Simularea unei invazii militare la graniţele Ucrainei. Rusia a desfăşurat zeci de avioane de luptă (Imagini din satelit)
Autor: S.I. Catalin pe 21 apr, 21:26 | Ucraina

Rusia a desfăşurat avioane de război în Crimeea și în bazele aeriene din apropierea frontierei cu Ucraina, într-un număr mult mai mare decât a fost prezentat anterior, așa cum se poate observa pe baza imaginilor din satelit şi publicate în această săptămână de către Maxar Technologies.

Maxar Technologies, o companie de imagistică prin satelit, a pus la dispoziţia Wall Street Journal mai multe imagini din satelit care au scos în evidenţă amploarea desfăşurărilor de tehnică militară a Federaţiei Ruse, din ultimele două săptămâni, în Peninsula Crimeea – anexată şi militarizată începând cu 2014 – şi în bazele militare aeriene din apropierea frontierei cu Ucraina.

[1/2] “I think it removes some of the uncertainty and doubt about what is really happening in a fairly critical region of the world.” -CEO Dan Jablonksy on satellite photos taken by Maxar between Mar 27-Apr 16 of the Russian military buildup in Crimea. https://t.co/LKD5VxKegN

— Maxar Technologies (@Maxar) April 20, 2021

Wall Street Journal relatează că amploarea desfăşurărilor de tehnică militară arată capacitatea Rusiei de a intimida politic şi interveni militar. Fotografiile, care au fost analizate de The Wall Street Journal, prezintă avioane Su-30 pe o pistă la o bază aeriană din Crimeea. 

The American edition of The Wall Street Journal publishes satellite images from MAXAR of Russian military installations in Crimea, which noted an increase in the presence against the background of a check of the combat readiness of troops. pic.twitter.com/uaaQMixGQK

— spriters (@spriters11) April 21, 2021

Pe baza imaginilor din satelit, realizate de Maxar Technologies, sursa citată precizează că mare parte din avioanele aflate acum în Crimeea au fost desfăşurate în luna aprilie. La sfârșitul lunii martie avioanele nefiind desfăşurate la această bază aeriană.

Rusia a desfășurat trupe, unități mecanizate și blindate, elicoptere de luptă, UAV-uri de recunoaștere, echipamente de război electronic și un spital militar în Peninsulă Crimeea.

De asemenea, avioane Su-34, Su-27, Su-25 și Su-24 au fost transferate la alte baze aeriene din apropierea frontierei cu Ucraina, după cum se poate observa în imaginile ataşate.

Aceste noi imagini din satelit vin să confirme informaţiile cu privire la amploarea manevrelor militare aeriene, terestre şi navale pe care Rusia a decis să le organizeze ’’spontan’’ ca pe o demonstraţie de forţă provocatoare şi destabilizatoare pentru întreaga securitate din Regiunea Mării Negre.

De asemenea, imaginile confirmă şi faptul că Rusia a interzis zborurile deasupra Peninsulei Crimeea - anexata în anul 2014 - și deasupra Mării Negre, din cauza unor exerciții militare navale și aeriene pe care urmează să le desfăşoare în această săptămână. Informația a fost publicată de agenția Interfax, pe baza unei alerte emise pentru piloți care operează pe avioane comerciale, relatează The Moscow Times.

Sursa citată precizează că așa-numitul „aviz către aviatori” (NOTAM), emis pentru a avertiza piloții cu privire la potențiale pericole, se aplică apelor teritoriale de pe coasta de sud a Crimeei și unei părți a apelor internaționale din largul Mării Negre, în perioada 20-24 aprilie.

„Zona a fost declarată temporar periculoasă pentru zborurile aeronavelor”, a relatat agenţia Interfax, citând un comunicat de presă care precizează că restricțiile se aplică pentru o altitudine maximă de 19.000 de metri.

Peste 20 de nave de război ale Flotei Mării Negre au efectuat exerciții comune cu avioane de atac Suhoi Su-25, potrivit Interfax.

Ministerul Apărării din Rusia anunțase anterior că a închis navigația în anumite părți ale Mării Negre pentru nave militare și oficiale străine, de la mijlocul lunii aprilie până la sfârșitul lunii octombrie.

Ucraina Vezi toate articolele