Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia publică imagini rare cu testarea armamentului de pe Su-57 (Video)
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
În cursul acestei săptămâni, pe rețeaua de socializare rusă Telegram, au apărut mai multe imagini, dar şi un material video cu momentul în care cel mai nou avion de vânătoare ale Rusiei, Su-57, este supus unei etape de testare la sol a sistemelor de arme – încercări de tragere cu tunul din dotare de 30 de mm.
Su-57, sursă foto: United Aircraft Corporation
Su-57, sursă foto: United Aircraft Corporation

Potrivit publicaţiei The Drive, analiştii săi OSINT, care se ocupă de secţiunea The War Zone a revistei, au analizat imaginile apărute pe rețeaua de socializare rusă Telegram, ulterior şi pe YouTube, şi au ajuns la concluzia că după ce pe avionul Su-57 a fost anterior testată o gamă largă de rachete aer-aer, cu rază scurtă și lungă de acțiune, s-a trecut şi la testarea tunului de 30 de mm.

Sursa citată precizează că, în ciuda faptului că pe avionul Su-57 au fost testate mai multe tipuri de rachete moderne, industria rusă de apărare nu a renunţat la tunul de 30 de mm, cunoscut sub denumirea de GSh-30-1, deoarece, din câte se pare, acesta rămâne o componentă importantă din arsenalul acestei aeronave.

În imaginile apărute pe reţele de socializare se poate observa, conform descrierilor publicaţiei The War Zone, o aeronavă Su-57 nevopsită, folosită în etapa de testare la sol a sistemelor de arme – putându-se observa momentul declasării unei sesiuni de tragere cu tunul de 30 de mm, GSh-30-1, cunoscut și sub numele de 9-A-4071K. 

Sursa citată ţine să precizeze că data și locația în care a avut loc acesta etapa de testare nu se cunosc.

Tunul este încorporat în partea dreaptă a fuzelajului din față a avionului Su-57 și este prevăzută cu 150 de proiectile. În materialul video nu au fost făcute publice detalii despre îmbunătățirile aduse acestui tun de 30mm, dar se cunoaște că ar avea o greutate de aproximativ 110 kilograme și are o cadență de tragere de 1.500 de trageri pe minut.

 

Avionul Su-57 încă nu are motoarele pe care le merită, dar ruşii l-au făcut ''să zboare singur''

 

În ultima perioadă Su-57 a tot fost lăudat de industria rusă de apărare. Amintim că, în luna februarie, ca parte a unui lung şiri de laude aduse acestei aeronave, compania rusă Sukhoi a susţinut că a încorporat în cabina avionului Su-57 mai multe sisteme autonomie care vor permite aeronavei să ’’zboare singură”, în timp ce pilotul se concentrează pe identificarea şi lovirea ţintelor.

Nikita Dorofeev, șeful departamentului de pilotaj al Sukhoi Design Bureau, parte a companiei United Aircraft Corporation (UAC - controlată de Rostec), a declarat pentru revista New Horizons ca pe avionul Su-57 au fost instalate mai multe sisteme autonomie care vor permite aeronavei să ’’zboare singură”. Dorofeev susţine că, după decolare și înainte de aterizare, poate să nu piloteze deloc, ci să se concentreze să identifice şi să lovească ţinte.

Avionul Su-57 ar dispune de de o multitudine de sisteme care îi indica pilotului pilotului o cantitate mare de date şi informații despre situația și funcționarea sistemelor aeronavei. Rostec susţine că datele vor fi afișate în funcție de faza misiunii și de sarcinile pe care pilotul trebuie să le îndeplinească, fără ca acesta să fie ’’bombardat’’ cu informaţii de care nu are nevoie.

Su-57 este un avion de luptă multi-rol din a V-a generație, conceput pentru a distruge toate tipurile de ținte aeriene, terestre și navale, cel puţin asta susţine Rusia. Avionul Su-57 dispune de tehnologie stealth; este capabil să zboare la viteze supersonice și este dotat cu cele mai avansate echipamente radio-electronice. Armamentul avionului va include, în special, rachete hipersonice.

 

În ciuda tuturor laudelor pe care Rostec le aduce avionul Su-57 – fiind un aparat de zbor tot mai autonomo – marea problemă rămân motoarele

 

Primul zbor efectuat cu un Su-57 a avut loc în 2010, iar primul aparat de acest timp s-a prăbușit în timpul unui test de zbor, în decembrie 2019.  

Oficialii ruşi din domeniul apărării au declarat atunci că accidentul s-ar fi produs datorită unor defecţiuni tehnice apărute la sistemul de control. O comisie guvernamentală de experţi a fost fondată pentru a investiga accidentul, dar nu a fost realizat niciun raport care să fie prezentat public.

În același an, armata rusă a comandat 76 de avioane Su-57. Costul unui singur Su-57 ar putea fi de aproximativ 3 miliarde de ruble (40 de milioane de dolari SUA). Avionul este echipat cu motorul AL-41F1, care este utilizat și pe Su-35.

Publicaţia rusă Topcor.ru, cunoscută ca fiind una de propagandă, a publicat luna trecută un articol despre așteptările și etapele pe care trebuie să le treacă noul sistem de propulsie instalat pe avioanele Su-57.

Rusia va avea, în anul 2022, un nou sistem de propulsie pentru avionul Su-57, cunoscut sub numele de ''Produsul 30'' [Izdelie 30]. Tot în acelaşi an, rușii se așteaptă să primească un număr mai mare de avioane Su-57, mult mai mare decât cel comandat până în prezent. Odată cu dezvoltarea noului motor, Moscova încetinește în mod deliberat producția în serie a aeronavei, susține publicația rusă.

Astăzi, pe avioanele Su-57 este instalat motorul AL-41F1, care, potrivit inginerilor militari din industria aeronautică, este o versiune îmbunătățită a motorului AL-41.

AL-41F1 este considerat un motor bun, iar diferența dintre el şi motorul F119 – instalat pe avioanele de luptă F-22 –  este destul de mică – dezvoltă cu doar 9% mai puțină putere decât cel american, cel puţin asta susţin ruşii.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Premierul Ciolacu dă asigurări că fabrica de pulberi care va fi construită în România, și din finanțare UE, va fi „cea mai modernă”
România are planuri mari: Drone maritime de suprafață și drone submarine. Lecția predată de Ucraina în Marea Neagră, învățată
Una din marile puteri ale Asiei se alătură programului Eurodrone. Drona dezvoltată de industria europeană, la un pas să intre pe piața asiatică
Norocul României vine tot de la UE: Finanțare pentru o fabrică de pulberi construită în România de nemții de la Rheinmetall alături de ROMARM
„Triunghiul Weimar” s-a angajat să obțină mai multe arme pentru Ucraina
Noutăți și vești bune pentru Armata României. Momentul livrării primelor sisteme antiaeriene portabile KP-SAM Chiron din Coreea a fost anunțat
Dovadă că ajutorul din partea SUA este crucial pentru Ucraina: Opt obuziere americane M777 au fost dezmembrate pentru a repara unul singur
Au deschis șampania la Avioane Craiova. A avut loc primul zbor al unui avion IAR-99 SM modernizat din lotul celor 10 (Video)
Compania germană Rheinmetall intenționează să deschidă cel puțin 4 fabrici de armament în Ucraina
Numitor comun pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei: Rachete de ultimă generație AIM-120 și AIM-9X. Diferențe însă într-un acord gigant anunțat de SUA
Statele Unite anunță o producție la capacitate maximă pentru programul F-35 Lightning II
La ce altitudine și cu ce viteză a zburat Kaan, avion turc de generația a 5-a. După ce euforia a trecut turcii se confruntă cu prima problemă mare
Germania nu este împotriva trimiterii de rachete Taurus în Marea Britanie dacă Londra trimite Storm Shadows în Ucraina
Europa nu e încă pregătită de un război cu Rusia. Airbus propune unificarea proiectelor avioanelor de generația a 6-a Tempest și FCAS și renunțarea la rivalități
Europa contraatacă în încercarea de a rupe hegemonia industriei SUA pe piața de armament. România poate sparge gheața printr-o achiziție comună condusă de Franța
Rusia lansează producția în serie a bombelor M54 de 1,5 tone. Ucraina trebuie să se pregătească pentru momentul în care Forțele Aerospațiale Ruse vor utiliza intens aceste arme
Cehia a colectat fondurile necesare pentru achiziționarea unui prim lot de 300.000 de obuze de artilerie destinate armatei ucrainene
Marea Britanie încearcă să motiveze tot mai mult Germania pentru a ajuta substanţial Ucraina: Trimiterea rachetelor Taurus nu va duce la escaladarea războiului
US Army testează un prototip de mortier autopropulsat foarte avansat tehnologic
Serviciile lituaniene dezvăluie că Rusia are resurse pentru încă doi ani în Ucraina. SUA: Rușii sunt contracronometru, ”își consumă lichiditățile”
Când ajung dronele Bayraktar achiziționate de România? TB2 vor fi operaționalizate de un batalion din vestul țării, pregătirea fiind în desfășurare
Dacă accesul Rusiei la componente occidentale este blocat, Putin va fi obligat să oprească maşinăria de război
O gură de oxigen pentru Armata Ucrainei. Cehia este aproape de un mare succes cu inițiativa de a procura muniție de artilerie pentru Kiev
Investigație: Un traficant de arme estonian a furnizat echipamente Ucrainei la prețuri supraevaluate
Un sistem NASAMS a lansat în premieră, cu succes, nouă rachetă modernizată cu rază lungă de acțiune AMRAAM-ER
Uniunea Europeană prezintă prima strategie industrială de apărare: Achiziţia de ''echipamente militare europene'' ar trebui să fie o prioritate
Noile tancuri T-14 Armata își iau adio de la războiul împotriva Ucrainei. Rusia a pus proiectul în stand by, fiind imposibil să țină pasul cu sancțiunile
Întârziere la întârziere la Avioane Craiova. Se depun eforturi mari pentru ca primul IAR-99 Șoim să efectueze zborul inaugural
Lipsa prafului de pușcă, o mare problemă în sprijinul Ucrainei. Țările din nord vin cu o alternativă la materia primă adusă din China
Surprinzător sau nu, și viitoarele fregate olandeze cu capacități de apărare hipersonică ar putea fi construite în România

Ştiri Recomandate

Şeful de stat major al armatei germane: În cinci-opt ani, Rusia ar putea fi pregătită să atace teritoriul NATO, deoarece a trecut la o economie de război
"Ucraina merită o a doua șansă pentru a contraataca". Se cere Congresului SUA să aprobe un ajutor suplimentar pentru a ajuta Ucraina să obțină victoria
Decizie istorică azi în SUA. Aprobarea ajutorului militar Ucraina-Israel ar fi o uriașă gură de oxigen pentru forțele Kievului
Rușii avansează rapid pe front, profitând de lipsa de sisteme de apărare cu care se confrunta forţele ucrainene: Aviaţia rusă ataca nestingherită orașului Chasiv Yar
Secretarul general al NATO se pronunță asupra doborârii bombardierului rusesc Tu-22: Ucraina are dreptul la autoapărare
O nouă demonstrație de forță a SUA: 12 bombardiere B-2 „stealth” în aer deodată
Kaan, primul avion cu caracteristici stealth dezvoltat de Turcia: Al doilea prototip se apropie de finalizare, urmează testele de zbor
Atacul Israelului asupra Iranului - Mass-media a difuzat imagini realizate din satelit cu stația radar avariată
Baza unei unități paramilitare a armatei irakiene a fost bombardată (Foto/Video): Statele Unite precizează că nu sunt implicate
Cinci nevoi urgente ale Ucrainei, prezentate în timpul reuniunii Consiliului Ucraina-NATO: Cel mai important, viteza de reacţie pe care o au aliaţii occidentali
Țările Baltice cer insistent Congresului SUA să deblocheze ajutorul pentru Ucraina: Este necesar sprijinul SUA, iar noi vom face și mai mult pentru a ajuta
Un colonel rus de rang înalt a fost ucis în urma unui atac efectuate de Ucraina asupra orașului Luhansk
Şeful spionajului militar ucrainean explică modul în care Ucraina distruge aviația strategică rusă: Bombardierul rusesc Tu-22M3 a fost doborât de sistemul de rachete S-200
"Ucraina nu ne va dezamăgi, iar noi să nu-i dezamăgim pe ei". Mass-media și analiştii occidentali comentează atacul rusesc de la Dnipro și doborârea bombardierului rusesc Tu-22
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Diplomat israelian: Rusia este interesată de un război major în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiți pentru diferite scenarii
Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
pixel