Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia spune că aderarea Ucrainei e un pas extrem de periculos. Rudenko: NATO știe că vor exista consecințe
Conflicte militare în defășurare
Data publicării:
Aderarea Ucrainei la NATO ar constitui un pas extrem de periculos, care va forţa Moscova să reacţioneze, a declarat joi ministrul adjunct rus de externe Andrei Rudenko, într-un interviu acordat agenţiei de presă oficiale RIA Novosti și citat de Agerpres.
Sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina
Sursă foto: Ministerul Apărării din Ucraina

Rudenko a comentat astfel o recentă declaraţie făcută de ministrul american al apărării, Lloyd Austin, în timpul vizitei sale la Kiev, în cursul căreia a afirmat că ţările terţe nu au drept de veto asupra problemei aderării Ucrainei la NATO, iar Washingtonul sprijină Kievul în aspiraţiile sale.

Nu este prima oară când se fac auzite astfel de declaraţii din partea unor reprezentanţi ai Alianţei Nord-Atlantice, aspect de altfel menţionat şi în documentele de constituire a NATO, a afirmat Rudenko. "Totuşi ne vom orienta nu după poziţia oficială, ci după paşii concreţi" făcuţi în această direcţie, a spus înaltul responsabil diplomatic rus.

"Întrucât acestea sunt negocieri între NATO şi Ucraina, lor le revine să decidă ce şi cum, dar noi am avertizat, orice pas va avea consecinţe. NATO cunoaşte poziţia noastră cu privire la Ucraina", a declarat ministrul adjunct de externe rus.

"Ucraina are dreptul de a-şi decide propria politică externă viitoare şi ne aşteptăm ca ea să poată să o facă fără nicio ingerinţă din exterior", a afirmat marţi la Kiev ministrul american al apărării, în cadrul turneului său în ţări din regiunea Mării Negre, potrivit Reuters şi Interfax-Ukraina.

Kremlinul a declarat în vară că problema aderării Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică este un subiect pe care Rusia îl urmăreşte îndeaproape şi care pentru Federaţia Rusă este "într-adevăr o linie roşie", potrivit agenţiilor de presă ruse.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot. Guvernul elen iese cu clarificări: Nu se pune problema de așa ceva
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
Marina rusă pierde o navă valoroasă, de dinainte de Primul Război Mondial: Nava de salvare Komuna avea capacități unice pentru Flota din Marea Neagră
Forțele ruse au capturat un Leopard 2A6 al armatei ucrainene (FotoVideo): Este de așteptat ca tancul capturat să fie supus unei examinări înainte de a fi prezentat publicului
Şeful spionajului militar ucrainean: Ucraina se va confrunta cu o situație dificilă începând cu jumătatea lunii mai, dar nu se va întâmpla un Armaghedon
Rușii se apropie de încercuirea orașului Chasiv Iar. Trupele ruse au preluat controlul asupra localității Bogdanivka
Rușii avansează rapid pe front, profitând de lipsa de sisteme de apărare cu care se confrunta forţele ucrainene: Aviaţia rusă ataca nestingherită orașului Chasiv Yar
Decizie istorică în SUA. Ajutorul militar pentru Ucraina a fost votat în Camera Reprezentanților. O uriașă gură de oxigen pentru forțele Kievului
Baza unei unități paramilitare a armatei irakiene a fost bombardată (Foto/Video): Statele Unite precizează că nu sunt implicate
Un colonel rus de rang înalt a fost ucis în urma unui atac efectuate de Ucraina asupra orașului Luhansk
"Ucraina nu ne va dezamăgi, iar noi să nu-i dezamăgim pe ei". Mass-media și analiştii occidentali comentează atacul rusesc de la Dnipro și doborârea bombardierului rusesc Tu-22
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac

Ştiri Recomandate

Surpriză mare: Germania optează pentru ca avioanele sale F-35 să fie fabricate în SUA, nu în Europa. Întrebarea e ce se întâmplă cu fabrica de fuzelaj de F-35 din Germania?
UE a decis ca veniturile din activele rusești înghețate să fie folosite pentru a ajuta militar Ucraina. Suma estimată e de aproximativ 3 miliarde de euro
Primul înalt oficial român care admite sprijinul militar către Ucraina. Iar Patriot se alătură unei liste lungi care conține lansatoare APRA-40 sau blindate TAB-71
Polonia cere UE să dezvolte un sistem comun de apărare aeriană: Avem nevoie de cel puțin 100 de miliarde de euro pentru apărarea comună
China a lansat varianta chinezească de Kinjal, de pe un bombardier H-6K. Rușii lansează racheta diferit, fapt pentru care consideră Kinjal hipersonică
Liderul italian pro-rus Matteo Salvini i-a sugerat lui Macron „să se trateze” după ce Franța a vorbit despre trupe occidentale în Ucraina
Un M2 Bradley a distrus un blindat MT-LB rusesc pe câmpul de luptă din Ucraina (Foto/Video)
Jumătate dintre rachetele nord-coreene lansate de Rusia în Ucraina nu au funcționat
Rușii avansează pe linia frontului, în pofida ajutoarelor furnizate ucrainenilor de către SUA: Multe dintre echipamentele de care Ucraina are nevoie sunt foarte scumpe
Lavrov spune că „descendenții lui Napoleon Bonaparte, în colaborare cu anglo-saxonii” vor din nou să învingă Rusia
Ucraina încă poate câștiga, totul ține de strategie: SUA și aliații săi ar trebui să accelereze livrarea de avioane F-16
Nemții au dezvoltat un nou tip de obuz de 155 mm pe care îl vor testa cu ajutorul Ucrainei. Obuzele vor putea lovi la 100 km distanță
Trupele ruse au executat noi atacuri combinate asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Termocentralele vestice Dobrotvorskaya și Burshtynskaya au fost distruse
România pregătește un sistem Patriot pentru Ucraina. Iohannis spune însă că sistemul operațional rămâne în țară
Biden a mulțumit României: Puține state Aliate se pot lăuda cu ceea ce România a făcut pentru Europa și întreaga lume
Aliații își testează apărarea antiaeriană integrată în Europa. Se exersează interceptarea inclusiv de muniție nucleară deținută de Rusia
Românii, cei mai mari susținători ai unei armate europene. Deși există critici la adresa UE, procentul pentru Roexit sau ieșirea din NATO e aproape inexistent
Cum văd rușii amenințarea F-16. Rușii insinuează că avioanele F-16 donate Ucrainei ar dispune de capacități nucleare, dar uită de Su sovietice
Romania prepares to transfer a Patriot system to Ukraine
O rețea coordonată de FSB-ul rusesc, destructurată de Serviciul ucrainean de Securitate. Președintele Ucrainei urma să fie asasinat într-un atac cu rachete antitanc
„Războiului stelelor” în Marea Neagră: Ucraina și-a echipat dronele maritime Magura V5 cu rachete aer-aer R-73 împotriva elicopterelor rusești
Ministerul britanic al Apărării a fost ținta unui atac cibernetic. Hackerii, bănuiți de legături cu guvernul chinez
Spania nu ezită și se ține de cuvânt. Spaniolii au livrat Ucrainei rachete interceptoare pentru atât de necesarele sisteme Patriot
Fratele mai mic a furat startul: În Belarus a început o verificare a structurilor militare dotate cu arme nucleare tactice
Doar șase țări din UE își trimit reprezentanți inaugurarea mandatului cu numărul 5 al lui Putin. România nu a participat
China provoacă în stil rusesc. Un avion de luptă chinez a lansat contramăsuri termice în imediata apropiere a unui elicopter MH-60R Seahawk australian
Moldova își propune să reintegreze Transnistria înainte de aderarea la UE. Maia Sandu: Dar luăm în calcul toate scenariile. Rusia testează în Moldova tot ce ține de războiul hibrid
Armata israeliană atacă în Rafah
Noul Bradley, cu „pumn de fier” israelian. Sistemul de protecție Iron Fist, integrat pe cea mai modernă versiune a legendarei mașini de luptă americane
Președintele Klaus Iohannis va fi primit de Joe Biden la Casa Albă. Războiul împotriva Ucrainei și situația de la Marea Neagră, pe agenda discuțiilor din SUA
O armată de țestoase (Video). Rusia a prezentat o nouă ciudățenie mecanizată pe front: Un tanc-țestoasă uriaș, împotriva dronelor
Concluziile gen. Sîrski și tactica Ucrainei pe flancul Estic greu încercat unde Rusia deține superioritatea și atacă zilnic pe două direcții la vest de Donețk
pixel