Primăria Sfântu Gheorghe dorește transferarea poligonului militar administrat de MApN în proprietatea municipiului
Autor: Eduard Pascu pe 29 apr, 19:14 | News

Sursă foto: MApN Facebook

Primăria Sfântu Gheorghe reia demersurile pentru transferarea poligonului militar din proprietatea statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în proprietatea municipiului, dorind ca pe o parte din terenul de peste 70 de hectare să extindă cimitirul comun.

Primarul Antal Arpad a declarat joi că municipalitatea se confruntă cu un deficit mare de terenuri, în timp ce poligonul de tragere al armatei este nefolosit de ani de zile, nefiind omologat, transmite Agerpres." În ce priveşte poligonul, acolo e o chestiune care ţine de o normalitate. Eu cred că aşa cum în foarte multe alte municipii aceste foste poligoane au fost transferate către autorităţi, poate fi transferat şi în cazul municipiului Sfântu Gheorghe. Deci vom încerca să rezolvăm această problemă (...) Dorim să obţinem terenul ca să creăm locuri de muncă şi să îl folosim în interesul public al municipiului Sfântu Gheorghe" , a declarat Antal Arpad.Consiliul local Sfântu Gheorghe, reunit joi în şedinţă ordinară, a aprobat o hotărâre prin care va solicita transferarea poligonului în domeniul public al municipiului, iar în documentul votat se arată că terenul este necesar pentru extinderea cimitirului comun, amenajarea de parcări în proximitatea acestuia şi realizarea unor investiţii de interes public.De-a lungul timpului, autorităţile locale au făcut numeroase demersuri pentru obţinerea poligonului, iar în urmă cu aproape zece ani, Primăria Sfântu Gheorghe a strâns circa 5000 de semnături de susţinere din partea cetăţenilor municipiului pentru transferarea terenului.Autorităţile locale au explicat la acea vreme că ar vrea ca din cele aproape 70 de hectare cât măsoară poligonul, 12 hectare să fie atribuite cultelor religioase pentru înfiinţarea unor cimitire, cinci hectare să fie destinate extinderii cimitirului comun şi amenajării unui parc memorial al eroilor, iar restul terenului să fie folosit pentru construirea unor "stabilimente socio-medicale".Ulterior, conducerea Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a adresat o scrisoare deschisă premierului de atunci, Victor Ponta, prin care i-a solicitat să nu cedeze poligonul militar al Armatei Române, apreciind că menţinerea acestuia este necesară pentru siguranţa naţională şi pentru păstrarea stabilităţii acestei "regiuni cu potenţial separatist pe criterii etnice". 

News Vezi toate articolele