Programul nuclear al Chinei îngrijorează SUA. Într-un discurs acid, șeful STRATCOM cere Congresului o nouă strategie
Autor: Eduard Pascu , Cătălin Costea pe 21 apr, 13:57 | Forțele aeriene

B-2 Spirit, sursă foto: US Air Force

În timp ce noua administrație și Congresul se pregătesc să ia o decizie asupra triadei nucleare și a necesității generale de modernizare nucleară, șeful Comandamentului Strategic al SUA i-a avertizat pe decidenții americani asupra capabilităților nucleare ale armatei chineze care sunt în creștere rapidă și, pentru prima dată, ar putea fi pregătite pentru utilizare. El a cerut Congresului să actualizeze capacitatea de răspuns nuclear a Americii.

În timpul unei audieri din cadrul Comisiei pentru categoriile de forțe armate din cadrul Senatului, amiralul Charles A. Richard a declarat că, deși salută o revizuire a strategiei nucleare, scăderea numărului de rachete balistice intercontinentale și trecerea la o abordare ”duală” ar necesita ca armata să remodeleze complet operațiile, transmite Air Force Magazine.

 

Bombardierele americane ar trebui să fie pregătite să intervină în orice moment

 

”Ceea ce nu este adesea recunoscut este că nu avem triada nucleară disponibilă permanent. Bombardierele nu sunt disponibile mereu”, a spus Richard.

„I-am spus deja secretarului Apărării că, în aceste condiții, aș solicita să repunem bombardierele în stare de alertă”, a declarat acesta senatorilor marți, ceea ce ar plasa o parte din bombardierele strategice B-52 Stratofortress și/sau B-2 Spirit, ale Forțelor Aeriene, în starea în care ar fi menținute înarmate cu arme nucleare și pregătite să decoleze în orice moment.

Unii decidenți din Capitol Hill (n.red. - Congresul SUA) au pus sub semnul întrebării această strategie. Richard a avertizat asupra recentelor poziții ale unor parlamentari împotriva politicii de descurajare strategică cu bazare la sol  (GBSD- Ground Based Strategic Deterrence) și a înlocuirii planificate, în valoare de 95 miliarde de dolari, a rachetelor balistice intercontinentale Minuteman III, din anii 1970, ca o potențială economie de fonduri. “Deși mai mulți democrați au pus la îndoială marea nevoie de rachete balistice intercontinentale modernizate, rachetele Minuteman III trebuie fie înlocuite cu GBSD modernizat, fie retrase”, a declarat Richard, numindu-le „resturi ale Războiului Rece” care au devenit prea învechite pentru a putea fi utilizate în continuare cu rezolvări temporare.

Fără ICBM-uri, Statele Unite ar fi forțate să-și schimbe drastic abordarea față de operațiile nucleare, a declarat Richard. Ar putea lăsa America să se bazeze în totalitate pe forța sa submarină pentru a descuraja activitatea nucleară a inamicului, deoarece Statele Unite de la sfârșitul Războiului Rece nu au menținut bombardierele în starea de alertă nucleară.

 

China va putea curând să desfășoare arme nucleare la distanță intercontinentală

 

"În același timp, China a dezvoltat programe pentru a-și crește capacitatea nucleară și pentru a o moderniza. Nu peste mult timp China va dispune de o triadă nucleară performantă", a mai spus el.

Richard a declarat marți că China este capabilă să desfășoare cu precizie arme nucleare oriunde în regiunea sa și „în curând, va putea face acest lucru la distanță intercontinentală”.

Într-un efort de a descrie cât de repede avansează programul nuclear chinez, Amiralul Charles Richard a declarat Comisiei pentru categoriile de forțe armate din cadrul Senatului că tocmai a ordonat ca toate informările privind armele nucleare ale Chinei să nu conțină informații verificate mai vechi de o lună „pentru că sunt probabil depășite”.

„Nu trece o săptămână fără să aflu ceva ce nu știam despre China”, le-a declarat Richard senatorilor într-o audiere susținută împreună cu generalul James Dickinson, care conduce Comandamentul Spațial al SUA. Dickinson a numit, de asemenea, China printre principalele sale îngrijorări, deoarece își extinde rapid capacitatea militară spațială.

Într-un avertisment puternic, Richard le-a declarat parlamentarilor că există indicii privind faptul că China ar fi trecut cel puțin o parte din forțele sale nucleare din starea de pace în așa-numitele stări de „alertă ridicată” și „lansare la avertizare”, în care sistemele sunt armate și pregătite pentru lansare de îndată ce este detectată o rachetă inamică.

 

Rusia rămâne încă principala amenințare nucleară la adresa SUA

 

Cu toate acestea, chiar dacă arsenalul nuclear al Chinei a crescut dramatic, Rusia rămâne principala amenințare nucleară pentru Statele Unite. În timp ce SUA nu au lansat încă niciun program recent de  modernizare a forțelor sale nucleare, Rusia a atins un nivel de modernizare a capabilităților sale nucleare de 80%, a subliniat amiralul.

Aceste preocupări ale principalilor adversari ai Americii vin în timp ce Congresul s-a oprit la dezbaterea finanțării modernizărilor planificate de mult timp la triada nucleară americană - rachetele balistice intercontinentale, bombardierele cu capacitate nucleară și submarinele cu rachete balistice - și în timp ce administrația Biden, ca și cea anterioară, analizează strategiile nucleare ale națiunii.

Richard i-a îndemnat pe senatori să urmărească cu mai mare atenție acțiunile chinezilor și rușilor privind moderniza forțele nucleare, în timp ce dezbat viitorul descurajării nucleare a SUA.

„Este singurul sistem de arme la care nu trebuie să apeși pe trăgaci pentru a-l face să funcționeze”, a declarat acesta făcând referire la semnificația armamentului nuclear.

 

Forțele aeriene Vezi toate articolele