Şeful diplomaţiei europene: Mobilizarea militară rusă la frontiera cu Ucraina, cea mai masivă de până acum
Autor: DefenseRomania Team pe 19 apr, 17:55 | Ucraina

Peste 150.000 de militari ruşi au fost comasaţi la frontiera Ucrainei şi în Crimeea anexată, a anunţat luni şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, după reuniunea în sistem de videoconferinţă a miniştrilor de externe din UE, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE), informează Reuters şi AFP.

''Există un risc de escaladare prin desfăşurarea a 150.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina. Este vorba despre desfăşurarea cea mai masivă la care am asistat vreodată. Este îngrijorător'', a declarat Borrell, potrivit Agerpres, după încheierea reuniunii CAE, fără a oferi detalii despre sursa acestor informaţii.El a precizat că pentru moment Uniunea Europeană nu are în vedere impunerea de noi sancţiuni economice Moscovei sau expulzarea unor diplomaţi ruşi.Pe de altă parte, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, care a avut o intervenţie în cadrul reuniunii CAE, a cerut Uniunii Europene să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei.Relaţiile dintre Rusia şi Ucraina s-au deteriorat după venirea partidelor pro-occidentale la putere la Kiev, în 2014, urmată de anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia şi de un război între forţele ucrainene şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, conflict soldat cu peste 13.000 de morţi până în prezent.În ultimele săptămâni, situaţia în estul Ucrainei a escaladat după ce s-au înregistrat noi ciocniri între forţele armate ucrainene şi separatiştii pro-ruşi.

Ucraina Vezi toate articolele