Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră ? Romgaz, despre Neptun Deep: A fost primit un prim răspuns din partea Exxon
News
Data publicării:
Există o interacţiune de foarte bun augur cu reprezentanţii Exxon, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Răzvan Popescu, director economic Romgaz, care a precizat că s-a primit un prim răspuns la oferta de preluare a participaţiei ExxonMobil la proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră.

,, Acest proiect (proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, n.r.) ar trebui, în mod normal, să crească foarte, foarte mult vizibilitatea acestei companii (Romgaz, n.r.) şi în cadrul Bursei de Valori şi faţă de investitorii români şi străini. Până la urmă, cred că investitorii se aşteaptă la rezultate. Foarte multe companii româneşti şi foarte multe companii de stat au anunţat proiecte bombastice pe care, până la urmă, nu le-au dus la capăt şi nu au avut o finalitate. Cred că cel mai important lucru este să demonstrăm prin fapte. Faţă de acest proiect, eu am venit cu foarte mare pasiune. Mi s-a părut un proiect extrem de dificil şi de interesant. Din punct de vedere al unui 'aquisition finance' considerăm că am făcut un prim pas foarte important prin depunerea ofertei. Din păcate, foarte multe detalii nu vă pot da pentru suntem, totuşi, într-o perioadă în care trebuie să păstrăm anumite limite ale confidenţialităţii, însă vă pot spune că a fost primit un prim răspuns şi există o interacţiune de foarte bun augur cu reprezentanţii Exxon (...) Din punctul meu de vedere, cred că cel mai bine ar fi să ne finanţăm în euro într-o piaţă europeană, mai ales din cauza nivelului mare de finanţare de care avem nevoie şi din cauza lichidităţii scăzute de pe pe piaţa locală', a spus Popescu, potrivit Agerpres.

Acesta a menţionat că Romgaz are nevoie să înlocuiască rezervele, iar România să aibă o rată foarte bună de înlocuire a acestor rezerve.

,,Nu cred neapărat că cei de la Exxon au plecat din România strict pe această consideraţie (incertitudine legislativă, n.r.). Ei şi-au făcut foarte multe participaţii minoritare pe care le-au avut şi în Marea Nordului. Au încercat să restrângă foarte mult operaţiunile, mai ales că şi-au propus o ţintă foarte ambiţioasă de a fi 'carbon neutral' în următorii zece ani. Dacă acest proiect (din Marea neagră, n.r.) va fi gândit pe etape, cred că am putea avea succes. Noi avem nevoie, ca şi companie, să ne înlocuim rezervele şi ca ţară să avem o rată foarte bună de înlocuire a rezervelor, care, în ultimii ani, din punctul meu de vedere, au fost foarte, foarte scăzute'', a subliniat reprezentantul Romgaz.

Săptămâna trecută, directorul general al Romgaz, Aristotel Jude, declara, într-o conferinţă de presă, că societatea pe care o conduce este pregătită să preia participaţia ExxonMobil la proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, iar modalitatea de finanţare va fi una mixtă, formată din surse proprii şi surse atrase.

,,La 31 martie am înaintat o ofertă de preluarea a participaţiei ExxonMobil în cadrul perimetrului Neptun Deep. Procedura este organizată printr-o bancă intermediară şi aşteptăm cât mai curând răspunsul. Dacă oferta noastră este considerată atractivă, vom proceda la negocierea contractului pentru preluarea acestei participaţii. Romgaz este pregătită să asigure prin intermediul unui consorţiu de bănci finanţarea necesară pentru realizarea acestui proiect. Deci, plata participaţiei o vom asigura atât din surse proprii, cât şi din duse atrase, condiţionat, desigur, de acceptarea ofertei'', a spus Jude.

Acesta a subliniat faptul că Romgaz se gândeşte inclusiv la o emisiune de obligaţiuni. În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi. ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul vitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Armata rusă vrea locul Franței în Niger și trimite instructori militari la Niamey
Două greșeli de amator ale strategului Putin dau ”roade”. Rusia pare că are un sac fără fund, dar mobilizarea deplină își arată limitele
Iranul pregătește de lansare 100 de rachete de croazieră. ”Nu o face”, avertizează Biden regimul de la Teheran
Rușii au testat o nouă armă ”fără egal”: Racheta balistică intercontinentală lansată recent a început să facă viraje non-balistice
Rusia, împinsă de la spate de China. Rușii sunt pe cale să realizeze „cea mai importantă expansiune militară” din perioada sovietică încoace
Cehia a depășit planul și anunță că a identificat peste un milion de obuze de artilerie pentru Ucraina
NATO trebuie să rezolve rapid problema deficitului de trupe. Războiul din Ucraina arată și care pot fi soluțiile
Europa va avea o Forță de Reacție Rapidă, dar Polonia e pregătită și de următorul pas. Sikorski: Avem nevoie de o Apărare Europeană
Deși nu e încă gata, laserul DragonFire ar putea ajunge pe frontul din Ucraina. UK: Nu e nevoie să fie perfect pentru a-l trimite pe teren
Are Ungaria o opoziție adevărată? Un fost apropiat al regimului Orban vrea să rupă monopolul FIDESZ și merge la alegerile comasate cu un alt partid
Kuzmin e istorie. Ambasadorul Rusiei la București a părăsit definitiv România după ce și-a încheiat misiunea diplomatică
”Economia de război nu este mâine, este aici”. Franța lui Macron nu exclude nici varianta rechizițiilor pentru accelera producția militară
SUA spun că sunt deplin angajate să apere Japonia; chiar și nuclear. Premierul japonez: Cea mai mare provocare vine din China
Turcia pregătește un plan de pace pentru războiul din Ucraina. Dacă va accepta condițiile, Kievul ar spune adio aderării la NATO și teritoriilor deja cucerite de ruși
”Avem nevoie urgentă de cel puțin șapte Patriot”. Patru țări din Europa și Asia dețin baterii Patriot care ar putea fi trimise imediat în Ucraina, spune un oficial ucrainean
Forțele ruse încearcă să îngenuncheze Harkivul prin lovituri aeriene repetate. Ultimul atac, din cursul zilei de joi, realizat cu rachete Iskander-M
După două amânări, rușii au lansat Angara-A5, prima rachetă spațială produsă de Rusia de la prăbușirea URSS
Parlamentul European a aprobat Pactul privind migrația. Legile care reglementează migrația și azilul nu sunt pe placul Ungariei și Poloniei
Suedia cere răspuns NATO la bruiajul rusesc asupra semnalului GPS
F-35 devine hipersonic. A fost prezentată noua rachetă Mako care va putea fi integrată și pe alte aeronave americane
Găgăuzia vrea să-și mute toate conturile din sectorul public la o bancă de stat din Rusia
Ceremonia evenimentului „România - NATO, 20 de ani”. MApN marchează două decenii de la aderarea României la NATO
Kremlinul vrea propriii săi Patrioți: Rusia ar putea avea un Minister al Educației Patriotice care va forma generațiile de ”pionieri” ruși
Drone de sute de dolari, la concurență cu Javelinele. Oficial NATO: În ultimele luni, dronele FPV au distrus peste două treimi din tancurile rusești
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Armata SUA a predat Kievului un lot consistent de arme care provin din Iran. Armele au fost confiscate după inspecții ale navelor ce duceau mărfuri în Yemen
Rusia și Japonia nu au reușit să facă pace după al Doilea Război Mondial, iar Kremlinul a venit acum cu motivul: SUA sunt de vină
Compania chineză Huawei a dat în judecată toată România: CSAT, Administrația Prezidențială, Primul Ministru și Ministerul Cercetării, chemate în instanță
Marea Britanie mizează pe descurajarea nucleară. Sunt prevăzute investiții de zeci de miliarde în tehnologie și expertiză de vârf

Ştiri Recomandate

Zaharova: Ucraina și-a primit ”recompensa”. Iată de ce sunt atât de nervoși oficialii de la Moscova, după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
Informații recente arată că Turcia se gândește să operaționalizeze sistemul antiaerian rusesc S-400
"Nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor": Un oficial american a recunoscut că bombele de înaltă precizie GLSDB, furnizate Ucrainei, au fost ineficiente pe front
SUA speră că furnizarea rachetelor ATACMS va determina Berlinul să trimită Ucrainei rachete Taurus: Este o decizie pe care trebuie să o ia Germania
Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cel mai puternic simbol ale puterii militare americane este pus în dificultate
Occidentul trebuie să evite să devină la fel de dependent de China cum a fost de Rusia
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
pixel