Proteste în marile orașe din Belarus după ce Alexandr Lukașenko a fost dat câștigător în urma exit-poll
Autor: Eduard Pascu pe 10 aug, 08:37 | News

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a obţinut 79,7% de voturi la alegerile prezidenţiale de duminică, potrivit unui sondaj oficial realizat la ieşirea din birourile electorale, în timp ce candidata surpriză a opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, a obţinut 6% din sufragii, relatează AFP.

Dacă cea mai mare parte a birourilor de votare s-au închis la ora 20:00 (17:00 GMT), unele au fost autorizate să rămână deschise din cauza afluenţei alegătorilor. "Sper că votul se va termina de asemenea fără probleme" în aceste locuri, a declarat la televiziunea publică preşedinta Comisiei electorale, Lidia Ermoşina, anunţând că va anunţa înainte de ora 02:00 (23:00 GMT) rezultate parţiale.Aleksandr Lukaşenko s-a confruntat cu o novice în politică, Svetlana Tihanovskaia, care a atras mulţimi nemaivăzute până acum în mitingurile sale de campanie, invitându-i pe belaruşi să voteze în masă împotriva şefului statului cu scopul de a face falsificările electorale mai dificile.Forţe de poliţie şi ale Ministerului de Interne au fost desfăşurate duminică în număr mare pe străzile capitalei Minsk, blocând numeroase căi de acces şi clădiri oficiale, în timp ce autorităţile îi invitau pe belaruşi să nu iasă în stradă la manifestaţii.

 

Comunicațiile tăiate

Comunicaţiile cu Minskul erau perturbate duminică seara, Internetul fiind inaccesibil sau accesibil cu dificultate, potrivit jurnaliştilor de la AFP.Puterea, cu Lukaşenko în frunte, a acuzat în mai multe rânduri opoziţia de "provocări" şi că doreşte să organizeze tulburări, în special cu ajutorul unor mercenari ruşi, dintre care 33 au fost arestaţi la sfârşitul lunii iulie. Opoziţia şi Kremlinul au respins aceste acuzaţii.Sute de persoane care nu au putut vota scandau în faţa Ambasadei Belarus de la Moscova "Pleacă!" la adresa lui Aleksandr Lukaşenko, potrivit imaginilor difuzate pe reţelele de socializare. Mii dintre ei au stat la coadă în faţa clădirii toată ziua în speranţa că vor vota, fapt de asemenea nemaivăzut până în prezent.Comisia electorală din Belarus a denunţat - duminică - cozile lungi de alegători drept o "provocare" şi un "sabotaj" al prezidenţialelor de către opoziţie.Comunicaţiile prin Internet şi reţelele de socializare erau extrem de încetinite, chiar inaccesibile duminică după-amiază, în timp ce autorităţile au avertizat împotriva oricărei mobilizare în stradă la terminarea scrutinului, ale cărui rezultate urmează să fie anunţate în cursul serii sau al nopţii, transmite Agerpres.Pe străzile Minskului, din imobile şi din maşini, susţinătorii opoziţiei făceau să răsune două cântece devenite imnuri ale contestatarilor regimului: "Peremen" ("Schimbarea"), al rockerului sovietic Vikor Ţoi, precum şi versiunea belarusă a unui cântec antifranchist "L'Estaca". 

 

Proteste

 

La scurt timp după închiderea urnelor au avut loc ciocniri violente între poliţie şi protestatari în marile oraşe din Belarus după ce presa de stat a anunţat că preşedintele Aleksandr Lukaşenko, la putere de 26 de ani, era gata să câştige un al şaselea mandat consecutiv, relatează luni dpa.

Peste 50 de persoane au fost reţinute la Minsk şi mai mult de 120 la nivel naţional, a anunţat organizaţia pentru drepturile omului Viasna.

Grupul pentru drepturile omului Amnesty International a scris luni dimineaţă pe Twitter că personalul său a asistat la "utilizarea de 6 grenade de şoc, mai multe focuri de armă trase (probabil gloanţe de cauciuc) în mulţimi" la Minsk. "Cel puţin 6 ambulanţe au apărut din spatele liniilor de poliţie, cu sirenele pornite".

Mai multe state membre ale Uniunii Europene, inclusiv Germania, au criticat alegerile în timp ce doi dintre principalii contestatari ai lui Lukaşenko, inclusiv soţul lui Tihanovskaia, au fost încarceraţi în perioada premergătoare votului.

Citește și: Lukașenko arestează tot. Mai mulți cetățeni americani au fost reținuți în Belarus înainte de alegeri

Te-ar putea interesa și...
News Vezi toate articolele