Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Situația platformelor purtătoare de rachete de croazieră Kalibr din dotarea Flotei ruse din Marea Neagră
Forțele navale
Data publicării:
Începând din anul 2014, în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au fost introduse nave de suprafață și submarine dotate cu complexe de rachete Kalibr, care au fost testate ulterior, în condiții reale de luptă, în timpul campaniei siriene.
EXCLUSIV

Faptul că noile platforme purtătoare de rachete au început să sosească în Marea Neagră după integrarea Peninsulei Crimeea în Federația Rusă a permis dislocarea acestora și la Sevastopol, cu toate că partea rusă pregătise deja infrastructura necesară la Novorossiysk. În prezent, acestea sunt dislocate în cadrul celor două baze navale ale FRMN din Crimeea și din Ținutul Krasnodar.

 

Starea actuală

 

La sfârșitul anului 2020, în compunerea de luptă a FRMN se aflau 15 platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr. Este vorba despre șase submarine Proiect 636.3, trei fregate Proiect 11356, trei nave de patrulare Proiect 22160 și trei nave mici purtătoare de rachete Proiect 21631. 

Cele 15 submarine și nave de suprafață, dotate cu complexele de rachete Kalibr-PL și Kalibr-NK, au intrat în compunerea FRMN în următoarea cronologie:

- 2014:

- 22.08: submarinul B-261 Novorossiysk (Proiect 636.3);

- 30.12: submarinul B-237 Rostov pe Don (Proiect 636.3);

- 2015:

- 03.07: submarinul B-262 Stary Oskol (Proiect 636.3);

- 05.11: submarinul B-265 Krasnodar (Proiect 636.3);

- 2016:

- 11.03: fregata Amiral Grigorovici (Proiect 11356);

- 07.06: fregata Amiral Essen (Proiect 11356);

- 26.10: submarinul B-268 Veliky Novgorod (Proiect 636.3);

- 24.11: submarinul B-271 Kolpino (Proiect 636.3);

- 2017:

- 27.12: fregata Amiral Makarov (Proiect 11356);

- 2018:

- 28.05: nava mică purtătoare de rachete Vyshny Volochek (Proiect 21631);

- 10.12: nava mică purtătoare de rachete Orekhovo-Zuevo (Proiect 21631);

- 20.12: nava de patrulare Vasili Bykov (Proiect 22160);

- 2019:

- 11.06: nava de patrulare Dmitri Rogachev (Proiect 22160);

- 28.12: nava mică purtătoare de rachete Ingushetia (Proiect 21631).

- 2020:

- 27.11: nava de patrulare Pavel Derzhavin (Proiect 22160).

Submarinele diesel-electrice Proiect 636.3 au în dotare complexul de rachete Kalibr-PL, care întrebuințează în calitate de instalații de lansare tuburile lans-torpilă cu calibrul de 533 de milimetri. Fiecare submarin poate să lanseze, la o salvă, șase rachete de croazieră Kalibr.

Fregatele Proiect 11356 au în dotare complexul de rachete Kalibr-NK, respectiv o instalație de lansare 3S14 cu opt celule. În consecință, acestea pot să lanseze, la o salvă, opt rachete de croazieră Kalibr.

Navele de patrulare Proiect 22160 dispun de complexul de rachete Kalibr-NK, în compunerea căruia se află două instalații de lansare containerizate, cu câte patru celule fiecare. Acest lucru înseamnă că navele pot să lanseze, la o salvă, opt rachete de croazieră Kalibr.

Navele mici purtătoare de rachete Proiect 21631 au în înzestrare complexul universal de rachete Kalibr-NK, cu o instalație de lansare 3S14 cu opt celule. La fel ca și în cazul fregatelor și navelor de patrulare, acestea pot să lanseze, la o salvă, opt rachete de croazieră Kalibr.

La un calcul simplu, se poate constata că, în prezent, FRMN poate să lanseze la o salvă 108 rachete, din care 36 de pe submarine și 72 de pe navele de suprafață.

Bineînțeles că acest lucru este valabil în cazul în care toate aceste platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr sunt operaționale. Și, ținând cont de faptul că ele sunt relativ noi, nivelul de operaționalizare este ridicat. Cu toate acestea, în prezent, două dintre submarinele Proiect 636.3, Krasnodar și Rostov pe Don, sunt inactive, fiind supuse unor reparații minore, de întreținere, la Șantierul Naval din Kronștadt. Ca urmare, puterea de foc actuală a forțelor FRMN constă în 96 de rachete de croazieră Kalibr la o salvă.

În prezent, cele 15 platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr ale FRMN sunt dispersate astfel:

- nouă în Marea Neagră: fregatele Amiral Essen și Amiral Makarov, submarinele Kolpino și Veliky Novgorod, navele de patrulare Vasili Bykov, Dmitri Ragachev și Pavel Derzhavin, navele mici purtătoare de rachete Orekhovo-Zuevo și Ingushetia. Cinci dintre acestea sunt dislocate în Baza Navală Crimeea - Sevastopol (un submarin, două fregate și două nave mici purtătoare de rachete) și patru în Baza Navală - Novorossiysk (un submarin și trei nave de patrulare);

- patru în Marea Mediterană (în portul Tartus din Siria): fregata Amiral Grigorovici, nava mică purtătoare de rachete Vyshny Volochek și submarinele Novorossiysk și Stary Oskol;

- două în Marea Baltică (în reparații la Kronștadt): submarinele Krasnodar și Rostov pe Don.

Complexele de rachete Kalibr pot întrebuința trei tipuri de rachete astfel:  rachete antinavă 3M54 (pentru ținte navale), rachete de croazieră 3M14 (pentru ținte terestre) și rachete-torpile 91R1 (împotriva submarinelor). 

Toate aceste rachete sunt dezvoltate în mai multe versiuni.

Rachetele de croazieră 3M14T (pentru navele de suprafață) și 3M14K (pentru submarine) pot fi dotate cu ogive convenționale sau cu ogive nucleare. În cazul ogivelor convenționale, bătaia rachetelor este de aproximativ 1.500 de kilometri, iar în cazul ogivelor nucleare de aproximativ 2.600 de kilometri.

 

Evoluții pe termen scurt

 

În anul 2021, este planificată introducerea în dotarea FRMN a mai multor nave de luptă dotate cu rachete de croazieră Kalibr.

La începutul anului, posibil chiar în luna ianuarie, FRMN va primi nava mică purtătoare de rachete Graivoron (Proiect 21631). Aceasta trebuia să fie livrată Forțelor Navale încă de la sfârșitul anului 2020, aflându-se în faza finală a testelor de stat. Reprezentanții ruși nu au anunțat motivele pentru întârzierea procedurilor de predare a navei, însă aceasta se va alătura, în scurt timp, celorlalte trei nave de acest tip de la Sevastopol.

De asemenea, în anul 2021, va fi livrată FRMN cea de-a patra navă de patrulare Proiect 22160, respectiv Serghei Kotov.

În același timp, FRMN va începe să primească, în cursul anului 2021, primele nave mici purtătoare de rachete Proiect 22800. În planurile inițiale, era planificată livrarea în 2020 a primelor trei nave de acest tip: Kozelsk, Tsiklon și Okhotsk, iar în 2021 a altor trei nave: Vikhr, Askold și Amur.

Potrivit noilor intenții ale conducerii Forțelor Navale, se pare că numai două dintre aceste nave, respectiv Tsiklon și Askold vor fi livrate FRMN în 2021. Alte trei nave, Kozelsk, Okhotsk și Vikhr, ar putea fi introduse în dotarea Flotei ruse din Marea Baltică (FRMB).

De asemenea, FRMN trebuia să mai primească în 2021 și nava mică purtătoare de rachete Grad, Proiect 21631. Este posibil ca și aceasta să fie livrată tot FRMB.

Astfel, în varianta minimală, FRMN va mai primi în anul 2021 patru platforme purtătoare de rachete de croazieră de tip Kalibr: o navă de patrulare Proiect 22160, o navă mică purtătoare de rachete Proiect 21631 și două nave mici purtătoare de rachete Proiect 22800. În această situație, numărul total al platformelor purtătoare de rachete de croazieră Kalibr ar crește la 19, iar cel al rachetelor lansate la o salvă va crește cu 32, ajungând la 140.

În varianta maximală, FRMN ar putea primi în anul 2021 nu mai puțin de nouă platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr: o navă de patrulare Proiect 22160, două nave mici purtătoare de rachete Proiect 21631 și șase nave mici purtătoare de rachete Proiect 22800. Astfel, numărul total al platformelor purtătoare de rachete de croazieră Kalibr ar putea crește la 24, iar cel al rachetelor lansate la o salvă va crește cu 72, ajungând la 180. Această versiune este, totuși, puțin probabilă.

 

Evoluții pe termen mediu

 

În perioada 2022-2024, FRMN va continua să primească în dotare noi platforme purtătoare de rachete de croazieră de tip Kalibr. Este vorba despre nave de patrulare Proiect 22160, nave mici purtătoare de rachete Proiect 21631, nave mici purtătoare de rachete Proiect 22800, precum și despre o corvetă Proiect 20386.

În anul 2022, este planificată livrarea către FRMN a următoarelor nave de suprafață dotate cu complexul de rachete Kalibr-NK:

- nava de patrulare Viktor Veliky (Proiect 22160);

- nava mică purtătoare de rachete Naro-Fominsk (Proiect 21631);

- corveta Merkury (Proiect 20386).

De asemenea, în anul 2023, vor fi primite în dotare:

- nava de patrulare Nikolai Sipiaghin (Proiect 22160);

- nava mică purtătoare de rachete Stavropol (Proiect 21631).

În același timp, în perioada 2022-2023, va mai fi finalizată și construirea navelor mici purtătoare de rachete Burya, Tucha și Taifun (Proiect 22800). În mod normal, toate acestea ar trebui să fie livrate FRMN. În acest fel, FRMN, FRMB și Flota rusă din Oceanul Pacific (FRMP) ar dispune fiecare de câte șase nave Proiect 22800.

După cum se poate constata, pe termen mediu, în varianta minimală, FRMN ar urma să mai primească cinci platforme purtătoare de rachete de croazieră de tip Kalibr: două nave de patrulare Proiect 22160, două nave mici purtătoare de rachete Proiect 21631 și o corvetă Proiect 20386. În această situație, numărul total al platformelor purtătoare de rachete de croazieră Kalibr ar crește la 24, iar cel al rachetelor lansate la o salvă va crește cu 40, ajungând la 180.

În varianta maximală, FRMN ar putea primi, în perioada 2022-2023, opt platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr: două nave de patrulare Proiect 22160, două nave mici purtătoare de rachete Proiect 21631, o corvetă Proiect 20386 și trei nave mici purtătoare de rachete Proiect 22800. Astfel, numărul total al platformelor purtătoare de rachete de croazieră Kalibr ar putea crește la 27, iar cel al rachetelor lansate la o salvă va crește cu 96, ajungând la 204.

 

Evoluții pe termen lung

 

Până în anul 2027, FRMN trebuia să mai primească în dotare două fregate Proiect 20350. Se pare însă că, navele de acest tip vor fi împărțite, totuși, numai între Flota de Nord și Oceanul Pacific. Astfel că, sosirea în Marea Neagră a unor fregate Proiect 20350 este incertă. Însă, reprezentanții ruși au demonstrat că planurile privind dotarea Forțelor Navale și repartiția navelor pe flote sunt versatile, așa că, pe termen lung, predictibilitatea în acest domeniu scade foarte mult.  

 

Alte date

 

În perioada 2015-2017, submarine și nave de suprafață ale FRMN dotate cu rachete de croazieră Kalibr au fost întrebuințate în timpul operației militare din Siria, pentru lovirea unor obiective terestre ale teroriștilor.

Acestea au efectuat mai multe lansări de rachete Kalibr din Marea Mediterană, în timpul cărora au întrebuințat 55 de rachete de croazieră de tip 3M14T și 3M14K,  astfel:

- submarinul Rostov pe Don a lansat, pe 08.12.2015, patru rachete 3M14K asupra a două poziții majore ale teroriștilor grupării Stat Islamic din Provincia Raqqa;

- navele mici purtătoare de rachete Zeleny Dol și Serpukhov au lansat, pe 19.08.2016, trei rachete 3M14T asupra unor ținte ale teroriștilor grupării Jabhat al-Nusra de pe teritoriul Siriei. Trebuie precizat faptul că, la acea dată, cele două nave mici purtătoare de rachete aparțineau FRMN. După îndeplinirea misiunii din Marea Mediterană, acestea nu au mai revenit în Marea Neagră, fiind transferate și incluse în compunerea Flotei din Marea Baltică;

- fregata Amiral Grigorovici a lansat, pe 15.11.2016, trei rachete 3M14T asupra teroriștilor din provinciile siriene Idlib și Homs;

- fregata Amiral Essen și submarinul Krasnodar au lansat, pe 31.05.2017, patru rachete 3M14T/K asupra pozițiilor luptătorilor aflați la est de Palmira;

- fregatele Amiral Essen și Amiral Grigorovici, împreună cu submarinul Krasnodar, au lansat, pe 23.06.2017, șase rachete 3M14T/K asupra unor obiective ale grupării Stat Islamic din Siria;

- fregata Amiral Essen a lansat, pe 05.09.2017, șase rachete 3M14T asupra unor obiective ale teroriștilor din Provincia Deir ez-Zorah;

- submarinele Veliky Novgorod și Kolpino au lansat, pe 14.09.2017, șapte rachete 3M14K asupra unor obiective ale grupării Stat Islamic din Siria. Țintele s-au aflat la distanțe cuprinse între 500 și 670 de kilometri;

- submarinul Veliky Novgorod a lansat, pe 22.09.2017, trei rachete 3M14K asupra unor obiective ale grupării Jabhat al-Nusra din Provincia Idlib. Țintele s-au aflat la o distanță de aproximativ 300 de kilometri;

- submarinele Veliky Novgorod și Kolpino au lansat, pe 05.10.2017, 10 rachete 3M14K asupra unor obiective ale grupării Stat Islamic din Siria; 

- submarinul Veliky Novgorod a lansat, pe 31.10.2017, trei rachete 3M14K asupra unor obiective ale grupării Stat Islamic din Provincia Deir ez-Zorah;

- submarinul Kolpino a lansat, pe 03.11.2017, șase rachete 3M14K asupra unor obiective ale grupării Stat Islamic din Provincia Deir ez-Zorah.

Se poate constata în acest fel că șase din cele 15 platforme purtătoare de rachete de croazieră Kalibr aflate în prezent în dotarea FRMN au fost întrebuințate efectiv în acțiuni de luptă reale. Este vorba despre două fregate (Amiral Grigorovici și Amiral Essen) și patru submarine (Rostov pe Don, Krasnodar, Veliky Novgorod și Kolpino). Cele mai active dintre acestea au fost submarinele Veliky Novgorod și Kolpino, care au lansat, împreună sau separat, 29 de rachete de tip 3M14K.

Surse: kchf.ru, russianships.info, wikipedia.com.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Este oficial: Nava mare de desant Caesar Kunikov a fost scufundată de ucraineni în apropiere de Peninsula Crimeea (Foto/Video)
Britanicii dominau oceanele, dar acum au probleme cu portavioanele. După ce HMS Queen Elizabeth s-a defectat, și noul HMS Prince of Wales a întâmpinat o „defecțiune minoră”
Fără nave de luptă, Estonia își organizează apărarea de coastă pe camioane, cu sisteme de rachete Blue Spear de ultimă generație
De ce e noul portavion american USS Gerald Ford o adevărată mașinărie de luptă. SUA pot lansa în luptă F-35 și Super Hornet la foc automat
Italia este tot mai activă în Indo-Pacific. Meloni promite Japoniei: F-35-urile vor sosi în august, apoi portavionul Cavour
Ucraina oferă noi detalii despre scufundarea Ivanovets. Corveta rusă a pierdut lupta cu 6 drone Magura V5 jet ski ucrainene
Rusia, China și Iranul planifică desfășurarea de manevre navale comune
Un atac în Marea Roșie a avariat o altă navă comercială. SUA i-au lovit pe rebelii Houthi
Marea Britanie se asigură că uriașa sa flotă maritimă rămâne funcțională pe timp de război: Thales va realiza mentenanța pentru senzorii și sonarele navelor Marinei Regale
Italia va conduce misiunea europeană ”Aspides” pentru siguranța navigației din Marea Roșie
Marina Indiană dă semne că ar putea deveni o superputere navală. ”Este un mesaj către cel mai mare inamic al nostru”
Rușii au lansat la apă încă un submarin nuclear strategic: “Prințul Pozharsky”, purtător de rachete balistice intercontinentale
Nave de luptă de ultimă generație, în sfârșit pentru România? De ce s-au deplasat ministrul Apărării și șeful Armatei la Șantierul Damen de la Galați
Ucraina a mai trimis o navă rusă pe fundul mării (Foto/Video). Vedeta Ivanovets, scufundată după ce a pierdut lupta cu drone ucrainene
Industria navală poloneză bifează o nouă reuşită: Ceremonia de punere a chilei primei fregate Miecznik a avut loc la Șantierul Naval PGZ
A fost livrat un nou submarin din clasa Lada dotat cu „armament formidabil”, rachete Kalibr. Rușii plănuiesc 20 de submarine, dar s-ar putea opri la 5
Rusia pierde bătălii în Marea Neagră în fața unei Ucraine fără flotă. Bilanțul e necruțător: Din 80 de nave, aproape 50% au fost distruse sau avariate
Scenariu de film lansat de ruși: Războiul s-ar putea muta în Baltică după ce Marea Britanie ar construi o flotă ucraineană în Marea Baltică
China desfășoară rachete de coastă în apropierea Coreei de Sud
Rusia intenționează să refacă nava de desant Minsk, avariată în urma unui atac cu rachete al forțelor armate ucrainene asupra Sevastopolului
China nu e Rusia. De câte portavioane are nevoie China pentru a bloca complet Taiwanul înainte de a invada terestru insula
Comandantul Forțelor Navale Ucrainene: Orice navă a Marinei ruse este o țintă legitimă pentru Ucraina, indiferent de locul în care aceasta se află în oceanele lumii
Rușii mențin în Marea Mediterană o grupare navală redusă, dar care include trei platforme de lansare a rachetelor de croazieră de tip “Kalibr”
China i-a cerut Iranului să oprească atacurile Houthi din Marea Roșie
Dronele subacvatice ar putea face legea în Marea Neagră: Forțele Armate ucrainene vor folosi submersibile împotriva marinei ruse
Mișcarea de rezistență Atesh din Crimeea monitorizează activitatea navală a ruşilor în Portul Sevastopol pentru a-i ajuta pe ucraineni să efectueze noi atacuri
Rușii insistă să recupereze submarinul Rostov pe Don lovit de rachete Storm Shadow. A fost anunțat termenul pentru finalizarea reparațiilor
SUA, pas major în apărarea hipersonică și rezolvarea unei mari lacune: Un sistem Aegis va efectua o lansare reală a rachetei PAC-3 MSE Patriot
Cum se jucau rușii pe mare cu navele purtătoare de rachete ale României, militarii noștri reușind nu de puține ori să-i surprindă

Ştiri Recomandate

O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Industria de apărare din România face primii pași pentru a se implica în posibila achiziție de blindate turcești Cobra II 4x4 pentru Armată
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Studiul „Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat”, prezentat în SUA. NSC: E necesară o strategie americană pe termen lung la Marea Neagră
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac
Serviciile ucrainene de informaţii confirmă că au efectuat un atac asupra unei uzine unde Rusia îşi produce bombardierele Tu-22M
Europa se pregătește deja pentru ce se va întâmpla dacă Ucraina va pierde: ''Noua Rusie'' își intensifică deja operațiunile în zonele gri ale Europei de Est
După ce a rămas fără “obiectul muncii”, Rusia a început retragerea contingentului de menținere a păcii din Nagorno-Karabah
Europa are 100 de baterii Patriot și nu poate furniza șapte dintre acestea Ucrainei? Acest argument nu convinge pe nimeni, spune Borrell
Ucraina încă rezistă la porțile Europei, dar capturarea Chasiv Yar deschide rușilor direcții noi. Scenariul cel mai prost: Căderea Ucrainei ar genera riscuri pentru tot Flancul Estic al NATO (ISW)
Confruntarea Iran-Israel: Statele Unite continuă să sporească gradul de pregătire și de integrare a sistemelor de apărare aeriană în Orientul Mijlociu
pixel