Miniștrii de externe din Iran și Rusia au semnat un acord de colaborare privind securitatea informațiilor din domeniul cibernetic.
Conform acordului semnat de semnat de ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif și omologul său rus Sergey Lavrov, Iranul și Rusia vor coopera în diverse domenii, precum consolidarea securității informațiilor, lupta împotriva infracțiunilor comise prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, asistență tehnică și tehnologică și cooperare internațională, inclusiv detectarea, coordonarea și colaborarea în organizații regionale și internaționale pentru a asigura securitatea națională și internațională, transmite agenția Tasnim.
Noul acord este văzut ca o piatră de hotar în programele de securitate cibernetică dintre Iran și Rusia.
În 2015, Teheran și Moscova au ajuns la un acord preliminar pentru a lucra împreună în domeniul apărării cibernetice.
Șeful Organizației de Apărare Civilă a Iranului a dezvăluit planuri de cooperare comună axate pe schimbul de informații, interacțiunea împotriva amenințărilor și apărarea comună.
Citește și: Canada, vizată de ameninţări cibernetice din partea Chinei şi Rusiei