Şeful diplomaţiei germane şi miniştrii apărării din Turcia şi Qatar, în vizită la Tripoli
Autor: Eduard Pascu pe 17 aug, 15:21 | Libia

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a sosit luni la Tripoli într-o vizită neanunţată, menită să impulsioneze eforturile internaţionale de soluţionare a conflictului care devastează de mai mulţi ani Libia, transmite dpa.

Vizita este prima a lui Maas în Libia după summitul de la Berlin din ianuarie, când puterile mondiale au căzut de acord asupra unui proces de pace pentru această ţară, intrat însă în impas. 'Asistăm la un calm înşelător în Libia în acest moment. Ambele părţi şi aliaţii lor internaţionali continuă să înarmeze ţara pe scară largă şi menţin precondiţiile pentru o încetare a focului', a afirmat Maas la sosire.La Tripoli, el are programate întâlniri cu prim-ministrul Fayez Serraj, care conduce Guvernul de Uniune Naţională de la Tripoli (GNA, recunoscut de ONU), precum şi cu miniştrii de externe şi de interne. Discuţiile vor aborda violenta luptă pentru putere dintre GNA şi mareşalul Khalifa Haftar şi vor viza 'căi de ieşire din această situaţie foarte periculoasă', a menţionat şeful diplomaţiei germane, transmite Agerpres.În luna iunie, forţe aliate cu GNA au recucerit controlul asupra câtorva zone din preajma capitalei de la forţele lui Haftar şi au înaintat spre Sirt, poartă strategică de acces spre marile câmpuri petrolifere din est. De atunci, situaţia a rămas neschimbată.Maas a declarat că intenţionează să discute o propunere a ONU privind o posibilă zonă demilitarizată în jurul oraşului Sirt. 'Un sfârşit al blocadei petroliere şi o distribuire mai justă a veniturilor din petrol sunt de asemenea cruciale pentru o soluţie la conflictul din Libia', a afirmat ministrul german, care se va întâlni şi cu preşedintele Corporaţiei Naţionale a Petrolului (NOC), Mustafa Sanallah.Potrivit presei turce şi celei libiene, luni se mai află la Tripoli miniştrii apărării din Turcia şi Qatar, transmite Reuters. Turcia şi aliatul său regional Qatar sprijină GNA, în timp ce forţele din est conduse de mareşalul Khalifa Haftar sunt susţinute de Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Rusia.Turcia a semnat un acord militar cu GNA la sfârşitul anului trecut, precum şi un memorandum privind graniţele maritime, care a declanşat reacţii ostile din partea rivalilor săi din estul Mediteranei.Ministrul turc Hulusi Akar şi şeful de Stat Major, Yasar Guler, s-au deplasat la Tripoli pentru a 'urmări operaţiunile' desfăşurate în cadrul acordului de cooperare militară cu Libia, a comunicat ministerul de resort de la Ankara.

Citește și: Statele Unite combat minciunile Moscovei. Pentagonul aduce noi dovezi ale prezenţei avioanelor ruseşti în Libia

Te-ar putea interesa și...
Libia Vezi toate articolele