Putin: Se încearcă 'separarea' Ucrainei de Rusia pentru a elimina un concurent
Autor: Tudor Curtifan pe 21 feb, 16:57 | News

Președintele rus Vladimir Putin a declarat într-un interviu pentru Tass că o cooperare a Rusiei cu Ucraina irită numeroase ţări, deoarece le creează un concurent global.

'Orice integrare între Rusia şi Ucraina împreună cu capacităţile şi avantajele lor competitive ar însemna apariţia unui rival global atât pentru Europa, cât şi pentru lume. Nimeni nu vrea acest lucru. De aceea, vor face orice pentru a ne separa', a afirmat Putin, abţinându-se să nominalizeze ţările pe care le are în vedere, potrivit Agerpres, care citează Tass.Vladimir Putin a declarat că totuşi nu îşi pierde speranţa de a ajunge la un acord cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski privind îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări.'Există întotdeauna speranţă', a exclamat el, remarcând cu toate acestea anumite schimbări în poziţia omologului său ucrainean. 'Din păcate, Zelenski a venit de la Paris (de la summitul în format Normandia - Franţa, Rusia, Ucraina şi Rusia - din 9 decembrie 2019) şi a început să vorbească despre necesitatea revizuirii acordurilor de la Minsk. Acest lucru ridică întrebări', a subliniat Putin.În acelaşi timp, el a amintit că Rusia şi Ucraina au reuşit să convină asupra unui schimb de prizonieri şi a tranzitului de gaze prin Ucraina.Zelenski, care a câştigat alegerile prezidenţiale în primăvara lui 2019, şi-a trasat ca prioritate să pună capăt conflictului din estul Ucrainei şi şi-a exprimat disponibilitatea de a implementa acordurile de la Minsk. La iniţiativa liderului ucrainean, prima convorbire telefonică între preşedinţii Rusiei şi Ucrainei a avut loc în vară, după o pauză lungă, iar în toamnă părţile au reuşit să efectueze primul schimb major de prizonieri. La sfârşitul anului 2019, Gazprom şi Naftogaz au convenit să prelungească acordul privind tranzitul gazelor ruse spre Europa prin Ucraina.

 

Putin: Fondatorii naționalismului ucrainean au pledat pentru relații bune cu Rusia

Putin consideră că fondatorii naţionalismului ucrainean au pledat pentru relaţii bune cu Rusia. 'Părinţii fondatori ai naţionalismului ucrainean nu au evocat niciodată nevoia urgentă de a rupe cu Rusia', susţine preşedintele rus, evocând faptul că, în lucrările lor fundamentale, naţionaliştii ucraineni din secolul al XIX-lea au spus că Ucraina este multietnică şi ar trebui să fie un stat federal care să construiască relaţii bune cu Rusia.'Naţionaliştii de astăzi par să fi uitat asta. Vă voi spune de ce au uitat. Pentru că interesele poporului ucrainean nu sunt problema principală pe agenda lor. Cum poate fi în interesul poporului ucrainean, dacă despărţirea de Rusia a dus la pierderea ingineriei aerospaţiale şi aeronatice, construcţiei navale şi fabricării de motoare. Are loc practic dezindustrializarea ţării', a afirmat el.Totodată, Putin a apreciat că este important să fie respectată identitatea ucrainenilor, dar în acelaşi timp să nu se uite istoria comună a celor două ţări.Rusia şi Ucraina au multe lucruri în comun, a subliniat el, recunoscând că există şi unele falii cu siguranţă. Putin a admis că Rusia suportă pierderi din cauza lipsei de prietenie cu Ucraina.

Te-ar putea interesa și...
News Vezi toate articolele