Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia nu vrea să audă de otrăvire. Un expert rus crede că Navalnîi e în comă după ce a ratat micul dejul
Propagandă/Dezinformare
Data publicării:
Un expert toxicologic rus care a analizat dosarul medical al lui Alexei Navalnîi a declarat că opozantul ar fi putut fi victima unei probleme de digestie, a abuzului de alcool sau a oboselii, respingând diagnosticul de otrăvire stabilit de Germania, în timp ce Kremlinul susţine că îşi doreşte un dialog cu Berlinul în acest caz, relatează Agerpres, citând AFP şi Reuters.
Aleksei Navalnîi, principalul opozant al regimului lui Putin
Aleksei Navalnîi, principalul opozant al regimului lui Putin

"Organismul său nu a reacţionat la otravă, aşa că nu a fost vorba de asta. Este un lucru evident", a afirmat Aleksandr Sabaev, toxicolog-şef al regiunii Omsk, unde a fost îngrijit opozantul rus la sfârşitul lunii august înainte de a fi transferat în Germania.

Citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti, el a adăugat că nu a fost găsită nicio urmă de otrăvire după analiza plămânilor, ficatului şi rinichilor lui Navalnîi.

Medicii ruşi au afirmat că nu au identificat prezenţa unui agent neurotoxic de tip Noviciok, contrar concluziilor autorităţilor germane. 

 

Expertul rus spune că starea lui Navalîi s-ar putea datora inclusiv faptului că nu a luat ... micul dejun



În ceea ce îl priveşte, expertul rus a spus că degradarea subită a stării de sănătate a opozantului rus ar fi putut fi cauzată de "orice factor extern", inclusiv "de simplul fapt că nu a luat micul dejun" sau de probleme de digestie.

"Situaţia a putut fi cauzată nu doar de un regim alimentar, dar poate şi de un abuz de alcool de care noi nu avem cunoştinţă. Ea ar fi putut fi provocată de stres sau de oboseală", a adăugat el.

"Ea ar fi putut fi legată chiar şi de vreme: o perioadă lungă de expunere la soare sau, dimpotrivă, o răcire", a mai spus expertul rus.

Principal opozant al Kremlinului şi militant anticorupţie, Alexei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost spitalizat în Siberia la sfârşitul lui august după ce i s-a făcut rău în avion. El a fost apoi transportat la un spital din Berlin, unde rămâne într-o stare gravă.

Conform guvernului german, analize aprofundate au oferit "probe fără echivoc" că împotriva sa a fost folosit un agent neurotoxic de tip Noviciok, conceput în perioada sovietică în scopuri militare. Berlinul vrea ca vinovaţii să fie traşi la răspundere.

Rusia nu a deschis până acum o investigaţie şi a spus că nu există dovezi ale unei fapte penale.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, Moscova îşi doreşte să afle de la Germania ce substanţă l-a făcut pe Navalnîi să cadă bolnav.


Separat, un tribunal rus a transmis vineri că a respins o plângere înaintată de aliaţi ai lui Navalnîi care acuzau Comisia de Anchetă, care se ocupă de investigarea potenţialelor crime majore, de inacţiune în legătură cu ceea ce ei consideră a fi o tentativă de asasinat.

 

Zeci de europarlamentari cer sancțiuni după otrăvirea lui Navalîi

 

Pe de altă parte, peste 100 de membri ai Parlamentului European solicită sancţiuni împotriva celor responsabili de atacurile contra reprezentanţilor opoziţiei şi jurnaliştilor în Rusia, după otrăvirea politicianului Aleksei Navalnîi.

Într-o scrisoare deschisă adresată şefului diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, eurodeputaţi din mai multe grupuri politice cer o ''anchetă integrală şi transparentă'' asupra cazului Navalnîi.

''Totuşi, rămânem extrem de sceptici că autorităţile ruse doresc să ancheteze contextul real al acestei infracţiuni'', susţin semnatarii scrisorii, amintind de cazurile Ana Politkovskaia şi Serghei Skripal


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Discurs de dictator: Biden “vorbește prostii”, Rusia nu doar că nu va ataca niciun stat NATO, dar vrea dezvoltarea relațiilor cu acestea
Alegerile anticipate din Serbia au intrat în vizorul Moscovei. Vectorii de influență lucrează peste program
Putin a susținut prima conferință anuală de presă de la începutul invaziei din Ucraina: ”Va fi pace când ne vom atinge obiectivele”
Ofensiva rusă a intrat în cea mai periculoasă etapă și trece la „desant” propagandistic: ”SUA acceptă ca Ucraina să rămână în granițele Liovului”
”Războiul a șters 15 ani de modernizare a Armatei”. Pierderile Rusiei în Ucraina sunt uluitoare, dar Kremlinul știe să ascundă problemele sub preș
Granițele Rusiei nu se termină nicăieri. Kremlinul a venit cu un mesaj provocator, chiar lângă granița cu Estonia
Putin îi ia în vizor pe baltici, din cauza minorității ruse. Dacă Letonia „îi tratează pe rușii locali ca pe niște porci”, se va confrunta cu același „porc”
Kremlinul le pregătește un ”Acord de loialitate” străinilor care doresc să intre în Rusia
Modelul ”agenților străini” îi face cu ochiul lui Orban: Fidesz depune un proiect de lege privind „protecția suveranității naționale”
Moscova interzice accesul în țară pentru 11 deputați PAS. Chișinăul: Menținem poziția împotriva dezinformării / Maia Sandu ajunge în Ucraina
Rușii anunță că un pilot ucrainean a „defectat” și a aterizat în Rusia cu un Su-27 după un scenariu cusut cu ață albă. Ucraina neagă denunțând o „operațiune psihologică” rusă
Zelenski: Kremlinul plănuiește o campanie de destabilizare a Ucrainei. Există riscul declanşării unei lovituri de stat
„Scandalul” manualelor și „limba moldovenească”, explicat logic de Ucraina. România poate sta liniștită: Limba română e recunoscută
Cine mișcă-n front, merge la închisoare. Cel mai recent exemplu arată de ce Putin are zero opoziție: 7 ani de carceră pentru câteva hârtii anti-război
Panică, discreditare şi tentative de asasinat. Rusia a lansat un nou atac informațional asupra Ucrainei, numit Maidan-3
Presa rusă de stat în degringoladă. După ce agențiile de presă au anunțat “o regrupare” a trupelor ruse “în poziții mai avantajoase” mai la est de Nipru, știrile au fost retrase
Purtătorul de cuvânt al MAE i-a răspuns Mariei Zaharova: Pentru cei care refuză să accepte realitatea, limba moldovenească nu există. Există dovezi istorice
Serviciul de informații al apărării din Ucraina: Știri false despre moartea lui Putin, menite să testeze reacția rușilor
Foreign Policy: România, câmp de luptă pentru propaganda rusă. Degeaba avem Patriot și Himars. Dacă pică în mâinile Kremlinului, s-a terminat
Hamas s-a infiltrat duminică până la un punct de control israelian. Israelul extinde operațiunile în Gaza, dar pare că a pierdut prima rundă în războiul informațional
UE pregătește noi sancțiuni pentru Rusia, în timp ce serviciile de informații ale SUA avertizează 100 de țări despre amestecul Rusiei în procesele electorale ale acestora
Rusia se laudă că folosește aruncătoare de flăcări TOS-2 Solntsepek pe care prizonierii ucraineni le consideră printre „armele teribile ruse”
Responsabil de crime de război abominabile în Ucraina, Putin se declară un „om al păcii” și avertizează Israelul înainte de invadarea Gazei
Zelenski: Vor fi pași comuni cu România pentru apărarea antiaeriană a porturilor de la Dunăre / Cele două țări au convenit un Parteneriat Strategic (Iohannis)
Medvedev trasează direcția propagandei ruse: Israelul a fost atacat cu arme NATO ajunse în Gaza din Ucraina
Rusia folosește cu succes termenul de "agent străin" pentru a manipula opinia publică - agenția britanică de informații
Șefa Agenției federale ruse pentru problemele tineretului a anunțat transformarea totală a tinerilor ruși în patrioți
Presa rusă de propagandă publică o înregistrare video în care apare din nou ''în viaţă'' comandantul Flotei ruse din Marea Neagră

Ştiri Recomandate

Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
pixel