Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Războiul din Libia | Turcia vrea să elibereze baza aeriană Al-Jufra, condusă de miliţiile lui Haftar şi mercenarii din Wagner Group
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Turcia a desemnat baza aeriană Al-Jufra din Libia, controlată de forţele militare loiale ale feldmareșalul Khalifa Haftar şi de mercenari ai companiei militare privare ruse (PMC) Wagner Group, drept o nouă țintă militară, a precizat, săptămâna trecută, administraţia prezidenţială a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.
Al Jufra Air Base. Sursa foto: CSIS.org
EXCLUSIV
Al Jufra Air Base. Sursa foto: CSIS.org

Dacă pentru Turcia, baza aeriană Al-Jufra a devenit următoare ţintă militară, pentru Egipt este un punct strategic, o aşa zisă ’’linie roşie’’ peste care nu trebuie să se treacă.

Biroul de presă al administraţiei prezidenţiale de la Ankara a postat pe Twitter, pe 5 iunie, un infografic care făcea referire la semnificația strategică pe care o are bază aeriană Al-Jufra, situată în centrul Libiei. Baza aeriană Al-Jufra este controlat de Armata Națională Libiană (LNA), condusă de feldmareșalul Khalifa Haftar - un aliat al Egiptului, potrivit Ahval News.

Potrivit Turciei, după ce forţele armate ale Guvernului Libian de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU, au ’’curăţat’’ Tripolii şi provinciile din împrejurimi de miliţiile separatiste ale LNA, cu sprijin din partea Forţelor Armate Turce, baza aeriană Al-Jufra a devenit următorul punct strategic care trebuie eliberat de sub comanda lui Haftar.

Citeşte şi: Fuga mercenarilor ruşi din Libia. Noi dovezi ale prezenţei companiei militare private Wagner Group (Foto/Video)

Turcia a devenit principalul susţinător internaţional al Guvernului de uniune naţională GNA de la Tripoli, care a preluat la începutul lunii iunie controlul asupra întregului nord-vest al Libiei, respingând forţele feldmareșalului Khalifa Haftar, considerat omul forte din estul libian.

Forţele GNA vizează de acum cucerirea oraşului Syrta, situat pe coasta Mediteranei, la 450 km est de Tripoli, o poziţie de importanţă strategică spre estul controlat de feldmareșalul Haftar. Ankara consideră baza aeriană Al-Jufra un punct strategic foarte important, deoarece este folosită de forţele militare ale feldmareșalul Haftar pentru a controla liniile de aprovizionare cu petrol.

Nu în ultimul rând, după cum am precizat în analizele anterioare pe tema războiului din Libia, baza aeriană Al-Jufra, care a fost capturată de miliţiile lui Haftar în 2017, iar acum găzduiește aeronave rusești și mercenari ai companiei militare privare ruse (PMC) Wagner Group.

Citeşte şi: Rusia are noi interese strategice în Libia. Generalul Gregory Hadfield: Avioanele aduse din Siria, suport militar pentru mercenarii din Grupul Wagner

După cum şi Ankara aminteşte, în luna iunie, președintele Egiptului, Abdel-Fattah al-Sisi a amenințat Turcia și GNA cu o intervenţie militară masivă pe teritoriul Libiei, în sprijinul lui Haftar, dacă se încerca eliberarea oraşului Syrta şi a bazei Al-Jafra – considerate o linie roşie peste care nu trebuie să se treacă.

Întâmplător sau nu, declaraţia preşedintelui Egiptului a venit la scurt timp după ce Centrul de Comandă american în Africa (AFRICOM) a prezentat, mai multe săptămâni la rând imagini din satelit din care reieşea că aeronavele pe care Rusia le-a desfăşurat, în baza aeriană Al-Jufra din Libia – cel puțin 14 avioane de luptă – avioane de luptă Mig-29 Fulcrum și avioanele de luptă Sukhoi Su-24 Fencer – sunt folosite pentru a sprijini companii militare private (PMC), sponsorizate de guvernul rus.

Întâmplătoare nu este nici reacţia Ankarei cu privire la importanţa strategică pe care o are bază aeriană Al-Jufra, deoarece a veni la scurt timp după ce, baza aeriană Al Watiya, din Libia, recucerită pe 18 mai de către Forțele armate ale Guvernului Libian de Uniune Naţională (GNA), a fost bombardată, în noaptea de 5 iulie, de avioane neidentificate.

Partea turcă a confirmat atacul asupra obiectivelor militare ale Ankarei, dar s-a rezumat să precizeze, prin vocea unui oficial din cadrul Ministerului Apărării de la Ankara, doar că pagubele au fost minore. Este posibil ca aeronavele neidentificate care au atacat baza militară unde se aflau sistemele Turciei să fi fost MiG-29 ori Su-24.

Acest incident a dovedit exact ceea ce afirma, pe 18 iunie, generalul Bradford Gering, director adjunct al operațiunilor AFRICOM, şi anume că implicarea pe termen lung a Rusiei în Libia va înrăutăţi situaţia actualului conflict și întârzie orice posibilă soluţionarea a acestuia pe cale politică.

Generalul a avut dreptate şi în privinţa faptului că aeronavele pe care Rusia l-a desfăşurat în Libia, în sprijinul lui Haftar, ar putea fi operate de mercenari neexperimentați din cadrul companiilor militare private care nu vor respecta normele de drept internațional cu privire la desfăşurarea conflictelor militare, iar în momentul când vor recurge la misiuni de bombardament, vieţile a mii de libieni nevinovaţi vor fi puse în pericol.

Nu trebuie să ne mire faptul că Turcia acordă o importanţă atât de mare eliberării oraşului Syrta şi a bazei Al-Jafra, deoarece la începutul lunii iulie, ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, şi şeful statului-major al Turciei, Yasar Guler, s-au deplasat la Tripoli pentru a discuta despre cooperarea militară cu Guvernul de Uniune Naţională (GNA). Această cooperare se înscrie în cadrul de punere în aplicare a memorandumului din domeniul militar şi securitate semnat în noiembrie 2019 de Tripoli şi Ankara, preciza GNA, la momentul respective.

Dar vizita ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, la Tripoli a fost o dovadă suplimentară a faptului că Turcia vrea să-şi sporească prezenţa militară în Libia.

Luna trecută precizăm că Turcia poartă negocieri cu Guvernul Libian de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU, în vederea folosirii de către forţele armate turce a două baze militare în Libia, în nordul Africii.

Conform informaţiilor obţinute de Reuters, Turcia poarta negocieri pentru baza navală de la Misrata şi pentru baza aeriană de la Al Watiya, recucerită recent de către forțele armate loiale GNA, susţinute de Ankara.

Totodată, Reuters preciza, la momentul respectiv, că nicio decizie definitivă nu a fost luată în acest sens. Ankara intenţionează să înființeze o bază militară în portul strategic Misrata și să folosească, de asemenea, bază aeriană al-Watiya, situată la sud de capitala Libiei, Tripoli.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Rezistă Armata României în fața unui atac al Rusiei? Cum s-a ajuns la scenariul în care România ar cădea în 72 de ore
Cum a preluat Putin puterea. Ștefan Popescu: Boris Elțîn nu a avut mână bună, dar nu trebuie subestimat. Putin reprezintă revanșa serviciilor
Orban, calul troian al Rusiei? Cum poate Ungaria bloca Articolul 5 în cazul unui război declanșat de Rusia asupra Europei
Dacă tot e Rusia cu ochii pe România generalul Bălăceanu propune să transformăm Dobrogea într-un portavion terestru nescufundabil
Generalul Ben Hodges îi îndeamnă pe ucraineni să menţină atacurile asupra instalațiilor petroliere rusești: Rusia ar fi mai puțin capabilă să finanțeze acest război
Vestea bună e că Ucraina a stabilizat frontul, cea rea că Rusia dublează producția mai multor versiuni de bombe aeriene FAB
EXCLUSIV
Putin, 87%: Undă verde pentru războiul Rusiei. Europa care nu are voie să repete greșelile din anii 1930 | Ștefan Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Oficial militar american: China va fi pregatita să invadeze Taiwanul până în 2027 și este "singura țară" care poate "răsturna" actuala ordine mondială
O delegație militară NATO vizitează Kievul pentru prima dată de la începutul invaziei ruse: Pesimiștii nu câștigă războaie. Cu ajutorul nostru, Ucraina poate și va învinge
Kuleba explică declarațiile lui Macron despre dislocarea aliaților în Ucraina: E vorba de instructori, nu de luptători
Arme pentru Ucraina, din bani rusești. Rusia „ia foc” și denunță „furt și banditism” propunerea de a achiziționa din fondurile rusești înghețate arme pentru Ucraina
Franța e a 4-a putere nucleară dar e pe punctul de a accelera mult producția. Cele 290 de focoase actuale, considerate insuficiente
Un oficial din Departamentul de Stat al SUA confirmă: Rusia a folosit rachete din Coreea de Nord de cel puțin 10 ori în Ucraina
Germania a anunțat un nou ajutor militar important pentru Ucraina. Dar, Taurus nu e pe listă
Secretarul american al Apărării deschide ''al 20-lea Ramstein'': Lumea liberă nu va lăsa Ucraina să eșueze. Vom fi cu toții mai puțin în siguranță dacă Putin va reuși să câştige
Rachete Taurus pentru Ucraina: Lista avioanelor de pe care pot fi lansate rachetele germane nu include aeronave de tip sovietic
Rusia încearcă să lanseze o ofensivă pe mai multe fronturi. Cum poate răspunde Ucraina şi de ce nu va putea câștiga războiul doar cu drone?
Kaja Kallas, contracandidata lui Klaus Iohannis la NATO: Putin se pricepe foarte bine să răspândească frică, dar se teme de un război cu Alianţa
S-a calculat impactul asupra întregii lumi în cazul în care China blochează militar Taiwanul. Greșelile Europei în fața Rusiei, lecție pentru statele din Pacific
Rusia se adaptează cu o viteză incredibilă și face o armată low-tech, de tip sovietic, pentru un conflict cu NATO
Infanteria grea a SUA „blindează” Europa de Sud-Est. Mii de mijloace de luptă, tancuri Abrams și vehicule Bradley dislocate de americani
"Cei care nu vor să susțină Ucraina nu aleg pacea, ci înfrângerea", declară președintele Franței, Emmanuel Macron
Franța examinează ideea trimiterii de trupe în Ucraina încă din iunie 2023 | Macron: O eventuală victorie a Moscovei ar "reduce credibilitatea Europei la zero"
Ion Petrescu, colaj DefenseRomania, foto arhivă proprie și MApN
EXCLUSIV
România, 20 de ani de la aderarea la NATO. Care ne-ar fi fost soarta fără summitul de la Praga din 2002? Ion Petrescu, la Obiectiv EuroAtlantic la DefenseRomania
Statele Unite şi Polonia sunt un model pentru ceea ce însemna parteneriat de securitatea transatlantică: Varşovia, apel către alți aliați de a crește cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Lupta partizanilor anti-Putin pe teritoriul rus: Prima reacție a Rusiei după incursiunea transfrontalieră a legiunii Libertatea Rusiei și Batalionului Siberian
Conceptul de război cibernetic și electronic a fost adus la un nou nivel. Experții din SUA cer Congresului investiții majore pentru a contracara China și Rusia
Angel Tîlvăr: Prezența militarilor americani pe teritoriul României consolidează menținerea stabilității regionale
Zelenski, mesaj pentru statele occidentale: Atât timp cât noi suntem în picioare, armata franceză se va afla pe teritoriul Franței şi nu în Ucraina
''Trebuie să trasăm linii roșii pentru Rusia, nu pentru noi înșine'': Oficiali și experți occidentali evaluează posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina

Ştiri Recomandate

Cinci nevoi urgente ale Ucrainei, prezentate în timpul reuniunii Consiliului Ucraina-NATO: Cel mai important, viteza de reacţie pe care o au aliaţii occidentali
Țările Baltice cer insistent Congresului SUA să deblocheze ajutorul pentru Ucraina: Este necesar sprijinul SUA, iar noi vom face și mai mult pentru a ajuta
Un colonel rus de rang înalt a fost ucis în urma unui atac efectuate de Ucraina asupra orașului Luhansk
Şeful spionajului militar ucrainean explică modul în care Ucraina distruge aviația strategică rusă: Bombardierul rusesc Tu-22M3 a fost doborât de sistemul de rachete S-200
"Ucraina nu ne va dezamăgi, iar noi să nu-i dezamăgim pe ei". Mass-media și analiştii occidentali comentează atacul rusesc de la Dnipro și doborârea bombardierului rusesc Tu-22
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Diplomat israelian: Rusia este interesată de un război major în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiți pentru diferite scenarii
Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
pixel