Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia urmăreşte să influenţeze alegerile din SUA | O grupare rusă s-a dat drept organizaţie media
Propagandă/Dezinformare
Data actualizării:
Data publicării:
Gruparea rusă acuzată de amestec în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 s-a dat drept organizaţie media independentă pentru a ţinti utilizatorii de extremă-dreapta de pe social media înaintea scrutinului prezidenţial american din noiembrie, au declarat pentru Reuters două surse apropiate anchetei lansate de Biroul Federal de Investigaţii american (FBI).
Propagandă rusă
Propagandă rusă

Cea mai recentă operaţiune a vizat o pseudo-organizaţie media intitulată 'Newsroom for American and European Based Citizens' (NAEBC), care a fost condusă de persoane asociate cu Agenţia de Cercetări privind Internetul, cu sediul la Sankt Petersburg, precizează Agerpres.

Procurorii americani afirmă că agenţia a jucat un rol esenţial în eforturile ruse de a deturna alegerile din 2016 în favoarea actualului preşedinte american Donald Trump.

NAEBC şi activitatea sa, care nu au fost raportate anterior, arată acum că tentativele Rusiei de a influenţa alegătorii americani înaintea alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie 2020 au vizat ambele părţi ale scenei politice.

Website-ul s-a concentrat predominant pe politica şi actualele evenimente din SUA, republicând articole din media conservatoare şi plătind americani pentru a scrie despre subiecte sensibile politic. O reţea de conturi ale unor pretinşi editori şi jurnalişti a promovat ulterior articolele pe site-ul favorite ale utilizatorilor de extremă-dreapta de pe social media.

Temele abordate de NAEBC au acoperit un spectru larg, de la atacuri asupra candidatului democrat Joe Biden la criticarea mişcării Black Lives Matter.

Rusia a respins în mod repetat acuzaţiile de interferenţă în procesul electoral din SUA. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că nu ştie nimic despre NAEBC şi despre site-ul de ştiri Peace Data. ''Statul rus nu este implicat în această activitate'', a subliniat el. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Discurs de dictator: Biden “vorbește prostii”, Rusia nu doar că nu va ataca niciun stat NATO, dar vrea dezvoltarea relațiilor cu acestea
Alegerile anticipate din Serbia au intrat în vizorul Moscovei. Vectorii de influență lucrează peste program
Putin a susținut prima conferință anuală de presă de la începutul invaziei din Ucraina: ”Va fi pace când ne vom atinge obiectivele”
Ofensiva rusă a intrat în cea mai periculoasă etapă și trece la „desant” propagandistic: ”SUA acceptă ca Ucraina să rămână în granițele Liovului”
”Războiul a șters 15 ani de modernizare a Armatei”. Pierderile Rusiei în Ucraina sunt uluitoare, dar Kremlinul știe să ascundă problemele sub preș
Granițele Rusiei nu se termină nicăieri. Kremlinul a venit cu un mesaj provocator, chiar lângă granița cu Estonia
Putin îi ia în vizor pe baltici, din cauza minorității ruse. Dacă Letonia „îi tratează pe rușii locali ca pe niște porci”, se va confrunta cu același „porc”
Kremlinul le pregătește un ”Acord de loialitate” străinilor care doresc să intre în Rusia
Modelul ”agenților străini” îi face cu ochiul lui Orban: Fidesz depune un proiect de lege privind „protecția suveranității naționale”
Moscova interzice accesul în țară pentru 11 deputați PAS. Chișinăul: Menținem poziția împotriva dezinformării / Maia Sandu ajunge în Ucraina
Rușii anunță că un pilot ucrainean a „defectat” și a aterizat în Rusia cu un Su-27 după un scenariu cusut cu ață albă. Ucraina neagă denunțând o „operațiune psihologică” rusă
Zelenski: Kremlinul plănuiește o campanie de destabilizare a Ucrainei. Există riscul declanşării unei lovituri de stat
„Scandalul” manualelor și „limba moldovenească”, explicat logic de Ucraina. România poate sta liniștită: Limba română e recunoscută
Cine mișcă-n front, merge la închisoare. Cel mai recent exemplu arată de ce Putin are zero opoziție: 7 ani de carceră pentru câteva hârtii anti-război
Panică, discreditare şi tentative de asasinat. Rusia a lansat un nou atac informațional asupra Ucrainei, numit Maidan-3
Presa rusă de stat în degringoladă. După ce agențiile de presă au anunțat “o regrupare” a trupelor ruse “în poziții mai avantajoase” mai la est de Nipru, știrile au fost retrase
Purtătorul de cuvânt al MAE i-a răspuns Mariei Zaharova: Pentru cei care refuză să accepte realitatea, limba moldovenească nu există. Există dovezi istorice
Serviciul de informații al apărării din Ucraina: Știri false despre moartea lui Putin, menite să testeze reacția rușilor
Foreign Policy: România, câmp de luptă pentru propaganda rusă. Degeaba avem Patriot și Himars. Dacă pică în mâinile Kremlinului, s-a terminat
Hamas s-a infiltrat duminică până la un punct de control israelian. Israelul extinde operațiunile în Gaza, dar pare că a pierdut prima rundă în războiul informațional
UE pregătește noi sancțiuni pentru Rusia, în timp ce serviciile de informații ale SUA avertizează 100 de țări despre amestecul Rusiei în procesele electorale ale acestora
Rusia se laudă că folosește aruncătoare de flăcări TOS-2 Solntsepek pe care prizonierii ucraineni le consideră printre „armele teribile ruse”
Responsabil de crime de război abominabile în Ucraina, Putin se declară un „om al păcii” și avertizează Israelul înainte de invadarea Gazei
Zelenski: Vor fi pași comuni cu România pentru apărarea antiaeriană a porturilor de la Dunăre / Cele două țări au convenit un Parteneriat Strategic (Iohannis)
Medvedev trasează direcția propagandei ruse: Israelul a fost atacat cu arme NATO ajunse în Gaza din Ucraina
Rusia folosește cu succes termenul de "agent străin" pentru a manipula opinia publică - agenția britanică de informații
Șefa Agenției federale ruse pentru problemele tineretului a anunțat transformarea totală a tinerilor ruși în patrioți
Presa rusă de propagandă publică o înregistrare video în care apare din nou ''în viaţă'' comandantul Flotei ruse din Marea Neagră

Ştiri Recomandate

Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Diplomat israelian: Rusia este interesată de un război major în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiți pentru diferite scenarii
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Industria de apărare din România face primii pași pentru a se implica în posibila achiziție de blindate turcești Cobra II 4x4 pentru Armată
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Studiul „Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat”, prezentat în SUA. NSC: E necesară o strategie americană pe termen lung la Marea Neagră
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac
pixel