Primele vehicule tactice Oshkosh JLTV au ajuns la Forțele Armate Lituaniene. România urmează să primească acelaşi tip de vehicule
Autor: S.I. Catalin pe 18 aug, 14:58 | Industrie de apărare

Pe 17 august, primele vehicule tactice ușoare (JLTV), produse de compania americană Oshkosh Defense şi achiziționate de Forțele Armate Lituaniene, au ajuns în Lituania. La ceremonia desfășurată la Brigada de Infanterie Mecanizată Iron Wolf Vice, ministrul lituanian al apărării, Margiris Abukevičius, a precizat că această achiziţie reprezintă un pas deosebit de important în procesul de modernizare a Forțelor Armate Lituaniene. 

Primul lot de vehicule militare de tip JLTV, livrat Lituaniei, include 50 de unităţi. JLTV-urile au fost expediate din SUA către Germania pe mare și apoi au fost aduse în Lituania pe platforme auto. 

????????ViceMinister @AbukeviciusM:????Acquisition of technologically advanced JLTV vehicles is an important step towards the modernization of @LTU_Army & increasing military cooperation with US ????????. This project shows our common will to protect the NATO eastern flank. #StrongTogether pic.twitter.com/OGKrzWKszl

— Lithuanian MOD (@Lithuanian_MoD) August 17, 2021

Primele JLTV-uri au fost alocate unităților de instruire ale Forțelor Armate Lituaniene. Câteva zeci de șoferi și 15 mecanici au fost deja instruiți. 

Conform contractului semnat de Ministerul Apărării Naționale al Lituaniei și Guvernul Statelor Unite în 2019, 200 de astfel de vehicule vor fi achiziționate pentru Forțele Armate Lituaniene. JLTV-urile, echipamentele, armele și piesele de schimb achiziționate vor fi livrate integral până în 2024.

 

Forțele Speciale Române vor fi înzestrate cu 130 de blindate Oshkosh JLTV

 

România va achiziționa vehicule blindate de luptă JLTV, produse de americanii de la Oshkosh, în valoare de aproximativ 227 de milioane lei cu TVA (adică aproximativ 47 de milioane de euro). Blindatele vor intra în dotarea Forțelor pentru Operații Speciale (FOS).

Oficial, nu există un număr cu privire la aceste blindate. DefenseRomania a discutat direct cu americanii de la Oshkosh, în luna aprilie, care s-au rezumat să ne confirme că forțele speciale vor primi JLTV, dar în ceea ce privește numărul blindatelor au invocat clauză de confidențialitate a contractului semnat cu MApN.

Noi am estimat însă numărul. Un vehicul blindat Oshkosh JLTV costă între 230-270.000 de dolari și poate ajunge la 433.500 de dolari, cu tot cu echipamentul militar care include și rachete ghidate antitanc. Ceea ce înseamnă că Ministerul Apărării va achiziționa în jur de 120-130 de blindate.

Dar, în luna iulie, pe pagina de Facebook ''Forțele Armate Române - Trecut, prezent şi viitor'', numărul a o fost confirmat. „În România vor ajunge 130 de blindate Oshkosh JLTV, în valoare de 227 milioane lei. Vehiculele vor intra în dotarea Forţelor pentru Operaţii Speciale (FOS) şi vor înlocui mai vechile Humvee care sunt considerate acum depăşite din punct de vedere al protecţiei asigurate militarilor”, a precizat, la momentul respectiv, sursa citată.

DefenseRomania a scris şi despre faptul că Oshkosh Defense a anunțat că a primit din partea U.S. Army Contracting Command – Detroit Arsenal (ACC-DTA) un contract, în valoare de 152 milioane de dolari, pentru a începe procesul de producţie a vehiculelor blindate Joint Light Tactical Vehicles (JLTV), remorcilor desinat acestor vehicule și altor echipamente conexe.

JLTV-urile cuprinse în acest contract urmează să fie livrate Forțelor Armate SUA, cât şi altor state membre NATO, cum ar fi: România, Lituania, Macedonia de Nord și Slovenia.

 

Pe lângă contractul de înzestrare cu JLTV a forțelor speciale, Oshkosh oferă JLTV și în programul de înzestrare cu blindate și neblindate 4x4 pentru Armata României

 

Compania americană Oshkosh Defense e interesată și de programul de înzestrare cu blindate și neblindate 4x4 pentru Armată.

Amintim cititorilor noștri că în discuția pe care DefenseRomania a avut-o cu Oshkosh aceștia ne-au mărturisit că au transmis către MApN o ofertă oficială pentru vehicule JLTV.

Reprezentanţii companiei Oshkosh Defense au transmis, la momentul respectiv, că sunt dispuși să coopereze industrial cu firmele de apărare din România.

Industrie de apărare Vezi toate articolele