Rusia neagă folosirea Iskander în Nagorno-Karabah, după ce Armenia a acuzat că doar 10% dintre rachete au explodat
Autor: Cătălin Costea pe 26 feb, 16:08 | News

Pe 25 februarie, departamentul de presă al Ministerului Apărării din Federația Rusă a emis un comunicat prin care informează că Armenia nu a folosit complexele Iskander în ultimul conflict din Nagorno-Karabah, iar declarațiile premierului Nikol Pașinian despre eficiența acestora sunt “surprinzătoare”.

“Ministerul rus al Apărării a fost surprins de declarația prim-ministrului Republicii Armenia, Nikol Pașinian, potrivit căreia rachetele complexelor Iskander utilizate în Nagorno-Karabah de către Forțele Armate armene nu au explodat sau au explodat numai 10%", se precizează în declarația ministerului rus.

Reprezentanții militari ruși susțin că “dețin date confirmate, printre altele, de sistemul de control obiectiv, că niciunul dintre sistemele de rachete de acest tip nu a fost utilizat în timpul conflictului din Nagorno-Karabah. Toate munițiile de rachete se află în depozitele Forțelor Armate ale Republicii Armenia".

”Se pare că prim-ministrul Republicii Armenia, domnul Nikol Pașinian, a fost indus în eroare și, prin urmare, a folosit informații inexacte”, se menționează în declarație.

De asemenea, în poziția susținută de ministerul rus, se precizează că „sistemul de rachete operativ-tactice 9K720-E (”Iskander-E”) a fost testat și utilizat în mod repetat cu succes în condițiile de luptă din Republica Arabă Siriană împotriva grupărilor teroriste internaționale. Sistemul de rachete Iskander-E este cel mai bun din clasa sa din lume. Acest lucru este recunoscut de toți".

Pe 9 noiembrie, în media online din Armenia a circulat un video în care militari armeni filmau lansarea unor rachete și a sistemelor de lansare care, deși nu puteau fi clar distinse, par a fi Iskander. Imaginile au fost postate pe Youtube cu titlul “Armenia iskander tactical ballistic missile systems launching 9M723 missiles”.

 

În urmă cu două zile, președintele armean Armen Sarkissian l-a demis pe general-locotenentul Tiran Khachatrian din funcția de prim-adjunct al șefului Statului Major General al Forțelor Armate Armene, la propunerea premierului Nikol Pașinian. Miercurea trecută, ediția locală a “Yerevan Today” a publicat un articol intitulat „Declarația lui Pașinian privind rachetele Iskander l-a amuzat pe adjunctul șefului Statului Major General al Forțelor Armate Armene”. Cu o zi înainte, într-un interviu acordat site-ului de știri “1in.am”, Pașinian a răspuns declarației fostului președinte armean Serj Sargsian privind motivul pentru care sistemele de rachete tactice Iskander nu au fost utilizate împotriva inamicului în timpul războiului recent din Karabakh. Pașinian a declarat că, în timpul ostilităților, rachetele lansate de forțele armene „nu au explodat sau au explodat numai 10%”.

Statul Major al Forțelor Armate din Armenia, în poziția exprimată ieri, 25 februarie, a cerut demisia premierului Nikol Pașinian. Acest lucru s-a întâmplat după ce șeful guvernului l-a demis pe Tiran Khachatrian. Ca răspuns, premierul armean a anunțat „o tentativă de lovitură de stat” și a chemat cetățenii să se adune în Piața Republicii din Erevan pentru a „apăra idealurile„ revoluției de catifea”. Acesta a mai anunțat că a semnat o decizie de demitere a șefului Statului Major General, general colonelul Onik Gasparian, însă documentul nu a fost încă semnat de președintele republicii, Armen Sarkissian.

 

News Vezi toate articolele