Rusia vrea să demonostreze că Marea Neagră este ’’lac rusesc’’. Marina rusă a instalat o zonă de excludere întinsă pe 27% din suprafaţa mării
Autor: S.I. Catalin pe 21 apr, 17:46 | Forțele navale

Rusia a organizat exerciţii militare în apropierea zonelor comerciale de transport maritim din Marea Neagră, care ameninţă să sugrume economia Ucrainei, potrivit unui document intern al Ministerului ucrainean al  Apărării. Documentul ucrainean, obţinut de publicaţia Axios, evaluează că suprafaţa totală a exerciţiilor militare ruseşti ocupă 27% din Marea Neagră.

Potrivit Epoch Times, care citează publicaţia Axios, documentul prezintă dimensiunea exerciţiilor militare pe care forţele ruse intenţionează să le desfăşoare de-a lungul frontierei ucrainene.

Vineri, Rusia a anunţat că intenţionează să blocheze nave străine în zone ale Mării Negre pentru exerciţii militare până în octombrie - o escaladare pe care un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a condamnat-o, ca exemplu al „campaniei actuale a Moscovei de a submina şi destabiliza Ucraina”.

Cu doar câteva zile în urmă, Pentagonul a anulat planurile de a trimite două nave de război americane în Marea Neagră, potrivit Reuters. Administraţia nu a furnizat vreo explicaţie.

 

Exerciţiile militare ruse ocupă 27% din Marea Neagră

 

Documentul ucrainean scurs în presă evaluează că suprafaţa totală a exerciţiilor militare ruseşti ocupă 27% din Marea Neagră - iar mărimea acestei zone a crescut constant, lucru care pare să indice intenţia Rusiei de a controla de facto apele internaţionale.

Ruşii folosesc, de asemenea, infrastructura civilă în scopuri militare, potrivit Ucrainei. Documentul afirmă că Rusia a instalat radare pe platformele de gaze naturale pe care le-a confiscat de la Ucraina după anexarea Crimeei din 2014.

Sistemele radar de pe infrastructura civilă ar putea permite armatei ruse să stabilească o prezenţă în zone în care nu ar trebui să existe.

 

Rusia interzice trecerea navelor militare străine prin strâmtoarea Kerci

 

DefenseRomania a scris încă de saptama trecută că Rusia intenţionează să închidă strâmtoarea Kerci, dintre Marea Azov și Marea Neagră, pentru navele de război ale altor țări, inclusiv cele ale Ucrainei, stat care are ieșire la Marea Azov.

Rusia a anunțat că va închide o strâmtoare crucială în Marea Neagră pentru navele de război străine, inclusiv ale Royal Navy care aveau programate exerciții comune cu Marina Ucraineană, pentru următoarele șase luni.

Acțiunea are loc pe fondul tensiunilor în creștere din regiune - Marea Britanie și alte națiuni G7 cerând ca Rusia ”să pună capăt provocărilor și să detensioneze situația” din Ucraina.

Surse din Ucraina au anunțat că Federația Rusă va închide strâmtoarea Kerci până în octombrie 2021, ”pentru navele de război din alte țări sub pretextul exercițiilor militare”.

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a cerut Rusiei să anuleze imediat ”închiderea ilegală care separă apele Mării Negre”.

MAE de la Kiev consideră că acest pas reprezintă o încălcare gravă a libertății de navigație, garantat de Convenția ONU privind dreptul mării. Conform convenției, Rusia nu trebuie să obstrucționeze sau să împiedice tranzitul printr-o strâmtoare internațională către porturile din Marea Azov.

 

Forțele navale Vezi toate articolele