Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Romgaz vrea să achiziționeze participaţia Exxon în proiectul Neptun
News
Data publicării:
Romgaz va depune o ofertă pentru preluarea participaţiei Exxon în proiectul gazelor de mare adâncime din Marea Neagră în următoarele două luni, până la expirarea mandatului actual al directorului general interimar, a declarat, joi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat la evenimentul Black Sea Online Forum "Importanţa geostrategică şi economică a Mării Negre în actualul context european", organizat de publicaţia Financial Intelligence, transmite Agerpres.

Ministrul a fost întrebat care este capacitatea Romgaz de a gestiona proiectul Neptun Deep, având în vedere şi faptul că, momentan, are o conducere interimară.

"Am înţeles că există această temere în piaţă privind conducerea Romgaz. În momentul de faţă, atât directorul general, care este numit pe o perioadă de două luni, care acoperă exact perioada depunerii ofertei pentru achiziţia pachetului de la Exxon, Consiliul de Administraţie, directorul economic, toţi experţii din Romgaz au capacitatea de a dezvolta acest proiect. Nu ştiu dacă în România cineva are expertiză pentru mare adâncime, dar eu zic să le dăm această şansă celor de la Romgaz. Eu cred că Romgaz are capacitatea de a gestiona acest proiect", a răspuns Popescu.

Potrivit acestuia, în paralel va fi demarată procedura de selecţie şi definitivare a Directoratului şi Consiliului de Administraţie al companiei, în conformitate cu ordonanţa de urgenţă privind conducerea corporativă a întreprinderilor de stat. "Principala preocupare în acest moment este achiziţionarea participaţiei Exxon de 50% din Neptun Deep", a subliniat ministrul.

El a arătat că ministerul lucrează în această perioadă la modificarea Legii offshore, care va fi prezentată într-o primă fază în coaliţia de la guvernare.

"Apoi o vom prezenta în Parlament şi altor forţe politice care doresc să se alăture acestui proiect. Îmi doresc ca toate forţele politice sau majoritatea să se alăture acestui proiect, pentru că exploatarea acestor gaze va aduce o serie de beneficii şi va face din România un jucător regional pe piaţa gazelor naturale", a continuat Popescu, exprimându-şi speranţa că Legea offshore va fi votată în această sesiune parlamentară.

Oficialul guvernamental a mai arătat că primele gaze din aceste zăcăminte ar putea fi extrase în anul 2025.

"Avem o fereastră de patru ani astfel încât să finalizăm investiţiile în sistemul energetic în capacităţi noi de producţie, reţea de distribuţie şi transport, toate acestea să poată fi puse în funcţiune până atunci. Avem drept obiectiv să consumăm o cantitate cât mai mare de gaz din Marea Neagră în România", a precizat Popescu.

Acesta a subliniat că surplusul de gaze va putea fi exportat, însă pentru a realiza acest lucru trebuie să creştem capacitatea de interconectare cu ţările vecine. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Marea Britanie mizează pe descurajarea nucleară. Sunt prevăzute investiții de zeci de miliarde în tehnologie și expertiză de vârf
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
Premieră după al Doilea Război Mondial. Avioanele au început să aducă soldați germani în Lituania
A venit rândul Flotei ruse de la Marea Baltică. Un incendiu a izbucnit la bordul corvetei ”Serpuhov”, staționată în Kaliningrad
O brigadă germană gata de luptă va fi dislocată permanent în coasta Rusiei. Până în 2027 numărul militarilor germani din Lituania va ajunge la 5.000
Mină marină, găsită în Delta Dunării. Echipa pirotehnică s-a deplasat la fața locului
Implicațiile Inteligenței Artificiale în domeniul militar vor fi dezbătute în cadrul unei Conferințe Internaționale organizate la București
Un nou „succes” strategic al Rusiei: Norvegia își va dubla cheltuielile militare în cadrul unui plan de apărare „istoric” pe termen lung
Tudor Curtifan: Vorbim mult prea puțin de diplomația militară și sacrificiul pe care l-a făcut Armata pentru integrarea României în NATO
Iohannis: Rusia a readus războiul în Europa iar Articolul 5 e mai relevant ca oricând. România, un pilot de stabilitate în Flancul Estic
Populiștii au învins în Slovacia. Peter Pellegrini, susținut de premierul Fico, a câștigat alegerile prezidențiale
Din nou tensiuni între două puteri nucleare. India spune că intră în Pakistan când vrea, în contextul amenințărilor teroriste
Găgăuzia amenință că își va declara independența dacă Moldova face pași spre Unirea cu România. Bașcana pro-rusă îl atacă pe premierul Ciolacu
Varșovia evită să spună pe cine susține în cursa pentru ”șefia” NATO, dar are un comentariu important. În paralel, mesajul pentru Rusia e clar: ”Ne putem permite un conflict pe termen lung”
”Rezultatele sunt impresionante”. Cel puțin șase avioane rusești au fost distruse și opt au fost grav avariate în atacul asupra aerodromului Morozovsk (surse)
Drona navală eșuată în apele teritoriale românești a fost transferată în poligonul de la Capu Midia
Evaluare îngrijorătoare de la Departamentul de Stat al SUA: Rusia și-a refăcut aproape complet armata și acum e o amenințare nu doar pentru Ucraina
EXCLUSIV
Câți ucraineni susțin integrarea în NATO? Ambasadorul Micula explică cele trei mari dileme, inclusiv relația cu Rusia, spulberate de invazia lui Putin
Rusia spune că se află într-o „confruntare directă” cu NATO și se „apără” pentru a împiedica Alianța „să avanseze spre granițele noastre”
Coreea de Nord a testat racheta hipersonică Hwasong-16B. O demonstrație a „superiorității absolute”, se laudă Kim
Marocul este prima țară africană și arabă care a intrat în clubul producătorilor de drone
”Sprijinim Ucraina, dar vrem să evităm un război cu Rusia”. Evaluarea SUA: Putin nu ar avea niciun interes în extinderea conflictului, mai ales către o țară NATO
Ungaria dă un semnal important pro-Iohannis. Budapesta transmite că e timpul ca „Europa de Est să dea noul secretar general al NATO”
Două bombardiere strategice rusești Tu-95MS au patrulat în Marea Barents și Norvegiei. Concomitent fregate purtătoare de rachete hipersonice Zircon și rachete Kalibr au efectuat manevre militare
Lukașenko: Ne pregătim de război, deși nu vrem asta. General polonez: Avem nevoie de două-trei ore pentru a distruge toată tehnica militară a Belarusului
Ce aduce nou Legea apărării naționale a României pusă în dezbatere publică de MApN
Foto: Administrația prezidențială de la Kiev @OfficialVolodimirZelenski @Володимир Зеленський
EXCLUSIV
În Odesa numărul școlilor cu predare în limba română a crescut de la 3 la 16. Ambasadorul Micula: Ziua Limbii române ar putea fi sărbătorită și în Ucraina
Șeful NATO va propune un fond de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Ştiri Recomandate

Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Diplomat israelian: Rusia este interesată de un război major în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiți pentru diferite scenarii
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Industria de apărare din România face primii pași pentru a se implica în posibila achiziție de blindate turcești Cobra II 4x4 pentru Armată
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Studiul „Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat”, prezentat în SUA. NSC: E necesară o strategie americană pe termen lung la Marea Neagră
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac
pixel