Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Preşedintele Joe Biden a discutat cu regele Salman al Arabiei Saudite înaintea publicării unui raport top-secret privind asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi
News
Data publicării:
Preşedintele american Joe Biden a discutat joi telefonic pentru prima oară cu regele Salman al Arabiei Saudite, căruia i-a transmis că va lucra pentru legături bilaterale puternice şi transparente, conform unui comunicat al Casei Albe, informează Reuters.

Convorbirea a avut loc înaintea publicării preconizate a unui raport sensibil despre asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în 2018 , transmite Agerpres.

Raportul este o versiune declasificată a unei evaluări top-secret care, potrivit unor surse, evidenţiază faptul că fiul regelui, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, a aprobat uciderea lui Khashoggi în consulatul regatului din Istanbul.

Preşedintele american a comunicat monarhului saudit că "va lucra pentru ca relaţia bilaterală să fie cât mai puternică şi cât mai transparentă posibil".

Totodată, Joe Biden şi regele Salman au discutat despre securitatea regională şi alte subiecte.

Preşedintele Biden a "subliniat importanţa pe care SUA o acordă drepturilor universale ale omului şi statului de drept", menţionând în acelaşi timp "angajamentul SUA de a ajuta Arabia Saudită în a-şi apăra teritoriul în faţa atacurilor grupărilor pro-iraniene", conform aceleaşi surse, citate de AFP.

Totodată, "cei doi lideri au afirmat natura istorică a relaţiei" bilaterale.

Ulterior, Joe Biden a declarat reporterilor că a avut o convorbire "bună" cu regele saudit.

O persoană familiarizată cu dosarul a declarat pentru Reuters că publicarea raportului va fi făcută după acest apel telefonic. Un alt motiv al întârzierii a fost operaţia chirurgicală la care a fost supus la începutul acestei săptămâni prinţul moştenitor, conducătorul de facto al regatului.

Publicarea acestui raportul declasificat face parte din strategia preşedintelui Biden de a recalibra relaţiile cu Arabia Saudită, în parte din cauza asasinării lui Khashoggi, ţară cu care SUA urmăreşte în acelaşi timp să menţină legături strânse.

"Administraţia noastră se concentrează pe recalibrarea relaţiei", a declarat anterior, într-un briefing, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki."Şi cu siguranţă există domenii în care ne vom exprima îngrijorarea şi vom lăsa deschisă opţiunea responsabilităţii"."Există, de asemenea, zone în care vom continua să colaborăm cu Arabia Saudită, având în vedere ameninţările cu care se confruntă în regiune".

Khashoggi, care a lucrat pentru Washington Post, era rezident american. Ademenit în interiorul consulatului saudit din Istanbul pe 2 octombrie 2018, jurnalistul a fost ucis de persoane care aveau legături cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite. A fost dezmembrat, iar cadavrul său a dispărut.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Iranul pregătește de lansare 100 de rachete de croazieră. ”Nu o face”, avertizează Biden regimul de la Teheran
Rușii au testat o nouă armă ”fără egal”: Racheta balistică intercontinentală lansată recent a început să facă viraje non-balistice
Rusia, împinsă de la spate de China. Rușii sunt pe cale să realizeze „cea mai importantă expansiune militară” din perioada sovietică încoace
Cehia a depășit planul și anunță că a identificat peste un milion de obuze de artilerie pentru Ucraina
NATO trebuie să rezolve rapid problema deficitului de trupe. Războiul din Ucraina arată și care pot fi soluțiile
Europa va avea o Forță de Reacție Rapidă, dar Polonia e pregătită și de următorul pas. Sikorski: Avem nevoie de o Apărare Europeană
Deși nu e încă gata, laserul DragonFire ar putea ajunge pe frontul din Ucraina. UK: Nu e nevoie să fie perfect pentru a-l trimite pe teren
Are Ungaria o opoziție adevărată? Un fost apropiat al regimului Orban vrea să rupă monopolul FIDESZ și merge la alegerile comasate cu un alt partid
Kuzmin e istorie. Ambasadorul Rusiei la București a părăsit definitiv România după ce și-a încheiat misiunea diplomatică
”Economia de război nu este mâine, este aici”. Franța lui Macron nu exclude nici varianta rechizițiilor pentru accelera producția militară
SUA spun că sunt deplin angajate să apere Japonia; chiar și nuclear. Premierul japonez: Cea mai mare provocare vine din China
Turcia pregătește un plan de pace pentru războiul din Ucraina. Dacă va accepta condițiile, Kievul ar spune adio aderării la NATO și teritoriilor deja cucerite de ruși
”Avem nevoie urgentă de cel puțin șapte Patriot”. Patru țări din Europa și Asia dețin baterii Patriot care ar putea fi trimise imediat în Ucraina, spune un oficial ucrainean
Forțele ruse încearcă să îngenuncheze Harkivul prin lovituri aeriene repetate. Ultimul atac, din cursul zilei de joi, realizat cu rachete Iskander-M
După două amânări, rușii au lansat Angara-A5, prima rachetă spațială produsă de Rusia de la prăbușirea URSS
Parlamentul European a aprobat Pactul privind migrația. Legile care reglementează migrația și azilul nu sunt pe placul Ungariei și Poloniei
Suedia cere răspuns NATO la bruiajul rusesc asupra semnalului GPS
F-35 devine hipersonic. A fost prezentată noua rachetă Mako care va putea fi integrată și pe alte aeronave americane
Găgăuzia vrea să-și mute toate conturile din sectorul public la o bancă de stat din Rusia
Ceremonia evenimentului „România - NATO, 20 de ani”. MApN marchează două decenii de la aderarea României la NATO
Kremlinul vrea propriii săi Patrioți: Rusia ar putea avea un Minister al Educației Patriotice care va forma generațiile de ”pionieri” ruși
Drone de sute de dolari, la concurență cu Javelinele. Oficial NATO: În ultimele luni, dronele FPV au distrus peste două treimi din tancurile rusești
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Armata SUA a predat Kievului un lot consistent de arme care provin din Iran. Armele au fost confiscate după inspecții ale navelor ce duceau mărfuri în Yemen
Rusia și Japonia nu au reușit să facă pace după al Doilea Război Mondial, iar Kremlinul a venit acum cu motivul: SUA sunt de vină
Compania chineză Huawei a dat în judecată toată România: CSAT, Administrația Prezidențială, Primul Ministru și Ministerul Cercetării, chemate în instanță
Marea Britanie mizează pe descurajarea nucleară. Sunt prevăzute investiții de zeci de miliarde în tehnologie și expertiză de vârf
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
Premieră după al Doilea Război Mondial. Avioanele au început să aducă soldați germani în Lituania

Ştiri Recomandate

Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
pixel