Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Raport TI: România împarte cu două state primul loc în topul celor mai corupte state din UE
News
Data publicării:
Agenția Transparency International a atras atenția cu privire la corupția persistentă care slăbește sistemul de sănătate și contribuie la regresul democrației, pe fondul pandemiei de COVID-19. Raportul se referă la Indicele de Percepție a Corupției (CPI) în 2020.
Sursă foto: Forțele Speciale ale Poliției Române Facebook
Sursă foto: Forțele Speciale ale Poliției Române Facebook

Raportul TI, citat de agenția de presă Mediafax. arată că există o legătură directă între locul înregistrat în CPI și modul în care o țară poate să facă față provocărilor generate de pandemia de COVID-19: Statele care au un scor bun în clasament investesc mai mult în sistemul de sănătate, sunt mai în măsură să asigure îngrijire medicală și mai puțin probabil să încalce normele democratice și instituționale sau regulile statului de drept.

Indicele de Percepție a Corupției reflectă modul în care experți independenți și din mediul de afaceri percep corupția existentă în 180 de state și teritorii. Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă “foarte corupt”, iar 100 “deloc corupt”.

 

România împarte ultimul loc cu doi vecini

 

Cu un scor de 44 de puncte din 100, România rămâne în continuare în top trei cele mai corupte țări din Uniunea Europeană. Deși punctajele sunt similare cu cele din 2019 pentru majoritatea statelor membre, în premieră, trei state împart ultimul loc în clasamentul întocmit la nivelul UE - România, Bulgaria și Ungaria - cu același scor: 44 de puncte din 100 posibile.

Percepția asupra corupției din sistemul public și mediul de afaceri din România rămâne neschimbată comparativ cu 2019, la fel și în cazul Ungariei, în timp ce Bulgaria are un punct în plus față de anul anterior. De altfel, țara noastră înregistrează același scor ca în anul 2012, ceea ce arată că măsurile luate în aproape 10 ani nu au fost constante și nu au reușit să schimbe percepția pe care experți independenți și din mediul de afaceri o au cu privire la corupția din România.

 

Printre problemele semnalate: Lipsa de transparență în achizițiile publice sau digitalizarea

 

Lipsa de transparență în achizițiile publice, subfinanțarea sistemului medical, lipsa unor măsuri consecvente pentru digitalizarea proceselor administrative sunt probleme constante la nivel național care s-au accentuat în contextul pandemiei COVID-19. Raportul Curţii de Conturi privind achizițiile derulate pentru combaterea pandemiei au arătat grave deficiențe atât în administrația locală cât și cea centrală.

Practicile corupte din companii, care la nivel declarativ își asumă politici de integritate, au fost de natură a afecta credibilitatea mediului de afaceri, iar campaniile de cosmetizare a imaginii au avut ca efect reducerea vigilenței publice.

Societatea românească și-a pierdut semnificativ aplombul în a sancționa corupția și lipsa de integritate ca flagel general și s-a manifestat mai degrabă secvențial, comentează Transparency International, potrivit sursei citate.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Mină marină, găsită în Delta Dunării. Echipa pirotehnică s-a deplasat la fața locului
Implicațiile Inteligenței Artificiale în domeniul militar vor fi dezbătute în cadrul unei Conferințe Internaționale organizate la București
Un nou „succes” strategic al Rusiei: Norvegia își va dubla cheltuielile militare în cadrul unui plan de apărare „istoric” pe termen lung
Tudor Curtifan: Vorbim mult prea puțin de diplomația militară și sacrificiul pe care l-a făcut Armata pentru integrarea României în NATO
Iohannis: Rusia a readus războiul în Europa iar Articolul 5 e mai relevant ca oricând. România, un pilot de stabilitate în Flancul Estic
Populiștii au învins în Slovacia. Peter Pellegrini, susținut de premierul Fico, a câștigat alegerile prezidențiale
Din nou tensiuni între două puteri nucleare. India spune că intră în Pakistan când vrea, în contextul amenințărilor teroriste
Găgăuzia amenință că își va declara independența dacă Moldova face pași spre Unirea cu România. Bașcana pro-rusă îl atacă pe premierul Ciolacu
Varșovia evită să spună pe cine susține în cursa pentru ”șefia” NATO, dar are un comentariu important. În paralel, mesajul pentru Rusia e clar: ”Ne putem permite un conflict pe termen lung”
”Rezultatele sunt impresionante”. Cel puțin șase avioane rusești au fost distruse și opt au fost grav avariate în atacul asupra aerodromului Morozovsk (surse)
Drona navală eșuată în apele teritoriale românești a fost transferată în poligonul de la Capu Midia
Evaluare îngrijorătoare de la Departamentul de Stat al SUA: Rusia și-a refăcut aproape complet armata și acum e o amenințare nu doar pentru Ucraina
EXCLUSIV
Câți ucraineni susțin integrarea în NATO? Ambasadorul Micula explică cele trei mari dileme, inclusiv relația cu Rusia, spulberate de invazia lui Putin
Rusia spune că se află într-o „confruntare directă” cu NATO și se „apără” pentru a împiedica Alianța „să avanseze spre granițele noastre”
Coreea de Nord a testat racheta hipersonică Hwasong-16B. O demonstrație a „superiorității absolute”, se laudă Kim
Marocul este prima țară africană și arabă care a intrat în clubul producătorilor de drone
”Sprijinim Ucraina, dar vrem să evităm un război cu Rusia”. Evaluarea SUA: Putin nu ar avea niciun interes în extinderea conflictului, mai ales către o țară NATO
Ungaria dă un semnal important pro-Iohannis. Budapesta transmite că e timpul ca „Europa de Est să dea noul secretar general al NATO”
Două bombardiere strategice rusești Tu-95MS au patrulat în Marea Barents și Norvegiei. Concomitent fregate purtătoare de rachete hipersonice Zircon și rachete Kalibr au efectuat manevre militare
Lukașenko: Ne pregătim de război, deși nu vrem asta. General polonez: Avem nevoie de două-trei ore pentru a distruge toată tehnica militară a Belarusului
Ce aduce nou Legea apărării naționale a României pusă în dezbatere publică de MApN
Foto: Administrația prezidențială de la Kiev @OfficialVolodimirZelenski @Володимир Зеленський
EXCLUSIV
În Odesa numărul școlilor cu predare în limba română a crescut de la 3 la 16. Ambasadorul Micula: Ziua Limbii române ar putea fi sărbătorită și în Ucraina
Șeful NATO va propune un fond de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina
Republica Moldova va cumpăra și gaz natural lichefiat american, adus pe la terminalul Alexandroupolis din Grecia
La 20 de ani de la aderarea la NATO, România are certitudinea că e de partea sigură a zidului. Geoană: Țara noastră este respectată, influentă, iar vocea noastră contează
Germania va plăti aproape 600 de milioane pentru 180.000 de obuze de artilerie ce vor fi livrate prin inițiativa cehă de muniție pentru Ucraina
Teritoriul Rusiei, lovit la 1.200 km în adâncime: Fabrica de drone Shahed din Tatarstan, lovită de UAV-urile serviciilor speciale ale Armatei ucrainene
Rachete balistice, testate pe bandă rulantă de Phenian. Cu un arsenal de câteva zeci de focoase nucleare, Nordul are sprijinul major al Rusiei

Ştiri Recomandate

Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată: Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Industria de apărare din România face primii pași pentru a se implica în posibila achiziție de blindate turcești Cobra II 4x4 pentru Armată
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Studiul „Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat”, prezentat în SUA. NSC: E necesară o strategie americană pe termen lung la Marea Neagră
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac
Serviciile ucrainene de informaţii confirmă că au efectuat un atac asupra unei uzine unde Rusia îşi produce bombardierele Tu-22M
Europa se pregătește deja pentru ce se va întâmpla dacă Ucraina va pierde: ''Noua Rusie'' își intensifică deja operațiunile în zonele gri ale Europei de Est
După ce a rămas fără “obiectul muncii”, Rusia a început retragerea contingentului de menținere a păcii din Nagorno-Karabah
Europa are 100 de baterii Patriot și nu poate furniza șapte dintre acestea Ucrainei? Acest argument nu convinge pe nimeni, spune Borrell
Ucraina încă rezistă la porțile Europei, dar capturarea Chasiv Yar deschide rușilor direcții noi. Scenariul cel mai prost: Căderea Ucrainei ar genera riscuri pentru tot Flancul Estic al NATO (ISW)
Confruntarea Iran-Israel: Statele Unite continuă să sporească gradul de pregătire și de integrare a sistemelor de apărare aeriană în Orientul Mijlociu
După o ședință specială referitoare la situaţia din Ucraina, Comisia pentru Informații a SUA a cerut aprobarea imediată a ajutorului militar până la sfârșitul săptămânii
pixel