Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia testează tancul amfibiu ușor Sprut-SDM1 în acvatoriul Mării Negre
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
Serviciul de presă al corporației de stat Rostec din Federația Rusă a informat, pe 16.07.2021, că, în Marea Neagră, se desfășoară etapa a doua a testelor de stat ale tancului amfibiu ușor Sprut-SDM1, în care este verificat complexul armamentelor de la bord.

“În cadrul etapei a doua a testelor de stat este verificată funcționarea tunului antitanc 2S25 cu calibrul de 125 de milimetri și eficiența acestuia în condiții de calm și de mare agitată de gradul trei”, se arată într-un comunicat de presă al Rostec, preluat de agenția Tass.

Pe timpul primei etape a testelor de stat ale tancului în Marea Neagră acesta a demonstrat a navigabilitate mare și a confirmat posibilitățile ambarcării în nave mari de desant.

După cum au anunțat reprezentanții Rostec, în această toamnă vor continua și testele climatice. Tancul și-a dovedit deja eficiența la temperaturi ridicate și urmează să fie testat și în perioada rece.

“Este planificat ca ciclul testelor de stat să fie finalizat la începutul anului 2021. În funcție de rezultatele acestora, documentația de proiectare a tancului amfibiu ușor va primi clasificarea O1, care permite producerea în serie a acestuia și recomandarea pentru introducerea în dotarea armatei ruse”, au menționat reprezentanții corporației de stat.

Dezvoltat de holdingul Complexe de mare precizie din cadrul corporației de stat Rostec, tancul amfibiu ușor Sprut-SDM1 este dotat cu un tun cu calibrul de 125 de milimetri, fiind comparabil ca putere de foc cu tancul T-90MS.

“În primul rând, tancul Sprut este dezvoltat pentru Trupele de Desant Aerian ale Federației Ruse, însă pentru acesta există interes și din partea unor clienți străini. Ne orientăm îndeosebi către piețele din India, Asia și Orientul Apropiat”, au spus reprezentanții Rostec.

Armamentele tancului includ muniție explozivă, cumulativă cu fragmentație și perforantă, precum și muniție cu detonare la distanță. Tancul poate distruge ținte aflate la o distanță de până la cinci kilometri. Acesta are un echipaj format din trei militari și poate atinge o viteză de 70 de kilometri pe oră pe uscat și de 10 kilometri pe oră pe apă.

Comentariul autorului: Noul tanc amfibiu ușor Sprut-SDM1 este capabil să efectueze marșuri de aproximativ 500 de kilometri fără realimentare. Acesta poate fi transportat cu nave mari de desant și cu avioane militare de transport și poate fi desantat, prin parașutare și prin debarcare, cu echipajul în interiorul mașinii.

Probabil, după finalizarea testelor, tancul va fi introdus cu prioritate în dotarea Diviziei 7 Desant-Asalt - Novorossiysk din cadrul Trupelor de Desant Aerian ale Federației Ruse. Forțele principale ale diviziei sunt reprezentate de două regimente de desant-asalt, dislocate la Novorossiysk și Stavropol, un batalion de desant-asalt, dislocat la Feodosia, în Peninsula Crimeea, și un batalion de tancuri.

Pe baza batalionului de desant-asalt din Crimeea și a Brigăzii 56 Desant-Asalt - Kamyshin, până la 01.12.2021, va fi format Regimentul 56 Desant-Asalt, care va deveni al treilea regiment al diviziei.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Cu o industrie de apărare tot mai activă, Ungaria va produce blindate de luptă Gidran 4x4 în parteneriat cu Turcia
De ce achiziționează România doar 26 de lansatoare Javelin? Sistemele americane intră în dotarea unității de elită a Armatei, forțele speciale
România are deja o baterie Patriot complet funcțională și se pregătește pentru operaționalizarea celui de-al doilea sistem
K9, livrate la timp pe bandă rulantă. Polonia primește încă 18 obuziere K9 Thunder, o soluție aflată și pe masa României
Forțarea cursurilor mari de apă: Diviziile americane vor avea câte o brigadă de geniu
Un militar român e „cel mai bun luptător” într-o competiție din SUA. Probele deosebit de dificile au inclus efort fizic masiv, mental și operațiuni tactice urbane
Tancurile Merkava au intrat în Khan Younis. Israelul avansează în Gaza și, în premieră, artileria lovește cu obuziere de pe teritoriul Fâșiei
HIMARS e de azi hipersonic. SUA au început livrarea noilor rachete PrSM. Versiunile viitoare vor lovi și ținte în mișcare la 1.000 km distanță
Francezii sunt optimiști că Eurotank va vedea lumina zilei în ciuda zvonurilor. Tancul franco-german de ultimă generație a „apărut” din nou în public
”Am capturat un Bradley al ucrainenilor din 'no man's land' și îi vom afla toate punctele slabe”. Rușii susțin că IFV-ul american pare a fi o versiune modernă
Emiratele Arabe Unite au angajat sute de veterani americani pentru a-și moderniza armata, cooptând inclusiv generali cu 4 stele
M2 Bradley a supraviețuit pe frontul din Ucraina după o lovitură directă de rachetă antitanc (video)
SUA vor redeschide liniile de producție pentru blindatele M2 Bradley și obuzierele M777. ”Avem comenzi pentru sute de unități noi”
Cu ce armament militar nou a defilat Armata României: De la blindate JLTV, la radare GSR. În premieră, a fost prezentat și avionul Bombardier 75 al MAI
Președintele bulgar pro-rus s-a opus prin veto furnizării către Ucraina a blindatelor sovietice BTR-60. Rumen Radev vorbește de „protejarea granițelor bulgare”
Tancul T-90M primește o ”modernizare” rapidă: Inginerii ruși au instalat blindaj Kontakt-1 și plasă pentru protecția anti-dronă
Polonia va cumpăra încă 150 de obuziere sud-coreene K9 și va avea o artilerie de temut, cu peste 1.000 de obuziere autopropulsate
România se pregătește să primească primul tanc american Abrams din cele 54 cumpărate. Abrams - primul tanc cu adevărat modern din istoria Armatei
Premieră în România: Forțele speciale defilează cu noile blindate americane JLTV, alături de mașini Land Cruiser, model 2022, echipate cu mitraliere
Forțați de situația din teren, ucrainenii apelează uneori la tactica sacrificării unor blindate
Tancul Leopard 2A8 atrage toate privirile: Un grup de cinci state europene va achiziționa cea mai modernă versiune a tancului german
Ucraina păstrează în rezervă tancurile americane Abrams M1A1. Acestea ar putea fi folosite pe câmpul de luptă în primăvara anului viitor
Obuzierul NORA B52, mândria industriei sârbe de apărare, revitalizează cooperarea militară dintre Serbia și Algeria
Zi încărcată pentru Armata Poloniei: Au sosit din SUA 26 de tancuri M1A1 Abrams și 11 lansatoare Himars
România mai are o șansă să salveze proiectul Saur 2, dar blindatul românesc amfibiu trebuie „schimbat la față”. Industria anunță că e pregătită
Militarii taiwanezi s-ar putea antrena în viitor pe teritoriul SUA
Cum explică Armata României că un sistem Patriot a ratat lansarea unei rachete. Spînu: Într-o situație reală de luptă nu ar fi existat niciun impact
Ucraina va avea 200 de tancuri Leopard 1A5, dar nu-și permite luxul să renunțe la vechile tancuri sovietice T-72
Forțele pentru Operații Speciale americane au pierdut cinci militari și un elicopter într-un accident din estul Mării Mediterane

Ştiri Recomandate

Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
pixel