Scandalul primelor plătite de Rusia pentru uciderea soldaților SUA | Generalul Milley spune că SUA for face 'săpături'
Autor: Darius Muresan pe 10 iul, 10:11 | Afganistan

Cei mai înalţi responsabili ai Pentagonului şi-au luat angajamentul joi "să ia măsuri" dacă armata SUA va ajunge să coroboreze informaţiile despre primele plătite de Moscova pentru uciderea soldaţilor americani în Afganistan, notează Agerpres, citând AFP.

Întrebaţi de o comisie a Congresului în legătură cu aceste informaţii ale spionajului american, secretarul Apărării, Mark Esper, şi şeful de stat-major american, generalul Mark Milley, care s-au exprimat public pentru prima dată cu privire la această afacere care a declanşat un scandal la Washington, au subliniat că serviciul militar de informaţii nu le-a "coroborat".Washingtonul ştie de mai mulţi ani că Rusia îi sprijină pe insurgenţii afgani, în special prin livrarea de arme, a afirmat generalul Milley. "Este însă o mare diferenţă între a înarma şi a da ordine", a insistat el."Ştim despre arme, ştim despre sprijin", a adăugat generalul american. "Dar în cazul ruşilor, nu avem vreo dovadă concretă, nici informaţii despre instrucţiunile date. Este ceva foarte diferit", a continuat el."Vom face săpături. Vom descoperi dacă este adevărat. Iar dacă este adevărat, vom lua măsuri", a dat el asigurări, fără să precizeze felul măsurilor avute în vedere.La rândul său, Mark Esper a ţinut să menţioneze că, deşi credibilitatea acestor informaţii nu a fost coroborată, Pentagonul ia "în serios" toate informaţiile despre ameninţări la adresa forţelor americane.Cotidianul New York Times, urmat de Washington Post şi Wall Street Journal, a raportat că agenţi ruşi au distribuit discret bani unor combatanţi "apropiaţi talibanilor" pentru a ucide soldaţi americani sau ai NATO în Afganistan.Informaţiile în cauză au fost transmise preşedintelui Donald Trump, iar Consiliul pentru Securitate Naţională de la Casa Albă a discutat despre acestea la sfârşitul lui martie fără a se lua vreo decizie, au adăugat cotidianele americane citând surse anonime din rândul spionajului SUA.Rusia şi talibanii au dezminţit în bloc aceste informaţii.

Te-ar putea interesa și...
Afganistan Vezi toate articolele