Şeful SMAp: Forţele Aeriene asigură seninul spaţiului aerian al României şi securitatea flancului estic al NATO
Autor: Eduard Pascu pe 20 iul, 17:28 | Forțele aeriene

Forţele Aeriene Române sunt în prezent o structură modernă şi performantă care, datorită tehnicii achiziţionate prin planurile de înzestrare, dar, mai ales, prin calitatea excepţională a personalului militar şi civil, asigură seninul spaţiului aerian al României şi securitatea flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice, afirmă şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

"Au trecut 111 ani de la zborul "maşinii de zburat cu cap în formă de săgeată", avionul "Vlaicu I", realizat de Aurel Vlaicu la atelierele de la Arsenalul Armatei, momentul de început al unei frumoase poveşti a aviaţiei româneşti. Pionieratul de geniu al pilotului Vlaicu a aşezat România în rândul primelor ţări care au dat avionului şi destinaţie militară", precizează şeful SMAp, într-o postare pe pagina sa de Facebook, transmite Agerpres.El aminteşte cuvintele lui Vlaicu: "Bucuria cea mai mare însă am simţit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem eu"."Cuvintele lui Aurel Vlaicu definesc spiritul cutezător al aviatorilor de ieri şi de astăzi, pe care îi sărbătorim în fiecare an de ziua ocrotitorului spiritual al Forţelor Aeriene Române - Sfântul Proroc Ilie Tesviteanu. Forţele Aeriene Române sunt astăzi o structură modernă şi performantă care, datorită tehnicii achiziţionate prin planurile de înzestrare, dar, mai ales, prin calitatea excepţională a personalului militar şi civil, asigură seninul spaţiului aerian al României şi securitatea flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice. Stimaţi colegi de azi şi de ieri, cu prilejul Sărbătorii Forţelor Aeriene Române şi a Aviaţiei Române, vă felicit, vă doresc sănătate, realizări şi la mulţi ani! Alătur gândurilor bune tradiţionala urare: Cer Senin!", conchide generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Forțele aeriene Vezi toate articolele