Rușii au efectuat un duel cu rachete peste Marea Neagră
Autor: Ionel Copcea pe 15 oct, 10:52 | Forțele navale

Postul de televiziune propagandistic Zvezda al Ministerului rus al Apărării a informat, pe 15.10.2020, că, în cadrul Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au fost efectuate lansări de rachete comune cu complexul de rachete de coastă Utes și cu complexul de rachete antiaeriene Shtil de pe fregata Amiral Grigorovici.

Activitățile au făcut parte dintr-un exercițiu tactic planificat, cu dublă partidă, care a avut ca scop perfecționarea deprinderilor militarilor de pe navă în îndeplinirea misiunilor individuale de respingere a unui atac cu rachete al adversarului convențional.

În timpul exercițiului, echipajul de luptă pentru apărarea antiaeriană de la bordul fregatei Amiral Grigorovici a descoperit și a escortat o țintă aeriană, al cărui rol a fost jucat de o rachetă Progress, lansată de echipajul complexului staționar de rachete de coastă Utes.

Ulterior, racheta Progress a fost distrusă cu o rachetă a complexului Shtil de pe fregata Amiral Grigorovici, la o distanță de peste 10 kilometri de navă.

La misiunea de asigurare a raionului maritim din acvatoriul Mării Negre în care au avut loc lansările de rachete au participat peste 10 nave de luptă și auxiliare ale FRMN. Raionul a fost închis pentru navigație.

Comentariul autorului: Complexul staționar de rachete de coastă Utes din Crimeea aparține Brigăzii 15 Rachete și Artilerie de Coastă - Sevastopol din cadrul Corpului 22 Armată - Simferopol al Trupelor de Rachete de Coastă ale FRMN.

În compunerea brigăzii se află patru divizioane de rachete, respectiv două divizioane cu complexe mobile Bastion, un divizion cu complexe mobile Bal și un divizion cu complexul staționar Utes.

Acesta din urmă este dislocat în Munții Crimeii, la o altitudine de 500-600 de metri deasupra nivelului mării. Complexul întrebuințează rachete 3M44 Progress și rachete de croazieră modernizate de tip P-35B. Distrugerea țintelor navale se realizează cu ajutorul unei ogive explozive, cu o greutate de 1.000 de kilograme. În perspectivă, acesta va fi dotat cu rachete noi, modernizate.

În ultima perioadă, echipajele complexului Utes au participat la o serie de exerciții comune, de trei-patru ori pe an, cu fregatele Proiect 11356 din dotarea FRMN. Ultimul exercițiu de acest tip a fost executat pe 30.07.2020, cu fregata Amiral Essen.

 

 

 

 

 

 

 

Te-ar putea interesa și...
Forțele navale Vezi toate articolele