.

Proiectul de lege autorizează o finanțare militară străină de până la 300 de milioane de dolari pe an către Ucraina, din care 150 milioane supuse unor condiţii și constă în echipamente militare și 4 milioane de dolari pentru instruirea militarilor.

”Ucrainenii au dreptul să-şi aleagă propriul viitor, iar acest proiect de lege contribuie la aceasta susţinând reforme militare de tip occidental, echipament militar letal şi neletal pentru a se apăra împotriva Rusiei, şi sprijin diplomatic al Statelor Unite pentru negocieri de pace”, a declarat senatorul Jim Risch, liderul senatorilor republicani din comitet, citat într-un comunicat.

Democratul Menendez a declarat că a vorbit cu ministrul ucrainean de Externe Dmytro Kuleba înainte de vot. Cei doi au discutat despre ”creșterea masivă a trupelor rusești de-a lungul frontierei de est și agresiunea în Marea Neagră și Marea Azov”.

Totodată prin Proiectul de lege se solicită un raport privind sprijinul diplomatic al SUA pentru Ucraina pentru următorii cinci ani, și un altul de la Departamentul Apărării și al Departamentului de Stat cu privire la necesitățile forțelor armate ale Ucrainei, precum și un plan pentru furnizarea de către SUA de asistență de securitate pentru Ucraina.

Din 2014, când Rusia a anexat Crimeea, SUA au acordat mai mult de 1,5 miliarde de dolari ajutor de securitate. Luna trecută, Pentagonul a anunțat un sprijin în valoare de 125 milioane de dolari pentru Ucraina.

Pentru a deveni lege, proiectul trebuie aprobat de plenul Senatului şi al Camerei Reprezentanţilor şi semnat apoi de preşedintele Joe Biden.

Administrația președintelui Joe Biden a aprobat recent sancțiuni împotriva Rusiei pentru amenințarea militară a Ucrainei și anexarea Crimeei. În ultima lună, Moscova a plasat peste 100.000 de soldați de-a lungul frontierei Ucrainei, conform estimărilor UE, sporind temerile privind o posibilă incursiune în regiunile Doneţk și Luhansk din Ucraina.

Miercuri, Politico a anunțat că la Casa Albă sunt analizate cererile guvernului ucrainean prin care este solicitat armament greu, inclusiv posibila desfășurare de sisteme de rachete Patriot ca mijloc de descurajare a Rusiei.

Dacă Rusia ar încerca o invazie, SUA ar putea trimite rapid Ucrainei câteva arme suplimentare pentru a-și consolida apărarea, au mai spus oficialii. Opțiunile includ mai multe transporturi de rachete antitanc Javelin, muniții și bombe, mai precizează sursa citată.

Ucraina Vezi toate articolele