Siria: Militari turci, uciși într-un atentat într-o zonă cucerită de la forțele kurde
Autor: Tudor Curtifan pe 08 ian, 23:02 | Terorism

Patru militari turci au fost ucişi miercuri în urma exploziei unui vehicul-capcană în nord-estul Siriei.

Potrivit Mediafax, care citează cotidianul Le Figaro, informația a fost confirmată de Ministerul turc al Apărării.

Atacul a avut loc într-o zonă din nord-estul Siriei cucerită recent de forţele pro-turce după lupte cu miliţii kurde.

O patrulă militară turcă a fost vizată de atacul cu vehicul-capcană, iar patru militari turci au fost ucişi, potrivit Ministerului turc al Apărării.

Turcia a intervenit militar în nord-estul Siriei pentru contracararea grupurilor insurgente kurde, considerate de Ankara organizaţii teroriste.

Te-ar putea interesa și...
Terorism Vezi toate articolele