Statele Unite combat minciunile Moscovei. Noi dovezi ale prezenţei avioanelor ruseşti în Libia
Autor: Cristian Soare pe 29 mai, 13:43 | Strategica

Rusia continuă să susţină şi să ofere suport militar forţelor Armatei Naționale Libiene (LNA), aflate sub conducerea mareșalului Khalifa Haftar. Acest lucru a fost reconfirmat în ultimele cateva zile când au apărut, atât pe mai multe site-uri de profil din domeniul apărării, cât şi pe platformele de socializare, imagini din satelit cu mai multe avioane de fabricaţie rusească, transferate într-o bază militară aeriană a forţelor LNA. 

Pe data de 23 mai am precizat că, potrivit mai multor informaţii apărute în spaţiul online, confirmate ulterior şi de oficiali ai Guvernului Libian de Uniune Naţională (GNA) recunoscut de ONU, se sugera că șase avioane de vânătoare MiG-29 și două Su-24 au fost transferate din Siria în Libia.

Printre primele persoane care au făcut publice dovezi al prezenţei în Libia a unor avioane de fabricaţie rusească a fost Brian Castner, membru al Amnesty Internaţional, care a postat pe Twitter, pe 21 mai, o imagine din satelit, realizată pe 19 mai, a bazei aeriene Al Jufrah, situată în centrul Libiei. În imagine se poate observa un avion de vânătoare MiG-29 Fulcrum - remorcat de un camion pe una din pistele de aterizare a bazei Al Jufrah.

MiG-29 on the ground at al-Jufrah, 19 May 20. Grid: 29.1916, 16.0112 https://t.co/62By0rSZMC pic.twitter.com/k1Fw7HePOA

— Brian Castner (@Brian_Castner) May 21, 2020

La scurt timp, Ministrul libian de Interne al Guvernului de Uniune Naţională (GNA), Fathi Bashagha, a declarat pentru Bloomberg că a primit informații despre faptul că cel puțin șase avioane MiG 29 și două Sukhoi 24 au zburat în regiunea de est a Libiei, venind de la baza aeriană Hmeimim controlată de Rusia în Siria. Toate cele opt avioane ar fi fost escortate la momentul respectiv de două avioane SU-35 ale Forțelor Aeriene Ruse.

NEWS: Russia deploys military fighter aircraft to Libya-----"For too long, Russia has denied the full extent of its involvement in the ongoing Libyan conflict. Well, there is no denying it now." - Gen. TownsendRelease: https://t.co/HpLdwUJxcrPhotos: https://t.co/raTal1LKPa pic.twitter.com/dVtsWKPYZ5

— US AFRICOM (@USAfricaCommand) May 26, 2020

Pe data de 26 aprilie, Centrul de Comandă american în Africa (AFRICOM), într-o serie de mesaje pe Twitter, a prezentat mai multe dovezi care atestau ca avioane militare rusești, inclusiv avioane de luptă Fulcrum Mig-29 și avioanele de luptă Sukhoi Su-24 Fencer, au fost aduse în Libia pentru a-i susţine pe mercenarii ruşi care luptă de partea forţelor mareşalului Khalifa Haftar.

Cel puțin „șase avioane Mig-29 și două avioane Su-24 escortate de două Su-35 ale Forțelor Aeriene Ruse” au ajuns în Libia, preciza AFRICOM.

"The world heard Mr. Haftar declare he was about to unleash a new air campaign. That will be #Russian mercenary pilots flying Russian-supplied aircraft to bomb #Libyans." - Gen. Townsend, AFRICOM commander-----Release: https://t.co/HpLdwUJxcrPhotos: https://t.co/raTal1LKPa pic.twitter.com/3P1IPQsLvo

— US AFRICOM (@USAfricaCommand) May 26, 2020

,,Rusia încearcă, în mod clar, să încline balanţa în favoarea sa în Libia", a declarat, la momentul respectiv, într-un comunicat generalul Stephen Townsend, comandantul forţelor americane în Africa, din cartierul său general din Stuttgart, în Germania. ,,Aşa cum a făcut în Siria, Rusia îşi extinde amprenta militară în Africa, utilizând grupuri de mercenari susţinuţi de stat, precum Grupul Wagner", a afirmat generalul american.

Avioane de vânătoare ruseşti de a patra generaţie "au sosit în Libia de la o bază aeriană rusească după ce au tranzitat Siria, unde credem că ele au fost revopsite pentru a disimula originea lor rusească", a indicat comandamentul african al armatei americane. ,,Noi am observat toate etapele desfăşurării avioanelor de vânătoare ruseşti în Libia", a adăugat el, subliniind că ele sunt destinate probabil să "asigure un sprijin aerian nemijlocit şi tiruri ofensive grupului Wagner".

 

Cum probabil era de aşteptat, Rusia a negat acuzațiile SUA că ar fi trimis avioane de vânătoare în Libia

 

Rusia a dezminţit marţi, 26 aprilie, acuzaţiile forţelor SUA din Africa (Africom) privind trimiterea de avioane de vânătoare în Libia în sprijinul grupărilor de mercenari care luptă de partea forţelor mareşalului Khalifa Haftar,

,,Este o nouă poveste horror în stil american. Este o ştire falsă şi de dezinformare în spiritul precedentelor administraţii americane", a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei de apărare din Duma de Stat (camera inferioară), Andrei Krasov, potrivit Interfax.

Deputatul a declarat că "poziţia rusă este bine cunoscută: pledăm pentru încetarea vărsării de sânge în Libia, invităm toate părţile participante la conflict să se abţină de la recurgerea la arme şi să se aşeze la masa negocierilor".

 

Statele Unite au respins acuzaţiile, iar cum cea mai bună modalitate de a combate minciunile Rusiei este să aduci şi mai multe dovezi

 

Zis şi făcut! Astfel, pe 27 aprilie, Centrul de Comandă american în Africa (AFRICOM) a prezentat mai multe dovezi care întărea şi mai mult cele afirmate cu două zile înainte, şi anume că Rusia se implică în războiul civil din Libia prin trimiterea de avioane de luptă.

MORE: Over multiple days in May, Russian MiG 29s and SU-24 fighters departed Russia. At that time, all the aircraft have Russian Federation Air Force markings. After they land at Khmeimin Air Base in Syria, the MiG 29s are repainted and emerge with no national markings. (1/2) pic.twitter.com/ghgpKe9rDo

— US AFRICOM (@USAfricaCommand) May 27, 2020

AFRICOM  a precizat că Rusia a trimis cel puțin 14 avioane de luptă în Libia și că piloții militari ruși le pilotau. De asemenea, a prezentat noi imagini din satelit, filmate săptămâna trecută, care prezintă două MiG-29 Fulcrum la Baza Aeriană Al Jufrah din Libia, potrivit analiştilor OSINT care se ocupă de secţiunea The War Zone ai publicaţiei The Drive.

They are flown by Russian military members & escorted by Russian fighters based in Syria to Libya, landing in Eastern Libya near Tobruk for fuel. At least 14 newly unmarked Russian aircraft are then delivered to Al Jufra Air Base in Libya. (2/2) pic.twitter.com/bB9g66pVUc

— US AFRICOM (@USAfricaCommand) May 27, 2020

Centrul de Comandă american în Africa a prezentat noile imagini și informații pe 27 mai 2020. Imaginile realizate din satelit sunt datate 20 mai, cu o zi înainte de publicarea primelor rapoarte care informau ca avioane ruseşti MiG-29, precum și Sukhoi Su-24 Fencer, ajunseseră în Libia.

Într-o serie de mesaje pe Twitter, (AFRICOM) arată că avioanele de luptă cu semnele Forțelor Aeriene ale Armatei Ruse „au părăsit Rusia pe parcursul mai multor zile din mai". Avioanele au fost duse, precizează oficialii americani, în baza militară rusească Hmeimim din Siria unde „au fost revopsite pentru a ascunde semnale naționale".

O companie israeliană, specializată în colectarea informațiilor prin satelit, ImageSat Internaţional (ISI), a publicat, la rândul său, imagini care prezintă desfăşurarea mai multor aeronave ruseşti din Siria în Libia.

ISI's #intelligence located #Russian #military elements at Al-Jufrah airbase, #Libya. The enhanced Russian presence includes Mig-29, Mig-23 fighters, trucks, helicopters, vehicles, and a new #radar system. pic.twitter.com/rv7TbEeYWd

— ImageSat Intl. (@ImageSatIntl) May 27, 2020
Te-ar putea interesa și...
Strategica Vezi toate articolele