Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Război Afganistan. ONU anchetează lovituri aeriene a SUA în care ar fi fost uciși civili
Terorism
Data publicării:
Misiunea ONU de asistenţă în Afganistan (UNAMA) a anunţat luni o anchetă asupra loviturilor aeriene americane împotriva unor laboratoare clandestine de droguri, în care ar fi fost ucişi un număr mare de civili săptămâna trecută în vestul ţării, informează AFP. 

Într-un comunicat, UNAMA menţionează că 'examinează cu atenţie acuzaţiile privind posibile pierderi civile în urma operaţiunilor aeriene efectuate de către forţele militare internaţionale împotriva unor facilităţi de fabricare a drogurilor'. 

Pe lângă aviaţia afgană, doar armata americană efectuează lovituri aeriene în Afganistan. 

Potrivit UNAMA, laboratoare vizate de raidurile aeriene 'sunt greu accesibile şi există numeroase provocări operaţionale'. 

Un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Nasrat Rahimi, a declarat că operaţiunile aeriene au permis distrugerea a 68 de 'laboratoare' pentru fabricarea heroinei şi a altor droguri sintetice în provincia Farah (vest), unde '150 de terorişti talibani au fost ucişi'. 

Talibanii neagă că aceste facilităţi erau utilizate pentru fabricarea drogurilor, afirmând că au fost ucişi 'până la 100' de civili. 

 

Misiunea NATO în Afganistan nu a răspuns imediat



La solicitarea AFP, misiunea NATO din Afganistan, condusă de SUA, nu a răspuns imediat. 

La sfârşitul lunii aprilie, un raport UNAMA indica faptul că forţele americane şi afgane - pentru prima dată - au ucis mai mulţi civili decât talibani şi alte grupări insurgente în primul trimestru al anului 2019, în principal în atacuri aeriene. 

UNAMA s-a declarat de asemenea 'preocupată' de escaladarea violenţei în cursul primei săptămâni din luna Ramadanului. 

Aceasta a condamnat în special atacul revendicat de talibani împotriva organizaţiei neguvernamentale Counterpart International în care, potrivit ei, 'au fost ucişi şase civili şi răniţi alţi 28' săptămâna trecută la Kabul. Guvernul afgan a raportat nouă morţi. 

'Nu există absolut nicio justificare pentru atacurile deliberate împotriva civililor', a declarat Tadamichi Yamamoto, reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru Afganistan.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Noi detalii privind operațiunea secretă "Sirli" în care Franța a fost complice cu Egiptul la execuția unor civili. Parisul a demarat o anchetă
Val de asasinate în rândul femeilor în Afganistan. Talibanii susțin că doi suspecți au fost arestați
Hamas a condamnat la moarte în Fâșia Gaza mai mulți „informatori și colaboratori” cu Israelul
SUA au anunțat uciderea unui important lider Al-Qaida într-un atac aerian al unei drone în Siria
Arestarea a doi foști militari germani sub acuzația de terorism
Asasinarea deputatului conservator britanic, act terorist. Ancheta a fost încredințată serviciilor antitero
Luptători ai Statului Islamic au atacat forțele talibane în nordul Afganistanului
Un soldat francez a fost ucis în luptele din Mali
Sudanul a confiscat toate bunurile Hamasului de pe teritoriul său, decizie care va afecta serios capacitatea de luptă a mișcării palestiniene
Americanii se tem că rețeaua Haqqani, aliată cu talibanii, ar fi primit din EAU echipamente speciale de comunicații criptate
Cel puțin șapte soldați pakistanezi au fost uciși în urma unui atac al talibanilor pakistanezi
Serviciile de informații americane estimează că al-Qaeda va lovi din nou în maximum doi ani
Israelul acuză Iranul că antrenează celule teroriste pentru a utiliza drone de atac în regiune
Președintele Iohannis, scrisoare către președintele Joe Biden. România își reafirmă hotărârea privind combaterea terorismului
Şeful MI5: Serviciile britanice au dejucat 31 de comploturi teroriste în ultimii patru ani
Biden a semnat un ordin privind declasificarea unor documente despre atentatele din 9/11
ISIS tatonează și în India. Organizația recrutează traducători în dialectele locale pentru a-și răspândi propaganda
Liban: Liderul grupării teroriste Hezbollah promite un răspuns proporţional la orice atac aerian israelian
Presiuni asupra lui Biden din tabăra democrată pentru închiderea Guantanamo
Masacru în Burkina Faso. 30 de persoane, inclusiv militari, ucise de jihadiști
Ismail Haniyeh a fost reales lider al mișcării Hamas, gruparea care controlează Fâșia Gaza
Franţa şi Regatul Unit consolidează cooperarea antiteroristă în Canalul Mânecii
Doi francezi implicați într-o tentativă de asasinat a președintelui din Madagascar
Deținut de la Guantanamo, transferat în Maroc
ISIS se extinde pe scară largă în Africa de Nord și de Vest, în timp ce Franța, Italia și Turcia manifestă interese concurențiale în regiune
Militarii români din forțele speciale, misiune sub comanda Franței împotriva terorismului. Ministrul Ciucă a discutat cu omologul său francez
Războiul condus de SUA împotriva terorismului cunoaște transformări dramatice. Grupările fundamentaliste șiite revin în atenția Occidentului
Problema Sahel și incertitudini privind „Operațiunea Barkhane”. Franța rămâne angajată în combaterea terorismului
SRI: Doi cetăţeni apatrizi care făceau propagandă teroristă, declaraţi indezirabili pe teritoriul României
În scopul reducerii ameninţării teroriste, Austria a aprobat o reformă a Serviciului Naţional de Informaţii

Ştiri Recomandate

România confirmă că va trimite un sistem Patriot Ucrainei. Iohannis spune însă că sistemul operațional rămâne în țară
Biden a mulțumit României: Puține state Aliate se pot lăuda cu ceea ce România a făcut pentru Europa și întreaga lume
Aliații își testează apărarea antiaeriană integrată în Europa. Se exersează interceptarea inclusiv de muniție nucleară deținută de Rusia
Românii, cei mai mari susținători ai unei armate europene. Deși există critici la adresa UE, procentul pentru Roexit sau ieșirea din NATO e aproape inexistent
Cum văd rușii amenințarea F-16. Rușii insinuează că avioanele F-16 donate Ucrainei ar dispune de capacități nucleare, dar uită de Su sovietice
Romania prepares to transfer a Patriot system to Ukraine
O rețea coordonată de FSB-ul rusesc, destructurată de Serviciul ucrainean de Securitate. Președintele Ucrainei urma să fie asasinat într-un atac cu rachete antitanc
„Războiului stelelor” în Marea Neagră: Ucraina și-a echipat dronele maritime Magura V5 cu rachete aer-aer R-73 împotriva elicopterelor rusești
Ministerul britanic al Apărării a fost ținta unui atac cibernetic. Hackerii, bănuiți de legături cu guvernul chinez
Spania nu ezită și se ține de cuvânt. Spaniolii au livrat Ucrainei rachete interceptoare pentru atât de necesarele sisteme Patriot
Fratele mai mic a furat startul: În Belarus a început o verificare a structurilor militare dotate cu arme nucleare tactice
Doar șase țări din UE își trimit reprezentanți inaugurarea mandatului cu numărul 5 al lui Putin. România nu a participat
China provoacă în stil rusesc. Un avion de luptă chinez a lansat contramăsuri termice în imediata apropiere a unui elicopter MH-60R Seahawk australian
Moldova își propune să reintegreze Transnistria înainte de aderarea la UE. Maia Sandu: Dar luăm în calcul toate scenariile. Rusia testează în Moldova tot ce ține de războiul hibrid
Armata israeliană atacă în Rafah
Noul Bradley, cu „pumn de fier” israelian. Sistemul de protecție Iron Fist, integrat pe cea mai modernă versiune a legendarei mașini de luptă americane
Președintele Klaus Iohannis va fi primit de Joe Biden la Casa Albă. Războiul împotriva Ucrainei și situația de la Marea Neagră, pe agenda discuțiilor din SUA
O armată de țestoase (Video). Rusia a prezentat o nouă ciudățenie mecanizată pe front: Un tanc-țestoasă uriaș, împotriva dronelor
Concluziile gen. Sîrski și tactica Ucrainei pe flancul Estic greu încercat unde Rusia deține superioritatea și atacă zilnic pe două direcții la vest de Donețk
Rusia amenință că va lovi obiective britanice dacă Ucraina folosește rachete Storm Shadow sau alt armament britanic asupra teritoriului rus
Unde se vor „juca” rușii cu arme nucleare? E posibil ca Rusia să simuleze un atac nuclear la Marea Neagră, în proximitatea României utilizând rachete Kalibr
Mai ieri ridica garduri anti-migranți. Acum, Ungaria a descoperit umanitatea și protejează bărbații plecați din Ucraina: "Nu vom permite să fie trimiși la moarte”
Primul cuvânt rostit de un pilot ucrainean care a trecut de la MiG-29 la F-16: Agilitate. Până să ajungă în România, ucrainenii zboară intens în Danemarca
Era scris în manual. Dacă Rusia ar fi respectat propria doctrină militară ar fi cucerit Ucraina în prima etapă a invaziei
von der Leyen i-a cerut lui Xi să tempereze amenințarea nucleară a Rusiei și să-și folosească influența pentru a opri agresiunea împotriva Ucrainei
IDF pregătește operațiunea la sol în Rafah și le cere palestinienilor din estul orașului să se deplaseze în zonele umanitare din orașele apropiate
Rusia vrea bază rusească la Marea Roșie. Interesantul caz al Sudanului și parteneriate rusești în Africa
Xi merge, după cinci ani, în Europa. Liderul chinez a ajuns duminică la Paris, iar pe listă mai sunt două capete de pod: Belgradul și Budapesta
Povestea distrugătorului HMS Sheffield, scufundat de o rachetă lansată de un Etendard. Era prima oară când măreața Marină britanică pierdea o navă în luptă după războiul mondial
Putin a ordonat exerciții nucleare în apropierea granițelor Ucrainei, ca răspuns la „amenințarea” NATO față de Rusia
Israelul refuză să pună capăt definitiv războiului fără să-și atingă obiectivele. Netanyahu: Mergem până la capăt în Gaza, până la distrugerea totală a Hamas
Noua dronă Bayraktar TB3 bate recordul în Turcia și atinge cu motor turcesc 10.000 metri. România așteaptă primele TB2 anul acesta
pixel